VIDEO | Ion Ceban: Am rugat fracțiunile care au respins bugetul de 8 ori anul acesta să revină în sală.

Primarul General, Ion Ceban, se adresează consilierilor dacă nu vreți să votați bugetul, dar măcar votați pentru ajustarea legii care prevede ca profesorii să-și primească salariile și premiile, așa prevede legea, iar acest proiect de decizie trebuie să fie aprobat de către consiliu.

Deși se invocă că ar fi ilegal, bugetul provizoriu se formează și se execută doar conform deciziei bugetare anterioare, ținând cont de modificările intervenite pe parcursul anului, mai spune Ion Ceban.

La data de 12 noiembrie 2025 a fost adoptată Legea privind modificarea bugetului de stat pentru anul 2025, prin care au fost aprobate transferuri, surse financiare destinate acoperirii cheltuielilor de personal și plății primei anuale pentru angajații instituțiilor de învățământ general și ai școlilor sportive din municipiul Chișinău, pentru luna noiembrie, cu achitările în luna decembrie.

Tot în acest proiect sunt incluse surse financiare pentru salarizarea și a serviciilor comunale ale entităților subordonate Consiliului Municipal Chișinău.

În situația în care Consiliul Municipal Chișinău nu aprobă decizia de includere a acestor surse financiare, inclusiv a transferurilor în bugetul municipal, cadrele didactice din instituțiile de învățământ nu vor putea primi aceste plăți.

Totodată, proiectul prevede alocarea mijloacelor necesare pentru achitarea compensațiilor destinate celor 76 de tineri specialiști angajați în instituțiile de învățământ municipal. În lipsa aprobării acestei decizii, aceste plăți nu vor putea fi realizate în anul curent.

Conform Legii finanțelor publice locale nr. 397/2003, în situația în care mijloacele financiare sunt distribuite unei unități administrativ-teritoriale prin lege, autoritatea deliberativă are obligația de a le aproba prin decizie, indiferent dacă bugetul municipal este provizoriu sau aprobat.

Prin urmare, declară Ion Ceban, adoptarea acestei decizii constituie o obligație legală, necesară pentru executarea corespunzătoare a transferurilor aprobate la nivel național și pentru asigurarea drepturilor salariale ale angajaților din sistemul educațional al municipiului Chișinău, susține Primarul General, Ion Ceban.

Recomandăm și ..

Corneliu Pântea acuză fracțiunile PAS și PSRM de blocarea aprobării bugetului municipal

În cadrul ședinței CMC, consilierul MAN, Corneliu Pantea a acuzat fracțiunile PAS și PSRM de sabotarea aprobării proiectului bugetului necesar pentru buna funcționare a instituțiilor municipale. „Fracțiunile PAS și PSRM sabotează dezvoltarea Chișinăului. De 8 ori am încercat să aprobăm bugetul municipiului. Inițial găseau tot felul de argumente pentru a nu vota proiectul pentru 2025,...

Ultima orǎ ..

Consilier la Președinție pe relații cu moldovenii „din țară și diasporă”. Năstase, critici după modificarea unui decret prezidențial: Maia Sandu împarte cetățenii

Pe data de 21 noiembrie, Maia Sandu a modificat decretul privind numirea Larisei Miculeț în funcție de consilieră prezidențială. Inițial, în document era indicat că oficiala va fi responsabilă pentru relațiile cu cetățenii, iar după, în consilieră pentru relațiile cu cetățenii din țară și diasporă. „Maia Sandu a ajuns să-și împartă propriii cetățeni”, a comentat politicianul Andrei Năstase.

Ghid de intervenție și platformă digitală, noi instrumente pentru sprijinul copiilor cu CES

Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) și partenerii săi din Republica Moldova au lansat la Chișinău două instrumente-cheie pentru consolidarea intervenției timpurii: un ghid de practici recomandate și o platformă digitală de formare – resurse menite să îmbunătățească sprijinul oferit copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES) și familiilor acestora, transmite IPN. Platforma LearnECD, dezvoltată de Biroul Regional UNICEF pentru Europa și Asia Centrală, a fost adaptată la contextul din Moldova cu implicarea specialiștilor Institutului Mamei...

Forumul de Afaceri Bilateral România – Republica Moldova: Noi oportunități pentru companiile din ambele țări

Ambasadorul Republicii Moldova în România, Victor Chirilă, a participat astăzi la Forumul de Afaceri Bilateral România – Republica Moldova, desfășurat la Camera de Comerț și Industrie a României, un eveniment dedicat consolidării legăturilor ...

Copiii ucraineni, alături de cei din R. Moldova, la Teatrul „Licurici”: au socializat și au lucrat în echipe

Peste 300 de copii, inclusiv ai refugiaților ucraineni, au participat la o activitate de coeziune socială, desfășurată la Teatrul Republican de Păpuși „Licurici”. Scopul urmărit de organizatorii evenimentului a fost promovarea incluziunii și interacțiunii dintre copiii refugiați și cei din țara noastră într-un mediu sigur, accesibil și prietenos.

Putin, după discuția telefonică cu Erdogan: Planul de pace pentru Ucraina este similar cu cel discutat la summitul din Alaska

În urma convorbirii telefonice cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan, președintele rus Vladimir Putin a declarat că planul de pace pentru Ucraina este similar cu cel discutat la recentul summit ruso-american din Alaska, scrie adevarul.ro.

Integrarea europeană, văzută de la nivel local: oportunități, finanțări și proiecte concrete

Peste 100 de reprezentanți ai administrațiilor publice locale din Republica Moldova și din mai multe state membre ale Uniunii Europene s-au reunit astăzi, la Chișinău, în cadrul Grupului de lucru pentru Moldova al Comitetului European al Regiunilor. Discuțiile au viz...

Terenul principal al unui club de fotbal german, distrus de un robot de tuns iarba

Un club de fotbal din nord-vestul Germaniei a rămas fără terenul principal de joc, după ce un robot de tuns iarba a distrus gazonul, scrie adevărul.ro, citând sursa locală. Robotul, botezat „Robby” de membrii clubului SG Egels-Poppens, s-a blocat în solul umed și a distrus mai multă iarbă decât era necesar, potrivit publicației germane. „A plouat mult în ultima perioadă, aşa că probabil s-a blocat şi senzorii nu mai funcţionează corect”, a declarat Alexander Fink, membru...