Boom în construcții: Volumul lucrărilor s-a majorat cu 37% în nouă luni

În trimestrul III 2025, volumul lucrărilor de construcție executate a înregistrat o creștere de 40,2% față de aceeași perioadă din 2024, în prețuri comparabile. Tendința ascendentă se menține și pentru perioada ianuarie-septembrie 2025, când indicatorul a fost cu 37,3% mai mare comparativ cu aceleași luni ale anului precedent, potrivit datelor Biroului Național de Statistică (BNS).

Creșterea din trimestrul III se datorează avansului tuturor categoriilor de lucrări: întreținerea și reparațiile curente au crescut cu 30,9%, reparațiile capitale cu 38,1%, iar lucrările de construcții noi cu 52,5%, transmite BANI.MD. Singura categorie în scădere a fost cea a altor lucrări, precum demolările și amenajarea terenurilor, care s-a redus cu 17,7%.

Pe tipuri de obiecte, dinamica este la fel în creștere: lucrările la clădirile rezidențiale au crescut cu 26,7%, cele la clădirile nerezidențiale cu 56,6%, iar construcțiile inginerești cu 41,7% față de trimestrul III 2024.

În perioada menționată mai sus, structura lucrărilor arată o majorare de 37,1% la întreținere și reparații curente, de 37,6% la construcțiile noi și de 42,9% la reparațiile capitale. Alte lucrări de construcții au scăzut ușor, cu 1,6%.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Potrivit sursei citate, pe obiecte, lucrările executate la clădirile rezidențiale au crescut cu 24,8%, la clădirile nerezidențiale cu 52,4%, iar la construcțiile inginerești cu 37,2%. BNS notează că evoluția pozitivă reflectă un ritm susținut al investițiilor în proiecte rezidențiale, comerciale și de infrastructură la nivel național.

Articolul Boom în construcții: Volumul lucrărilor s-a majorat cu 37% în nouă luni apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

Recomandăm și ..

LIVE Renato Usatîi detalii despre incidentul nocturn de contrabandă cu arme: amenințări la adresa securității naționale!

Renato Usatîi, vicepreședintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, vine cu detalii despre creșterea traficului de droguri și incidentul nocturn de contrabandă cu arme: amenințări la adresa securității naționale! Renato Usatîi declară că armele depistate la vama Republica Moldova- România fac parte din ajutorul SUA pentru Ucraina. Este vorba despre FIM-92 Stinger „În...

Ultima orǎ ..

13 medicamente noi au fost autorizate în Republica Moldova

În luna noiembrie, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) a autorizat 13 medicamente noi și alte 12 în regim repetat. Noile produse oferă pacienților acces la tratamente moderne pentru afecțiuni grave precum cancerul pulmonar, trombozele și fibroza chistică. Unul dintre medicamente, Alecensa, este destinat tratamentului cancerului pulmonar fără celule mici, pozitiv ALK. Acesta poate fi folosit după intervenția chirurgicală, ca prim tratament în formele avansate sau dacă pacientul a fost tratat anterior cu crizotinib. Un alt...

Acord semnat la Chișinău. Tinerii cetățeni francezi și ai Spațiului Economic European vor putea desfășura stagii profesionale în întreprinderile din Moldova

Tinerii cetățeni francezi și ai Spațiului Economic European vor putea desfășura stagii profesionale în întreprinderile din Republica Moldova. Vicepremierul Mihai Popșoi și ambasadoarea Franței la Chișinău, Dominique Waag, au semnat joi, 20 noiembrie, Acordu...

Prins la volan sub influența drogurilor. Un bărbat din Strășeni riscă o amendă de până la 125 de mii de lei

Un bărbat de 33 de ani riscă o amendă de până la 125 de mii de lei, după ce a fost prins conducând sub influența substanțelor interzise pe străzile din localitatea Sireți, raionul Strășeni.

VIDEO Percheziții la nord! Doi bărbați au fost prinși cu cantități mari de droguri

Doi bărbați din localitățile Goleni și Cupcini, raionul Edineț, sunt documentați de oamenii legii pentru trafic ilicit de droguri.  La domiciliul primului bărbat, în vârstă de 48 de ani, polițiștii au găsit și ridicat aproximativ 3,6 kg de masă vegetală uscată și mărunțită, asemănătoare marijuanei, sute de plante de cannabis, precum și dispozitive destinate consumului de substanțe interzise. În urma perchezițiilor efectuate la cea de-a doua persoană, de 58 de ani, autoritățile au ridicat pachete cu...

Tinerii din Europa își vor putea desfășura stagiile profesionale în R. Moldova

Tinerii din Franța, precum și din Spațiului Economic European vor avea posibilitatea să desfășoare stagii profesionale în întreprinderi din Republica Moldova.

Munteanu l-a primit la Guvern pe secretarul general al Consiliului Europei. Subiectele discutate cu Berset

Premierul Alexandru Munteanu l-a primit la Guvern pe secretarul general al Consiliului Europei Alain Berset, aflat într-o vizită oficială în Republica Moldova. Oficialii au vorbit despre cooperarea țării noastre cu organizația internaționale și măsurile necesare pentru realizarea priorităților președinției moldovenești a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei. Șeful Guvernului de la Chișinău a relatat despre vizita sa la Burxelles și a menționat că Executivul lucrează intens pentru ca țara noastră să adere la Uniunea Europeană. „Vrem să...

(video) Gheorghe Țopa, pe mâna medicilor. Interpretul a dezvăluit că a suferit două intervenții chirurgicale: L-am auzit pe Dumnezeu când mi-a fost mai greu”

Interpretul Gheorghe Țopa a mărturisit că l-a simțit pe Dumnezeu aproape în momentele dificile. Artistul a povestit, într-o emisiune de la Pro TV, că în anul 2024 a trecut printr-o „încercare”, fiind nevoit să suporte două intervenții chirurgicale.