Președintele SUA a ieșit la atac pe Truth Social după discuțiile între delegația americană și cea europeană de la Geneva, acuzând Ucraina că demonstrează „recunoștință zero” față de eforturile SUA de a încheia războiul. Mesajul lui Trump este scris în întregime cu majuscule, transmite antena3.ro.
„Conducerea Ucrainei a demonstrat zero recunoștință pentru eforturile noastre, iar Europa continuă să cumpere petrol din Rusia. Am moștenit un război care nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată, un război care înseamnă că toată lumea pierde, mai ales milioanele de oameni care au murit pentru nimic”, notează Donald Trump.
Merz s-a declarat „sceptic” că termenul limită stabilit de Trump poate fi atins
Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, s-a declarat „sceptic” că un acord pe problema păcii în Ucraina va putea fi obținut până la termenul limită de joi, impus de Trump acum câteva zile.
„Suntem foarte departe de așa ceva”, a declarat liderul german, citat de BBC.
Merz a declarat, la summitul G20, că deși nu e „imposibilă” obținerea unui acord până joi, acest lucru este foarte puțin probabil, având în vedere ruptura din prezent dintre ce-și dorește Rusia și ce-și doresc Ucraina și aliații ei europeni.
Merz a mai precizat că cel mai important lucru în acest moment este ca diplomații să se concentreze pe redactarea unui document care să fie acceptabil pentru Ucraina și să fie folosit, apoi, pentru a negocia un acord de pace cu Rusia.
Macron: Planul de pace al lui Trump nu se poate pune în aplicare fără Europa și NATO
Multe părţi ale controversatului plan de pace pentru Ucraina al preşedintelui SUA, Donald Trump, nu pot fi puse în aplicare fără aprobarea aliaţilor europeni ai Ucrainei, a declarat, duminică, preşedintele francez, Emmanuel Macron, la summitul G20 din Africa de Sud, potrivit dpa, citată de Agerpres.
Propuneri precum utilizarea activelor ruseşti îngheţate şi aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană pot fi stabilite numai de către UE, a precizat Macron.
„Activele îngheţate sunt deţinute de europeni. Integrarea europeană a Ucrainei se află în mâinile europenilor. Ceea ce face NATO este în mâinile statelor membre NATO”, a insistat preşedintele francez, adăugând că planul SUA conţine multe aspecte care necesită un consens mai larg.
El a precizat că aliaţii europeni doresc pace, dar o pace care să ţină seama de interesele de securitate ale Ucrainei şi ale restului Europei.
Conform planului, teritoriul regiunii estice Donbas (Doneţk şi Lugansk), inclusiv zone aflate în prezent sub controlul Ucrainei, ar urma să fie cedat Rusiei, iar armata ucraineană ar urma să fie redusă drastic la 600.000 de soldaţi.
NATO ar fi invitată să declare că alianţa nu se va mai extinde în viitor, excluzând, practic, orice aderare a Ucrainei.
Rusia, în schimb, ar trebui să facă doar concesii relativ minore, inclusiv la renunţarea la activele îngheţate în UE, care ar urma să fie utilizate pentru reconstrucţia Ucrainei.
În schimbul acceptării acestor concesii, Ucrainei i s-au promis garanţii de securitate nespecificate din partea SUA.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Donald Trump atacă Ucraina. Liderii europeni resping termenul impus: „Planul său nu poate funcționa fără UE și NATO” apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA


