Retrospectiva săptămânii 17-23 noiembrie. Cele mai importante știri din fluxul IPN
Armament, depistat în Vama Albița
Un camion condus de un moldovean, care transporta armament, a fost oprit la punctul de trecere Albița-Leușeni, la intrarea în România. Ca urmare, a fost intentat un dosar penal, iar două persoane au fost reținute pentru contrabandă cu muniții. Potrivit șefului Serviciului Vamal, Radu Vrabie, acest caz accentuează necesitatea dotării fiecărui punct de frontieră cu echipamente de scanare performante.
Premierul Munteanu, la Bruxelles
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a efectuat o vizită oficială la Bruxelles. La Forumul privind extinderea Uniunii Europene, șeful executivului a declarat că Moldova vrea să contribuie la o Uniune Europeană mai puternică și unită. Premierul a avut întrevederi cu oficiali europeni, inclusiv cu președintele Consiliului European, Antonio Costa, și a reafirmat obiectivul semnării Tratatului de aderare la UE până în 2028. Aceasta a fost a doua sa deplasare externă de la învestire.
Aceleași tarife la gaz, până în ianuarie
Tarifele la gazele naturale pentru consumatori nu vor fi modificate până în luna ianuarie. Acestea vor putea fi revizuite după ce noul furnizor de stat, Energocom, va finaliza și prezenta calculele finale. Explicațiile au fost oferite de directorul general al ANRE. Totodată, el a subliniat că Moldova depinde în totalitate de importuri de gaze naturale și este expusă fluctuațiilor prețurilor de pe piața internațională. În ceea ce privește prețurile, experții indică o posibilă scădere.
Kerosenul de la Aeroport
Aeroportul Internațional Chișinău este pregătit să alimenteze aeronavele cu Jet A1, însă Lukoil Moldova va continua să furnizeze kerosen până la epuizarea stocurilor, estimată la două zile. Statul a preluat temporar administrarea terminalului petrolier, în urma unui contract cu Lukoil. Măsura vine în contextul sancțiunilor americane impuse Lukoil, care urmau să intre în vigoare pe 21 noiembrie. Directorul ANRE, Alexei Taran, consideră că amânarea acestora până pe 13 decembrie va preveni întreruperile în producție în regiune.
Plahotniuc rămâne în arest
Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a prelungit cu 30 de zile arestul preventiv în privința fostului lider democrat, Vlad Plahotniuc, în dosarul „Frauda bancară”. A doua zi, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a dispus aceeași măsură, prelungind arestul preventiv pentru 30 de zile, în dosarele „Metalferos”, „blanchetele pentru pașapoarte” și „sacoșa neagră”.
Clusterele de negocieri cu UE
Clusterul 1 „Valorile fundamentale”, care urmează să fie primul deschis și ultimul închis în negocierile de aderare la Uniunea Europeană, rămâne o prioritate strategică pentru Republica Moldova, a declarat într-un interviu Veronica Mihailov-Moraru, fostă ministră a justiției și recent numită consilier prezidențial pe domeniul justiției. Între timp, Clusterul 6 este atuul Moldovei în negocierile cu UE, menționează Rodica Crudu, secretar general adjunct al Guvernului într-un interviu. Pe acest Cluster Republica Moldova înregistrează cel mai ridicat nivel de pregătire.
Statul și patronatele nu susțin salariul minim de 8 mii de lei
Confederația Națională a Patronatelor consideră că salariul minim lunar ar trebui să fie mult mai mic decât propunerea sindicatelor de 8050 de lei. În același timp, Ministerul Finanțelor analizează o creștere până la cel mult 6 300 de lei. Subiectul s-a discutat la ședința Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective. Anterior, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova a cerut și majorarea urgentă a salariilor în sectorul bugetar și stabilirea, începând cu 2026, a valorii minime de referință la 3 000 de lei.
Prețul ouălor ajunge la 50 de lei
Costul ouălor a crescut semnificativ în ultima săptămână. Prețul pentru 10 ouă pornește de la 32 de lei și depășește 50 de lei în unele magazine. Producătorii atribuie această scumpire reducerii sezoniere a producției, creșterii cererii și inflației, care a dus la majorarea cheltuielilor pentru hrană, energie și transport, având astfel un impact direct asupra prețului final.
The post Șapte zile pe scurt – Newsletter IPN appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN


