Alexandru Munteanu, la Ungheni. Guvernul a oferit 14 microbuze și o autospecială pentru colectarea deșeurilor

Prim-ministrul Republicii Moldova a efectuat astăzi prima vizită în teritoriu, la Ungheni, unde a participat la recepționarea unor investiții importante pentru infrastructura publică locală. Cetățenii municipiului beneficiază, începând de astăzi, de 14 microbuze noi pentru transportul public, achiziționate cu sprijinul Guvernului și al Primăriei.

Potrivit premierului, noile mijloace de transport vor contribui la creșterea confortului și siguranței pasagerilor, facilitând mobilitatea zilnică a locuitorilor din municipiu și din localitățile învecinate.

Tot astăzi, a fost recepționată și o autospecială modernă pentru colectarea deșeurilor, procurată prin Fondul Național de Mediu. Aceasta va îmbunătăți semnificativ procesul de gestionare a deșeurilor, asigurând servicii mai eficiente și condiții de mediu mai sigure pentru mii de gospodării din municipiu și raion.

„Sunt investiții mult așteptate de oameni, care vor asigura servicii publice mai bune pentru comunitate. Vom continua să investim în infrastructură modernă, astfel încât fiecare localitate să beneficieze de condiții demne și servicii de calitate”, a declarat prim-ministrul.

Premierul a subliniat că aceste proiecte reprezintă rezultatul colaborării eficiente dintre administrația publică locală și Guvern, precum și angajamentul ferm al autorităților centrale de a susține dezvoltarea localităților din întreaga țară.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Alexandru Munteanu, la Ungheni. Guvernul a oferit 14 microbuze și o autospecială pentru colectarea deșeurilor apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

Recomandăm și ..

VIDEO | Partidul Nostru solicită Parlamentului alocarea urgentă de fonduri orașului Glodeni, pentru ca locuitorii să aibă apă și căldură. Majoritatea PAS se opune

Deputatul Partidului Nostru Alexandr Berlinschii a depus un amendament la proiectul de modificare a Legii bugetului de stat pentru 2025, prin care solicită alocarea a 2 milioane de lei orașului Glodeni pentru compensarea diferențelor de tarife la energia electrică și gazele naturale. Potrivit argumentării, Glodeni se confruntă cu o criză financiară generată de majorarea prețurilor...

Ultima orǎ ..

FOTO 40 de școli din Moldova vor fi dotate cu echipamente moderne datorită României

40 de școli din Republica Moldova vor fi dotate cu laptopuri, table interactive, imprimante și desktopuri moderne, oferite de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din România. Donația face parte din proiectul „Digitalizarea în educație”, o inițiativă finanțată de Guvernul României. „Sprijinul partenerilor din România rămâne esențial pentru accelerarea proceselor de transformare digitală. Echipamentele donate vor permite instituțiilor beneficiare să îmbunătățească semnificativ calitatea actului educațional și să creeze un mediu de învățare modern, inovator...

Jurnalistă DW, despre modelul german de gestionare a problemei drogurilor: „Cooperare instituțională”

Consumul și traficul de droguri se intensifică periculos în Europa, inclusiv în Republica Moldova, constată jurnalista Deutsche Welle (DW) Alina Kühnel. În cadrul unui interviu la Moldova 1, jurnalista a avertizat că extinderea rețelelor de distribuție, cu implicarea tinerilor, pune presiune pe autorități, specialiști și sistemele medicale din întreaga lume și sugerează necesitatea unor soluții urgente pentru combaterea acestui flagel.

(video) Record la botez. „Caras” și-a încreștinat astăzi fiul, cu peste 130 de cumetri: „Igor Cuciuc trebuie să facă un cântec nou”

Sportivul Victor Muntean, cunoscut în mediul online drept „Caras”, și-a încreștinat astăzi, 27 noiembrie, fiul pe nume Damir. La ceremonie au fost invitați peste 130 de nani. „Până la cumetria principală vom fi cred că vreo 2000”, a glumit unul dintre invitați.

Acordul CSI privind călătoriile fără vize, denunțat de Parlament

Republica Moldova denunță Acordul privind călătoria fără vize a cetățenilor Comunității Statelor Independente, semnat la Bișkek, în 1992. Parlamentul, cu votul majorității, a aprobat în primă lectură proiectul de lege cu privire la denunțare, transmite IPN. Proiectul a fost elaborat de Ministerul Afacerilor Externe. În plen, secretarul general Mihai Mîțu a declarat că denunțarea acestui acord este inevitabilă în contextul recomandării Comisiei Europene. Aceasta prevede alinierea politicii Republicii Moldova în domeniul vizelor la lista Uniunii...

Parlamentul denunță încă trei acorduri cu CSI: Cetățenii Tadjikistanului și Kârgâzstanului vor avea nevoie de vize pentru a intra în Moldova

Republica Moldova va denunța trei acorduri încheiate cu țările membre ale Comunității Statelor Independente (CSI), ca parte a unui proces de modernizare a legislației naționale și de aliniere la standardele Uniunii Europene. Proiectele de lege, elaborate de Minister...

ILO susține instruirea în energie regenerabilă în ÎPT

La Chișinău, Centrul de Excelență în Energetică și Electronică a inaugurat un laborator modern pentru energie regenerabilă. Laboratorul face parte din proiectul „Competențe pentru tranziția verde și dezvoltarea durabilă a Moldovei”, implementat de Organizația Internațională a Muncii, cu sprijinul guvernelor Austriei și Liechtenstein. Elevii vor putea învăța practic folosind panouri fotovoltaice, invertoare și baterii moderne. Laboratorul va oferi studenților experiență practică în domeniul energiei regenerabile și va sprijini formarea competențelor necesare meseriilor verzi. În total,...

Pentru prima dată, energia regenerabilă din R. Moldova va fi certificată oficial. ANRE lansează Registrul electronic al garanțiilor de origine

Energia produsă din surse regenerabile va putea fi verificată și urmărită oficial în Republica Moldova. Începând cu 27 noiembrie, a devenit operațional primul Registru electronic al garanțiilor de origine, gestionat de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), care certifică proveniența energiei verzi și permite monitorizarea întregului flux al garanțiilor emise.