Un spectacol de păpuși și o serie de activități interactive au reunit peste 300 de copii refugiați din Ucraina și copii din Moldova într-un eveniment menit să încurajeze incluziunea socială și apropierea dintre cele două comunități. Desfășurată la Teatrul Republican de Păpuși „Licurici”, acțiunea face parte din eforturile continue de integrare a minorilor ucraineni refugiați în Moldova, transmite IPN.
Evenimentul a fost organizat de Centrul de Caritate pentru Refugiați, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și cu sprijinul Agenției ONU pentru Refugiați.
Copiii au urmărit un spectacol de păpuși, au socializat și au lucrat în echipă, iar părinții au avut ocazia să se cunoască mai bine și să facă schimb de experiențe.
„Această inițiativă contribuie la apropierea copiilor refugiați și a celor din Republica Moldova, oferindu-le un spațiu comun de învățare, joacă și comunicare. Asemenea evenimente culturale facilitează incluziunea socială și sprijină adaptarea copiilor aflați în situații vulnerabile”, a declarat Ivan Duminica, șeful Serviciului politici în domeniul relațiilor interetnice din cadrul MEC.
Autoritățile și-au exprimat în mod repetat sprijinul pentru activitățile care promovează diversitatea, solidaritatea și coeziunea comunitară. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, în Republica Moldova sunt stabiliți peste 4 300 de copii refugiați din Ucraina, dintre care mai mult de 2 500 frecventează școala, iar alții își continuă studiile online, după curricula din țara de origine.
The post Peste 300 de copii refugiați și localnici, împreună la Teatrul „Licurici” appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN
