Spitalele raionale din Strășeni, Cimișlia și Anenii Noi beneficiază de sisteme solare și de stocare a energiei, într-un proiect finanțat de Guvernul Italiei și PNUD, cu o investiție de peste 500 de mii de dolari. Proiectul include panouri fotovoltaice de 460 kW, care vor reduce consumul de energie electrică și vor asigura funcționarea aparatelor medicale în caz de întreruperi ale alimentării cu energie, transmite IPN.
Panourile instalate la cele trei instituții medicale vor produce anual aproximativ 506 MWh de energie verde, contribuind la diminuarea emisiilor de CO2 cu 237 de tone pe an.
La Spitalul raional Strășeni a avut loc ceremonia oficială de donare a instalației, care include 242 de panouri fotovoltaice. Sistemul are o capacitate de 140 kW pentru producerea energiei și 164 kWh pentru stocare, permițând instituției – care deservește anual peste 7 000 de pacienți internați – să acopere o parte considerabilă din consum și să funcționeze autonom câteva ore, în caz de necesitate.
La Cimișlia, sunt în proces de instalare 234 de panouri. Potrivit calculelor preliminare, instalația urmează să genereze anual peste 154 de mii de kWh, ceea ce reprezintă peste 40% din consumul mediu lunar înregistrat în ultimii trei ani de către instituție.
În Anenii Noi, spitalul raional beneficiază de 291 de panouri fotovoltaice și baterii de stocare cu o capacitate totală de 62 kWh, care va asigura peste 40% din consumul energetic al instituției.
The post Trei spitale raionale trec la energie solară, cu sprijinul Italiei și al PNUD appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN
