Conflictele de muncă rămân o realitate în multe organizații, iar managerii ajung să își petreacă până la un sfert din timp încercând să le rezolve. Specialiștii reamintesc însă că drepturile salariaților sunt protejate deplin, iar în caz de litigiu, angajații pot primi despăgubiri integrale, fără limită maximă.
MAI MULT RADIO MOLDOVAPlafonul de 12 salarii pentru concedieri abuzive a fost anulat
Recomandăm și ..
Ultima orǎ ..
Medierea ar putea rezolva conflictele mai rapid: CCI a discutat despre noua lege cu experții
Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) a organizat un dialog deschis pe marginea proiectului Legii privind medierea și statutul mediatorului, aflat în proces de consultare publică. Cele circa 80 companii din toate regiunile țării, au discutat cu Stanislav Copețchi, Secretar de stat, Ministrul Justiției, Angela Maxim, Șef Direcției profesii și servicii juridice, Ministerului Justiție, Marcel Burlacu, Președintele Consiliului de Mediere, etc. La discuții a participat și Veronica Mihailov-Moraru, Consilier prezidențial...
Statul accesează un credit francez de 25 de milioane de euro pentru tranziția la energie verde
Statul va accesa de la Agenția Franceză pentru Dezvoltare un împrumut de 25 de milioane de euro pentru implementarea reformelor în sectorul energetic, în mod special, pentru tranziția spre energie verde. Parlamentul a votat în lectură finală ratificarea acordului de facilitate de credit, transmite IPN.
Potrivit autorităților, scopul acordului este de a sprijini bugetul de stat și, în același timp, de a promova reforme în sectorul energetic, inclusiv modernizarea infrastructurii, creșterea eficienței energetice și dezvoltarea...
Prețul la ouă, în vizorul Parlamentului. Potîrniche: Vedem cum putem interveni. Nu știu dacă facem comisie
Creșterea prețului la ouă va ajunge în vizorul Parlamentului, susține deputatul PAS Maxim Potîrniche. Parlamentarul a spus că aleșii poporului urmează să discute și să identifice modalitățile în care pot interveni.
Oficialul a menționat că nu va renunța la acest produs, deoarece este unul de bază în alimentația sa. În același timp, Potîrniche a declarat nu știe dacă ar putea fi creată și o comisie parlamentară, pentru a stabile motivele pentru care s-au majorat prețurile...
(video) „Indirect la noi nu merge”: PAS a aprobat rectificări la buget și a respins amendamentele pentru Chișinău. Istratii: Ce a făcut Ceban cu banii, i-a cheltuit pe ziare?
Discuțiile despre buget au explodat în plenul Parlamentului, unde amendamentele deputatei Blocului „Alternativa”, Olga Rusu privind finanțarea Chișinăului, peste 178 de milioane de lei în total, au fost respinse pe bandă rulantă. În același timp majoritatea PAS a acuzat Primăria că ar ascunde „incompetența” edilului Ion Ceban.
Antreprenorii pot depune online și gratuit declarația privind beneficiarul efectiv până la 31 decembrie 2025
Agenția Servicii Publice (ASP) reamintește persoanelor care gestionează o afacere sau intenționează să inițieze una că declarația privind beneficiarul efectiv poate fi depusă online în mod gratuit. Directorul instituției, Mircea Eșanu, a subliniat importanța procesului, menționând că depunerea electronică este simplă și accesibilă tuturor operatorilor economici.
Potrivit lui Eșanu, obligația de raportare are un rol esențial în prevenirea fraudelor și în descurajarea utilizării entităților juridice în scopuri ilegale. El a explicat că aceste date contribuie...
Republica Moldova aliniază legislația explozivilor la standardele UE
Parlamentul a aprobat, în prima lectură, modificările la Legea privind regimul explozivilor de uz civil, care au drept scop alinierea legislației naționale la standardele Uniunii Europene, informează MOLDPRES.
Proiectul, elaborat de Ministerul Afacerilor Intern...
Granturi de peste 5 milioane lei pentru tineri și migranți care își lansează afaceri în capitală
Douăzeci şi şapte de tineri și migranți din Chișinău au primit granturi pentru dezvoltarea propriilor afaceri. Ceremonia de înmânare a certificatelor de grant a avut loc în cadrul Programului Municipal „STARTUP pentru Tineri și Migranț...

