Parlamentul României a adoptat Strategia Națională de Apărare. Ce scrie în ea despre Republica Moldova

Parlamentul României a adoptat pe 26 noiembrie, în ședință comună, Hotărârea pentru aprobarea Strategiei Naționale de Apărare a Țării pentru perioada 2025-2030, document strategic prezentat miercuri în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului de către președintele Nicușor Dan, la împlinirea a șase luni de la preluarea mandatului de președinte.

Au fost înregistrate 314 voturi pentru, 43 împotrivă și 3 abțineri. Votul în plen a venit după ce președintele Nicușor Dan a prezentat strategia elaborată, un document pe care l-a descris drept „rezultatul unui efort comun”, mulțumind instituțiilor, organizațiilor și cetățenilor care au transmis sugestii în etapele de consultare publică.

Președintele român a subliniat că noua viziune pornește de la securitatea cetățeanului, nu a unei abstracțiuni numite stat. „Nu apărăm o abstracțiune – statul român. Apărăm cetățeanul român locuitor pe acest teritoriu”, a spus acesta, subliniind nevoia de a consolida „relația cetățeanului cu statul român” și „încrederea cetățeanului în statul român”.

Conceptul-cheie al Strategiei este „independența solidară”, definită prin două direcții: capacitatea statului de a acționa în acord cu modul în care societatea își percepe identitatea și interesele, dar și respectul față de angajamentele internaționale.

România, a insistat președintele, trebuie să afirme în exterior „interesul care corespunde acestei identități”, rămânând în același timp solidară cu partenerii săi.

Strategia este structurată în patru capitole, primul fiind dedicat contextului geopolitic, subliniat de „punerea în discuție a ordinii internaționale bazate pe reguli”, un „război de trei ani și jumătate” în vecinătate, conflicte regionale și scăderea capacității organismelor internaționale de a soluționa crize.

Președintele a vorbit și despre evoluția tehnologică accelerată, inclusiv emergența inteligenței artificiale, ceea ce face ca „decalajul” între state să crească în funcție de capacitatea de adaptare.

Războiul de lângă noi și războiul hibrid al Rusiei împotriva României, principalele amenințări

Nicușor Dan a atras atenția asupra intensificării „campaniilor de manipulare și dezinformare”, a atacurilor la infrastructura critică și a proliferării amenințărilor transnaționale, de la crimă organizată la terorism, toate agravate de efectele schimbărilor climatice.

În privința României, capitolul dedicat „amenințărilor, riscurilor, vulnerabilităților și oportunităților” indică drept principal pericol „războiul de lângă noi” și „războiul hibrid pe care, în mod evident, Rusia îl desfășoară împotriva României și împotriva multor țări europene”.

Președintele a menționat „atacuri cibernetice”, „campanii coordonate de dezinformare” și presiuni asupra democrației și statului de drept.

În plan extern, riscurile de instabilitate vizează „zona estică – Moldova, Ucraina, în zona sudică – Balcanii de Vest, în zona Caucazului de Sud”, dar și efectele insecurității din Orientul Mijlociu. În plan intern, șeful statului a enumerat „capacitatea redusă a administrației publice”, „corupția”, „evaziunea fiscală de mare amploare”, probleme în educație, „declinul demografic” și „fragmentarea politicilor statului în zona de tehnologie”.

Oportunități: Parteneriatul cu SUA, apartenența la UE și NATO, poziția geografică

Referindu-se la oportunități, președintele a evidențiat apartenența României la NATO și UE, precum și Parteneriatul Strategic cu SUA. A felicitat Guvernul pentru aplicația depusă în Programul SAFE și a menționat inițiativa NATO „Santinela Estului”.

România dispune, a spus el, de avantaje competitive pentru dezvoltarea industriei naționale de apărare, în contextul creșterii producției militare globale.

Poziția geografică, Portul Constanța, Dunărea și strategia UE pentru Marea Neagră sunt, de asemenea, puncte forte.

Sectorul tehnologic și diaspora reprezintă, în viziunea președintelui, resurse valoroase: românii din străinătate „s-au dovedit a fi competitivi într-o piață mult mai competitivă decât piața noastră”.

Capitolul final privește direcțiile de acțiune. În apărare, obiectivul principal este „consolidarea capacităților de apărare” și întărirea colaborării cu partenerii – SUA, NATO, UE și statele din formatele regionale. În plan extern, România va continua să promoveze „parteneriatele noastre strategice” și să întărească rolul său în organismele multilaterale. Președintele a reafirmat sprijinul pentru Republica Moldova, Ucraina, Balcanii de Vest și extinderea Uniunii Europene, subliniind că această politică este „o condiție a stabilității noastre viitoare”.

În plan intern, lupta împotriva corupției este „foarte importantă”, iar Strategia prevede „implicarea serviciilor de informații în colectarea datelor cu privire la corupție, fără însă să depășim granița între sistem de informații și sistem de justiție”. Documentul cere prioritizarea marii corupții și „corectarea mecanismelor legislative și administrative” care întârzie judecarea faptelor.

Șeful statului a subliniat nevoia de „stabilitate și predictivitate bugetară”, revigorarea industriei de apărare, promovarea companiilor românești și atragerea investițiilor străine. A evidențiat și rolul diplomației economice, „care a lipsit până în momentul ăsta, ca să o spunem foarte deschis”. Președintele s-a declarat optimist privind aderarea României la OCDE „în vara anului viitor” și a mulțumit Parlamentului pentru rapiditatea în adoptarea legislației necesare.

Energia este considerată un domeniu esențial, dată fiind „conexiunea între productivitate și prețul energiei”.

În încheiere, Nicușor Dan a revenit la rolul cetățeanului.

„E foarte important […] să implicăm cetățenii și societatea civilă, și pentru asta, în primul rând, trebuie să recâștigăm încrederea cetățenilor”. Implementarea Strategiei va fi detaliată într-un plan cu termene și indicatori, însă președintele a avertizat că „nici de strategii, nici de planuri de implementare nu duce lipsă România”, esențial fiind modul în care acestea vor fi puse în practică. „Aveți în mine un partener”, a încheiat președintele.

Președintele Nicușor Dan a prezentat la exact șase luni de la preluarea mandatului, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2025-2030, după ce aceasta a fost discutată în prealabil în Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

Primul astfel de document strategic care a fost pus în dezbatere publică, suferind modificări și explicații suplimentare conceptuale, noua strategie “exprimă viziunea Președintelui, aceea a unei României moderne și sigure, care se bucură de pace și de avantajele ei unice, un stat construit în jurul cetățenilor săi, în serviciul drepturilor și libertăților fundamentale ale acestora, cu instituții transparente și integre, orientate exclusiv către binele public”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Parlamentul României a adoptat Strategia Națională de Apărare. Ce scrie în ea despre Republica Moldova apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

Recomandăm și ..

Ion Ceban propune un Proiect de lege cu privire la organizarea și funcționarea parcărilor și parcajelor auto în Chișinău, dar și pe întreg teritoriul țării

Ion Ceban, președintele Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), Primar General al municipiului Chișinău, împreună cu deputații Partidului MAN, au înregistrat în Parlamentul Republicii Moldova - Proiectul de lege cu privire la organizarea și funcționarea parcărilor și parcajelor auto în Chișinău, dar și pe întreg teritoriul țării. Propunem adoptarea unei Legi Speciale, care ar pune baza...

Ultima orǎ ..

De cinci ori mai multe mașini decât capacitatea Chișinăului. Ceban înaintează o lege pentru parcări

Primarul Capitalei, Ion Ceban, a anunțat în Parlament despre un proiect de lege care să reglementeze parcările din Chișinău și din toată țara. El spune că, deși Primăria a amenajat mii de locuri de parcare, nu există o lege clară care să stabilească modul de organizare, administrare și utilizare a acestora. Edilul a menționat că orașul a fost construit pentru 90.000 de mașini. „Actualmente datele oficiale arată că în municipiu sunt înregistrate peste 400 de mii...

VIDEO Tragedie evitată în trafic. Un șofer a fost prins beat criță și fără permis la Ungheni

Un bărbat s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins la volan în stare de ebrietate avansată și fără permis de conducere. Incidentul a avut loc pe o stradă din satul Pârlița, raionul Ungheni. Potrivit poliției, oamenii legii au observat un Renault Megane care se deplasa neuniform și i-au cerut conducătorului auto să oprească. În urma verificărilor, s-a constatat că la volan se afla un bărbat de 45 de ani, locuitor al satului...

(video) „Ultimul tău drum, pe care veneai cu drag acasă”. Tânără de 21 de ani decedată în accidentul de la Blindești, a fost înmormântată: „Ai lăsat o mare durere”

Durere fără margini în satul Alexeevca, din raionul Ungheni. Daniela, tânăra de 21 de ani care și-a pierdut viața în accidentul cumplit de la Blindești, a fost înmormântată ieri, 26 noiembrie. Familia, prietenii și a întreaga comunitate, răvășită de tragedie, au condus-o pe ultimul său drum.

Proiect finanțat de UE pentru consolidarea securității frontierei, lansat în parteneriat cu Serviciul Vamal

Un nou proiect finanțat de Uniunea Europeană, EU4Borders Security – Moldova, a fost lansat la Chișinău, având ca obiectiv consolidarea capacităților naționale în gestionarea frontierelor și migrației, în conformitate cu standardele Schengen și al...

Congresmenii republicani contestă planul de pace propus de Trump pentru Ucraina

Mai mulți congresmeni republicani au criticat virulent administrația președintelui Donald Trump pentru modul în care a gestionat recentul plan de pace propus pentru Ucraina, despre care spun că favorizează mai mult Rusia, într-o schimbare radicală de poziție a unui partid care a aderat îndeaproape la aproape toate inițiativele lui Trump, arată agenția de presă Reuters într-un comentariu.

FOTO // Soluții privind gestionarea subtanțelor chimice periculoase, discutate la sediul OSCE de la Tiraspol

Misiunea OSCE în Moldova, în parteneriat cu AO EcoContact și AO Ecospectru, a organizat la Tiraspol o sesiune informativă dedicată gestionării substanțelor chimice periculoase și schimbului de informații între experți. Evenimentul, desfășurat în ...

Estonia deschide ambasadă în Republica Moldova

Estonia va deschide ambasadă în Republica Moldova. Decizia luată de Guvernul de la Tallinn a fost anunțată astăzi în cadrul unei convorbiri telefonice a viceprim-ministrului Mihai Popșoi, ministru al Afacerilor Externe, cu omologul său estonian Margus Tsahkna, ...