La Serviciul Vamal vor fi consolidate capacitățile autorităților responsabile de gestionarea frontierelor și migrației, conform standardelor Uniunii Europene și normelor Schengen. Asistența va face parte din cadrul proiectului finanțat de UE „EU4Borders Security – Moldova”, transmite IPN.
Moldova va primi suport în domenii de management integrat al frontierelor, combaterea criminalității transfrontaliere, modernizarea infrastructurii și digitalizare.
Serviciul Vamal a menționat necesitatea de a moderniza infrastructura, de a dota instituția cu noi echipamente de control, de a eficientiza sistemul și procedurile informaționale. Directorul Radu Vrabie a menționat că sprijinul oferit va fi important în alinierea la cerințele europene în domeniul vamal.
„Proiectul EU4Borders Security – Moldova” are un buget total de 4 milioane de euro și va fi implementat până la 31 mai 2028.
The post Modernizarea controlului vamal și gestionarea frontierelor, cu finanțare UE appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN


