Comisia Europeană: Economia Republicii Moldova va crește mai mult decât se anticipa

Comisia Europeană și-a actualizat prognoza privind evoluția economiei Republicii Moldova, estimând o creștere a PIB-ului de 1,6% în 2025, față de 0,9% prognozat în luna mai. Potrivit raportului din toamnă, ritmul de expansiune va accelera la 2,6% în 2026, ușor sub proiecția anterioară de 2,8%, urmând ca în 2027 economia să înregistreze un avans de 3,7%, susținut de investițiile private și cheltuielile stimulative din cadrul Facilității pentru Reformă și Creștere, relatează Bani.md.

„În prima jumătate a anului 2025, cererea internă robustă, susținută de creșterea salariilor reale, a impulsionat revenirea economiei, în timp ce sprijinul larg pentru energie a atenuat impactul majorării prețurilor din iarnă asupra veniturilor și costurilor operaționale ale companiilor”, notează raportul Comisiei Europene.

Investițiile private vor continua să fie principalul motor al creșterii în 2025, în timp ce investițiile publice vor accelera progresiv până în 2027, sprijinite de resursele alocate prin Facilitate. Exporturile nete vor rămâne un factor de frânare pentru PIB, însă efectul lor negativ se va reduce perioada următoare. Documentul subliniază că „revenirea agriculturii și cheltuielile stimulative prin Facilitatea pentru Reformă și Creștere vor sprijini atât consumul, cât și investițiile, susținând ritmul de creștere economică până în 2027”.

Piața muncii este prognozată să revină pe un trend pozitiv după declinul consemnat în 2024 și începutul lui 2025.

„Creșterea salariilor reale și cererea persistentă pentru muncitori calificați vor susține consumul privat și vor facilita absorbția forței de muncă disponibile, inclusiv prin creșterea ocupării în sectorul public și privat”, se arată în raport.

Inflația, care a urcat la 9,1% în ianuarie 2025 pe fondul scumpirii energiei, a scăzut la 6,9% în septembrie și ar urma să coboare sub pragul de 6% până la sfârșitul anului, revenind în intervalul țintit de Banca Națională a Moldovei.

Deficitul bugetar este estimat la 3,8% din PIB în 2025, urmând să se apropie de 5% până la finalul perioadei de prognoză, ca urmare a cheltuielilor curente legate de reforme și a investițiilor finanțate prin Facilitate. Datoria publică este preconizată să crească moderat, de la 38,2% din PIB în 2024 la 41,1% în 2027.

Comisia avertizează că riscurile rămân ridicate, menționând posibile presiuni inflaționiste, riscuri climatice și incertitudinea geopolitică.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Comisia Europeană: Economia Republicii Moldova va crește mai mult decât se anticipa apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

Recomandăm și ..

VIDEO | Olga Ursu: Sistarea tranșei FMI este o situație foarte gravă generată de Guvern

Deputatul fracțiunii ALTERNATIVA, Olga Ursu, afirmă că sistarea tranșei de finanțare din partea FMI reprezintă o situație foarte gravă, generată de neîndeplinirea angajamentelor asumate de Guvern. „Eu, personal, văd situația foarte gravă, pentru că atunci când a fost semnat acordul cu FMI, Guvernul și-a asumat mai multe angajamente. Când pui semnătura pe un acord, cunoști...

Ultima orǎ ..

Republica Moldova și UE evaluează progresul în aviația civilă

Republica Moldova și Uniunea Europeană discută progresele în aviația civilă la cea de-a 5-a reuniune a Comitetului mixt, care s-a desfășurat astăzi în format online, transmite MOLDPRES. Potrivit Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, discu...

Produsele de import la vedere, cele moldovenești la podea. Supermarketurile umilesc producătorii locali

Fostul director executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandr Slusari, critică dur modul în care marile lanțuri de retail tratează producătorii autohtoni și acuză autoritățile că nu intervin pentru a corecta o practică care dezavantajează clar agricultura locală. Într-o postare însoțită de imagini dintr-un supermarket, el arată că produsele de import sunt plasate pe rafturile cele mai vizibile, la nivelul ochilor, în timp ce produsele fabricate în Republica Moldova sunt împinse pe rafturile inferioare, greu...

VIDEO | Olga Ursu: Sistarea tranșei FMI este o situație foarte gravă generată de Guvern

Deputatul fracțiunii ALTERNATIVA, Olga Ursu, afirmă că sistarea tranșei de finanțare din partea FMI reprezintă o situație foarte gravă, generată de neîndeplinirea angajamentelor asumate de Guvern. „Eu, personal, văd situația foarte gravă, pentru că atunci când a fost semnat acordul cu FMI, Guvernul și-a asumat mai multe angajamente. Când pui semnătura pe un acord, cunoști exact condițiile pentru debursarea fiecărei tranșe. Iar când aceste condiționalități nu sunt îndeplinite, este firesc ca banii să nu vină”,...

A vrut să treacă frontiera cu buletinul în pantof: Cum a fost prins, un bărbat, la vama Sculeni, cu documentul fals

Un moldovean de 33 de ani este cercetat de polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, după ce asupra sa a fost găsită o carte de identitate falsă, ascunsă în pantof.

Igor Gosu, întrevedere cu Ambasadorul Ucrainei la Chișinău: „Ne unește dorința comună de a face parte din UE și de a restabili pacea în Ucraina”

Parcursul european al R. Moldova și Ucrainei, precum și restabilirea păcii în Ucraina au fost temele abordate, miercuri, 19 noiembrie, în cadrul întrevederii dintre președintele Parlamentului Igor Grosu și ambasadorul Ucrainei în R. Moldova, Rohovei P...

Elevii din R. Moldova au colectat sute de kilograme de deșeuri electronice

Elevii din 30 de instituții de învățământ din Republica Moldova au colectat sute de kilograme de deșeuri electrice și electronice, în cadrul campaniei naționale „EcoStart – debarasăm cu gândul la viitor”. Campania, desfășurată pe parcursul lunii octombrie, a fost organizată de Centrul Național de Mediu și a avut drept scop promovarea educației ecologice și a implicării comunitare.

ANSA a distrus un lot de amidon de cartofi importat, contaminat cu OMG

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a anunțat nimicirea prin incinerare a unui lot de 2.000 kg de amidon de cartofi importat, care urma să fie comercializat pe teritoriul Republicii Moldova, transmite MOLDPRES. Potrivit ANSA, lotul a fost depistat &icir...