O platformă globală pentru parcări inteligente și un startup care transformă modul în care se deplasează curierii. Ambele afaceri sunt lansate de doi antreprenori moldoveni care lucrează acum peste hotare, dar rămân conectați la țara lor.
Milioane de locuri de parcare, un singur birou
Eugene Tsyrklevich, fondator și CEO al Parkopedia, dă o tură cu bicicleta printre rândurile de birouri din oficiul companiei sale din Chișinău. Clădirea cu pereți din sticlă este suficient de mare pentru o scurtă plimbare – o metaforă potrivită pentru o companie construită pe ideea de mobilitate urbană.
Fondată în 2007, Parkopedia cartografiază peste 90 de milioane de locuri de parcare în mai mult de 20.000 de orașe. Tehnologia sa este integrată în sistemele automobilelor BMW, Audi, Toyota și ale altor producători. În februarie 2025, compania a fost achiziționată de EasyPark Group, una dintre cele mai mari platforme globale de mobilitate, cu aproximativ 45 de milioane de utilizatori anuali. Pentru Cameron Clayton, CEO EasyPark Group, acest pas înseamnă „călătorii mai ușoare pentru șoferi”.
Eugene Tsyrklevich și-a păstrat rolul de CEO și descrie tranzacția drept „un moment de cotitură pentru mobilitate”. Întrebat dacă a fost și un succes financiar, zâmbește și răspunde cu simplitate: Da!
Parkopedia nu e o afacere de tipul celor din Silicon Valley. „Când am lansat Parkopedia, nu aveam investitori, contacte sau echipă”, își amintește el.
Povestea lui urmează traseul clasic al multor emigranți: s-a născut în Republica Moldova, a plecat la studii în Statele Unite, apoi a fondat o companie în Marea Britanie. În timp ce Parkopedia a crescut, Republica Moldova nu a rămas în trecut, ci a devenit din nou parte din ecuație. Eugene Tsyrklevich petrece acum o mare parte din timp la Chișinău, iar echipa de aici joacă un rol esențial în dezvoltarea companiei.
Moldova Innovation Technology Park (MITP) este infrastructura care face această legătură una funcțională. Parkopedia operează în cadrul MITP, beneficiind de o taxă unică de 7% și de proceduri simplificate. Asta îi permite companiei să gestioneze de aici operațiuni globale, fără obstacole birocratice inutile.
Investiții și ambiții
Biroul Parkopedia din Chișinău nu este o „extensie ieftină” a afacerii, ci un centru operațional important. Aici sunt dezvoltate și testate componente esențiale ale procesului: algoritmi de predicție pentru disponibilitatea locurilor de parcare, soluții pentru stațiile de încărcare a mașinilor electrice, instrumente interne și suport pentru clienți. O parte semnificativă a muncii care alimentează sistemele folosite de șoferii din întreaga lume este realizată în Moldova.
Tsyrklevich nu vorbește doar în cifre și termeni tehnici. El subliniază că decizia de a consolida echipa din Chișinău se datorează, mai ales, calității oamenilor de aici și faptului că Moldova i-a oferit, de la bun început, șansa de a construi o afacere. Eugene se implică în ecosistemul local și este membru al Consiliului de Administrație al Startup Moldova, contribuind la dezvoltarea următorului val de antreprenori.
Dmitri Liberman, director operațional al companiei Port, un startup european de e-mobilitate, este un alt exemplu de antreprenor din aceeași industrie care s-a întors în țară. Dacă Parkopedia rezolvă problema parcărilor, Port lucrează la o altă piesă esențială a orașelor moderne: serviciile de curierat și livrările rapide.
Dmitri Liberman s-a născut în Moldova, a crescut și a studiat în străinătate, apoi a lucrat în companii precum Uber, Delivery Hero și Bolt. A inițiat operațiuni în diverse țări, a dezvoltat proiecte complexe de logistică și a înțeles modul în care funcționează mobilitatea urbană, din Nairobi până în Stockholm.
La Port, el coordonează o rețea de hub-uri pentru biciclete electrice destinate curierilor în marile orașe europene. Aceste centre oferă biciclete încărcate, servicii de mentenanță, schimb rapid de baterii și software pentru optimizarea rutelor. Pentru curieri, asta înseamnă mai puțin timp pierdut și mai mult control asupra muncii lor, iar pentru orașe, mai puțină poluare și trafic redus.
În doar un an, Port a instalat peste 1.000 de biciclete electrice în Londra și Stockholm. „Scopul nostru nu este doar să aducem vehicule noi”, spune el, „ci să remodelăm infrastructura”. Fiecare hub oferă biciclete complet încărcate, mentenanță la fața locului și software personalizat pentru planificarea rutelor și schimbul de baterii. În marile orașe, un singur hub poate deservi până la 150 de curieri pe zi.
„Nu vreau doar să mă întorc acasă”, spune Liberman, „vreau să construiesc acolo unde are sens.” Regimul fiscal oferit de MITP, alături de competențele tehnice locale și flexibilitatea ecosistemului, sunt pentru el motive clare de a dezvolta produse și operațiuni de la Chișinău.
Port vrea să mărească de 4 ori numărul de vehicule în acest an și să-și construiască propriile stații de încărcare. Cu aceste planuri în vizor, privirea lui Liberman se îndreaptă din nou spre Chișinău. Pentru el, e un loc propice pentru lansarea unor proiecte pilot și un teren fertil de unde pot să apară, cine știe, chiar următorii antreprenori globali de tehnologie.
De la nostalgie la investiție
Valeria Vulpe, fostă data scientist la Google, este o altă voce din diasporă care vrea să se facă auzită la Chișinău. Valeria a crescut în capitală, a studiat în SUA și Marea Britanie și a lucrat câțiva ani în domeniul căutării și analizei datelor. În tot acest timp, Republica Moldova a contat mai degrabă pe plan personal, nu și în carieră.
Munca de la distanță i-a permis să revină mai des acasă și să se implice direct în piața muncii de aici. Ține workshopuri la Chișinău, îi ajută pe tineri să se pregătească pentru interviurile tehnice și le explică cum funcționează în realitate companiile internaționale. Pentru mulți participanți, atelierele ei sunt primul contact direct cu cineva care are o astfel de experiență și le poate arăta cum să o aplice în practică.
Investitorii spun că astfel de legături cu țara de origine nu sunt întâmplătoare. „Moldova are un potențial uman subapreciat”, spune Vasile Tofan, partener principal la Horizon Capital, un fond de investiții activ în zonă. El crede că dezvoltarea țării în viitor nu va ține de nostalgia tinerilor antreprenori de a reveni acasă, ci de capacitatea de a construi produse globale și de a inspira încredere.
„Sectorul IT din Moldova a fost mult timp orientat spre servicii. Ceea ce încă lipsește este încrederea că antreprenorii de aici pot crea și gestiona produse globale, nu doar executa sarcini pentru alții”, explică Tofan. „Până la urmă, o afacere înseamnă oameni. Integritatea este punctul de punctul pornire. Fără ea, nimic nu rezistă.”
El plasează Republica Moldova în contextul unei schimbări geopolitice mai ample. „Dacă mă întrebați care este astăzi frontiera lumii libere, aș spune Ucraina. Iar Moldova vine la pachet,” afirmă Tofan.
Revenind la Chișinău, aceste perspective capătă o formă concretă. Antreprenori ca Eugene Tsyrklevich și Dmitri Liberman nu văd Republica Moldova doar ca pe un refugiu emoțional sau fiscal, ci ca pe un loc din care pot construi infrastructură, echipe și produse pentru piețele globale.
„Nu trebuie să fii în San Francisco ca să lansezi un proiect de anvergură”, spune Liberman. Tsyrklevich, fiind și mai direct, declară că „Moldova a făcut posibilă apariția Parkopedia.” Pentru el, Chișinăul nu este doar orașul natal, ci una dintre bazele active ale companiei. „Nu vin aici doar în vizită. Simt că aparțin acestui loc la fel de mult ca Londrei sau Californiei. Povestea mea a început chiar aici.”
The post Companii globale de mobilitate, dezvoltate la Chișinău și propulsate în întreaga lume appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN

