Cel puțin zece persoane, dintre care nouă copii, au fost ucise în noaptea de luni spre marți în atacurile pakistaneze din Afganistan, a anunțat purtătorul de cuvânt al guvernului taliban. Informația este transmisă de MediaFax, care citează o sursă franceză.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Afganistanului, Zabihullah Mujahid, atacurile au avut loc în regiunile de frontieră Kunar și Paktika.
Acesta a precizat pe rețeaua X că, în jurul miezului nopții, forțele pakistaneze au bombardat casa unui civil aflată în provincia Khost. În urma atacului, au murit nouă copii – cinci băieți și patru fete – precum și o femeie, conform declarațiilor oficiale.
Incidentul are loc pe fondul tensiunilor în creștere dintre Afganistan și Pakistan, tensionări care au provocat numeroase schimburi de acuzații între cele două state.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Atacuri în Afganistan: nouă copii și o femeie, uciși în bombardamente pakistaneze apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA


