Igor Boțan: Rusia se comportă ca un imperiu care acum este în perioada de extindere 

Rusia se comportă ca un imperiu care acum este în perioada de extindere. Opinia aparține expertului Igor Boțan și a fost exprimată în cadrul dezbaterii publice: „Relațiile moldo-ruse în istoria contemporană: manifestări, consecințe, lecții”, organizată de Agenția de presă IPN. Potrivit expertului, discursul oficial de la Kremlin și propaganda rusă recunosc deschis această perspectivă imperialistă. 

Igor Boțan a explicat că ideea unui imperiu rus nu este o interpretare externă, ci chiar un mesaj intern, promovat deliberat de propaganda Kremlinului.

„Rusia și, anterior, Uniunea Sovietică se comportă ca un Imperiu, iar acest lucru îl recunoaște și propaganda rusă. După intervenția la scară largă în Ucraina, propaganda rusă transmite cetățenilor ruși un mesaj clar: Rusia este un Imperiu. Ei îl numesc „Imperiul care respiră”, care se comprimă sau se extinde. Asta face Rusia de-a lungul anilor”, a spus expertul permanent al proiectului, Igor Boțan.

Expertul a menționat că actuala conducere rusă consideră fostele republici sovietice drept spațiu legitim de „recucerit”, parte a așa-numitei „lumi ruse”. „Acum Rusia menționează că a intrat în perioada de extindere și vrea să-și cucerească înapoi teritoriile pe care consideră că-i aparțin. Rusia crede că lumea rusă cuprinde teritoriul fostei Uniuni Sovietice. Pretențiile expansioniste ale Rusiei le spune președintele rus foarte explicit. Putin spune clar că recucerește cadourile făcute de poporul rus pentru fostele republici sovietice”, a mai spus Igor Boțan.

Expertul a precizat că justificările Kremlinului cu privire la dezmembrarea URSS se bazează pe afirmații false, contrazise de însăși legislația sovietică. „Rusia invocă lipsa unei legi la părăsirea teritoriilor Uniunii Sovietice. Lucru care nu este adevărat. În Constituția Uniunii Sovietice și a republicilor unionale era clauza privind posibilitatea părăsirii Uniunii Sovietice. Iar la 3 aprilie 1990 Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice a adoptat legea privind procedura de ieșire din URSS”, a afirmat expertul.

Dezbaterea publică „Relațiile moldo-ruse în istoria contemporană: manifestări, consecințe, lecții” este ediția a 56-a din ciclul „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”. Proiectul este susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

The post Igor Boțan: Rusia se comportă ca un imperiu care acum este în perioada de extindere  appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

Recomandăm și ..

VIDEO | Olga Ursu: Sistarea tranșei FMI este o situație foarte gravă generată de Guvern

Deputatul fracțiunii ALTERNATIVA, Olga Ursu, afirmă că sistarea tranșei de finanțare din partea FMI reprezintă o situație foarte gravă, generată de neîndeplinirea angajamentelor asumate de Guvern. „Eu, personal, văd situația foarte gravă, pentru că atunci când a fost semnat acordul cu FMI, Guvernul și-a asumat mai multe angajamente. Când pui semnătura pe un acord, cunoști...

Ultima orǎ ..

România a cumpărat Portul Giurgiulești. Tranzacția, încheiată „recent”, spune un europarlamentar

România a cumpărat Portul Internațional Liber Giurgiulești, iar tranzacția a avut loc „recent”. Despre aceasta a anunțat europarlamentarul român Nicu Ștefănuță, după întrevederea pe care a avut-o ieri, 18 noiembrie cu prim-ministrul Alexandru Munteanu, la Bruxelles.

Presa ucraineană: Zelenski figurează în actul procurorilor de punere sub acuzare a lui Mindici

Volodimir Zelenski este menționat în notificarea de suspiciune adresată omului de afaceri Timur Mindici, emisă de Biroul Național Anticorupție al Ucrainei. Textul a fost publicat de deputatul poporului Oleksii Honcearenko și de jurnalistul Volodimir Boiko, relatează Strana. Notificarea de suspiciune este un act procedural oficial în dreptul penal ucrainean, emis de procurori, echivalentul aproximativ al unei învinuiri formale sau al unei puneri sub acuzare preliminare în alte sisteme juridice. „Prin investigația prealabilă s-a stabilit că nu...

Cristina Gherasimov face precizări privind declarațiile făcute la Bruxelles despre reintegrarea țării

„Sunt anumite semnale optimiste în ce privește regiunea transnistreană – 80% din exporturile de bunuri și servicii merg spre statele UE, prin comparație cu 65% din exporturile Republicii Moldova. Adică, integrarea regiunii transnistrene, economic vorbind, deja are loc. Tot mai mulți tineri din regiune aleg să meargă la studii și la lucru în statele UE și tot mai puțini aleg oportunități educaționale în Rusia. Mulți locuitori de pe malul stâng vin să lucreze pe...

Pierderi de milioane de lei la Energocom în 2023. Curtea de Conturi semnalează nereguli

Curtea de Conturi a constatat pierderi de 315,5 milioane de lei în 2023 la societatea pe acțiuni Energocom din cauza stabilirii prețurilor nereglementate la gaze naturale sub costurile reale. Auditul Curții de Conturi, examinat de Comisia parlamentară pentru control al finanțelor publice, a evaluat gestionarea patrimoniului și resurselor financiare ale întreprinderii în perioada 2021-2023, inclusiv achizițiile de gaze, stocul de securitate, creanțele cesionate și prețurile la energia electrică, transmite IPN. Raportul arată că unele procese...

Lukoil pierde prima filială internațională, urmare a sancțiunilor SUA

Sancțiunile americane au determinat închiderea primei entități internaționale a grupului rus Lukoil. Operatorul finlandez Teboil, deținut de compania rusă, a anunțat că își va înceta activitatea din cauza epuizării stocurilor de carburant.

Consolidarea securității energetice: viziune strategică și cooperare, la Forumul de Securitate 2025

Sarcina de protecție cibernetică în sectorul energetic devine un imperativ strategic la nivel național. Republica Moldova operează cu sisteme proiectate cu zeci de ani în urmă, care nu mai răspund actualelor amenințări, ceea ce creează breșe de pentru atacatori. Un sistem sigur de protecție poate fi construit doar prin implicare și efort coordonat. Sugestiile au fost făcute în cea de-a doua zi Forumului de Securitate din Moldova, 2025.

Țările cu cei mai înalți oameni. Europa domină clasamentul

Europa continuă să conducă detașat topul mondial al înălțimii medii, potrivit celor mai recente analize demografice. Diferențele de înălțime dintre țări reflectă combinații de factori precum genetica, nutriția, nivelul de trai și accesul la servicii medicale, potrivit celor mai noi date ale World Population Review, scrie libertatea.ro.