O tânără a murit, iar alta a fost rănită într-un accident provocat de un șofer fără permis

Un accident grav a avut loc noaptea trecută pe traseul Râșcani-Mihăileni, în urma căruia o tânără a murit și alta a fost rănită. S-a întâmplat după ce mașina în care se aflau ca pasagere s-a răsturnat. La volan era un tânăr fără permis de conducere, care a fugit de la locul accidentului, transmite IPN.

Inspectoratul General al Poliției precizează că șoferul în vârstă de 25 de ani a pierdut controlul volanului și a lovit un parapet metalic, iar mașina s-a răsturnat. În urma impactului, una dintre tinere a suferit traumatisme grave. Ea s-a stins din viață la Spitalul din Bălți. Cealaltă pasageră este internată la Spitalul raional Râșcani.

Șoferul a părăsit locul accidentului înainte de venirea poliției.

Contactată de IPN, Diana Fetco, șefa Secției comunicare și protocol a IGP, a precizat că pe acest caz a fost inițiat un proces penal, iar oamenii legii întreprind toate măsurile pentru reținerea conducătorului auto.

The post O tânără a murit, iar alta a fost rănită într-un accident provocat de un șofer fără permis appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

Recomandăm și ..

Ion Ceban: Fiecare copil are dreptul fundamental să crească într-un mediu protejat și să aibă acces la educație de calitate

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a venit cu un mesaj cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului. "Gândul meu se îndreaptă către cei aproape 170.000 de copii din Chișinău, un oraș tânăr și plin de viață - 108.161 de elevi învață în școlile noastre: - 36.430 de preșcolari frecventează zilnic grădinițele municipale: - 169.877...

Ultima orǎ ..

De astăzi, Aeroportul Chișinău preia alimentarea aeronavelor cu combustibil

Începând de astăzi, 20 noiembrie, Întreprinderea de Stat Aeroportul Internațional Chișinău „Eugen Doga” va prelua responsabilitatea alimentării aeronavelor cu combustibil, activitate care până acum era asigurată de compania Lukoil-Moldova. Precizarea a fost făcută pentru TVR Moldova de către reprezentanții Aeroportului. Măsura vine după ce Autoritatea Aeronautică Civilă a autorizat Aeroportului Chișinău să presteze servicii de alimentare cu combustibil de tip JET A-1, cunoscut drept kerosen pentru avioane, ca urmare a preluării temporare a terminalului petrolier...

(video) „Ați votat împotriva copiilor, scoateți-mă în cătușe de aici!” Scandal la Florești, unde consiliul raional examinează închiderea a 5 școli

Un scandal a izbucnit la ședința de astăzi a consiliului raional Florești, unde se examinează decizia privind închiderea a cinci școli, potrivit Canal 5. Părinții se declară extrem de nemulțumiți de situație și acuză autoritățile că „iau decizii împotriva copiilor”. În sală sunt prezenți și polițiști, care încearcă să calmeze spiritele.

MAE i-a transmis „o notă de protest ferm” ambasadorului rus în Moldova, după incidentul cu drona: Mesajul diplomației de la Chișinău

Ministerul Afacerilor Externe l-a convocat astăzi pe ambasadorul agreat al Federației Ruse la Chișinău, i-a transmis „protestul ferm al părții moldovenești față de încălcarea gravă a suveranității naționale și față de riscurile create pentru securitatea cetățenilor”. Se întâmplă, după ce în noaptea de 19 noiembrie, spațiul aerian al Republicii Moldova ar fi fost survolat de o dronă.

Medicamente și suplimente neautorizate, vândute ilegal în Moldova

Un grup specializat în procurarea, depozitarea și comercializarea ilegală de medicamente și suplimente alimentare neautorizate a fost destructurat de ofițerii Inspectoratului Național de Investigații. Produsele erau vândute atât în Republica Moldova, cât și peste frontieră, fără autorizații și în încălcarea normelor sanitare, transmite IPN. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, suspecții activau de mult timp, promovându-și produsele pe rețelele sociale ca tratamente pentru obezitate, hipertensiune sau afecțiuni cardiace. Preparatele nu erau înregistrate în lista suplimentelor alimentare...

VIDEO Frica lovește insula indoneziană: Vulcanul Semera erupe violent și ridică nivelul de alertă

Panică pe insula indoneziană Java după erupția vulcanului Semera, anunță Digi24.ro. Autoritățile au emis ordin de evacuare pentru peste o mie de persoane, incluzând localnici din zonă. Vulcanul Semera este cel mai înalt de pe insula Java și se află la aproximativ 800 de kilometri sud-est de capitala Jakarta. Activitatea vulcanului a început să fie semnalată de miercuri, 19 noiembrie, conform surselor oficiale. În timpul erupției, particulele de lavă au fost proiectate la peste 13 kilometri...

(video) „Ați votat împotriva copiilor, scoteți-mă în cătușe de aici!” Scandal la Florești, unde consiliul raional examinează închiderea a 5 școli

Un scandal a izbucnit la ședința de astăzi a consiliului raional Florești, unde se examinează decizia privind închiderea a cinci școli, potrivit Canal 5. Părinții se declară extrem de nemulțumiți de situație și acuză autoritățile că „iau decizii împotriva copiilor”. În sală sunt prezenți și polițiști, care încearcă să calmeze spiritele.

MAE, notă de protest înaintată ambasadorului agreat al Federației Ruse, în legătură cu un nou incident aerian care a implicat o dronă rusească. Explicațiile lui Ozerov

Ambasadorul agreat al Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov, a fost convocat, pe 20 noiembrie, la Ministerul Afacerilor Externe (MAE), după ce o nouă dronă a survolat ilegal, pe 19 noiembrie, spațiul aerian al R. Moldova. Diplomatul rus a declarat, la ieșirea din sediul MAE, că nu i-ar fi fost prezentate probe că drona era de fabricație rusească.