Autoritățile din Republica Moldova nu vor liberaliza regimul de vize cu Tadjikistan și Kîrgîzstan. Serviciul de presă al Ministerului Afacerilor Externe a comunicat pentru Realitatea că, odată ce țara noastră aderă la UE, trebuie să se alinieze legislației europene, iar cetățenii din cele două state nu pot călători fără vize în statele membre ale comunității.
Autoritatea precizează că până la finalizarea tuturor etapelor legale, referitoare la denunțarea acordului, regimul de călătorii pentru cetățenii celor două state în Republica Moldova nu se schimbă. Data exactă la care denunțarea își va produce efectul va fi anunțată după încheierea procedurilor corespunzătoare, notează diplomații de la Chișinău.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
„Ulterior intrării în vigoare a denunțării, cetățenii Republicii Kârgâze și ai Republicii Tadjikistan vor putea depune cererile de viză la cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular al Republicii Moldova, ori, după caz, prin intermediul portalului electronic eVisa”, se mai arată în răspunsul transmis pentru Realitatea.
Autoritățile din Republica Moldova au inițiat denunțarea acordului CSI privind regimul liberalizat de vize. Conform responsabililor guvernamentali, documentul era învechit, iar Chișinăul are încheiat acorduri bilaterale privind liberalizarea vizelor cu toate statele membre ale CSI, cu excepția Kîrgîzstanului și Tadjikistanului.
Articolul Moldova nu va liberaliza regimul de vize cu Tadjikistan și Kîrgîzstan. Motivul: Alinierea la legislația UE apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA