Vot final pentru denunțarea Acordului cu privire la activitatea centrelor culturale ruse

Proiectul de lege care prevede denunțarea Acordului cu Federația Rusă privind înființarea și funcționarea centrelor culturale a fost votat în a doua lectură. Inițiativa a fost susținută de 57 de deputați din fracțiunile Partidului Acțiune și Solidaritate și Partidului Democrația Acasă, transmite IPN.

„În adresa comisie nu au parvin propuneri sau obiecții din partea comisiilor permanente sau a deputaților” a declarat președinta Comisiei pentru politică externă, Doina Gherman, în plenul Parlamentului.

La ședința în care proiectul a fost votat în prima lectură, opoziția a criticat inițiativa, afirmând că alte state europene nu au recurs la măsuri similare și că aceasta nu face decât să dezbine și mai mult societatea. Unii deputați au subliniat că centrul s-a ocupat de evenimente socio-culturale și nu reprezintă niciun risc pentru stat.

Atunci, ministrul culturii, Cristian Jardan, a declarat că acordul respectiv nu mai corespunde realităților și că este folosit pentru promovarea propagandei ruse. Potrivit lui, în contextul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei și al tentativelor de destabilizare din Republica Moldova, menținerea acordului ar reprezenta un risc pentru securitatea națională.

Acordul a fost semnat în anul 1998, la Moscova și a intrat în vigoare în iulie 2001. În baza documentului, Federația Rusă a deschis la Chișinău, în 2009, Centrul Cultural Rus. De la momentul ratificării Acordului, Republica Moldova nu a instituit un Centru cultural în Federația Rusă, în baza principiului reciprocității prevăzut de Acord.

The post Vot final pentru denunțarea Acordului cu privire la activitatea centrelor culturale ruse appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

Recomandăm și ..

VIDEO | Partidul Nostru solicită Parlamentului alocarea urgentă de fonduri orașului Glodeni, pentru ca locuitorii să aibă apă și căldură. Majoritatea PAS se opune

Deputatul Partidului Nostru Alexandr Berlinschii a depus un amendament la proiectul de modificare a Legii bugetului de stat pentru 2025, prin care solicită alocarea a 2 milioane de lei orașului Glodeni pentru compensarea diferențelor de tarife la energia electrică și gazele naturale. Potrivit argumentării, Glodeni se confruntă cu o criză financiară generată de majorarea prețurilor...

Ultima orǎ ..

Tarlev se laudă că a dotat armata cu sisteme de protecție aeriană fiind premier. Unde-s? „Întrebați actuala guvernare”

Vasile Tarlev se laudă că ar fi dotat armata cu sisteme de protecție aeriană atunci când a fost prim-ministru. Întrebat de jurnaliști unde sunt acum aceste echipamente, deputatul le-a sugerat reporterilor să adreseze întrebarea actualei guvernare. În același timp, fostul șef de Guvern a menționat, întrebat despre incidentul cu dronele rusești care au violat în această săptămână spațiul aerian al Moldovei, că „nu condamnă pe nimeni”.  „Am investit să dotăm armata. În primul rând cu uniformă....

O nouă rundă de subscriere pentru valori mobiliare de stat. Este ultima din acest an

Cetățenii pot investi în valori mobiliare de stat, în cadrul unei noi runde de subscriere lansată astăzi de Ministerul Finanțelor, disponibilă pe platforma eVMS.md, transmite MOLDPRES. Aceasta este ultima dintre cele trei sesiuni programate pentru trimestrul ...

Violența digitală se răspândește rapid și aduce riscuri majore, expert

Violența digitală devine tot mai răspândită odată cu dezvoltarea rețelelor sociale. Printre riscurile identificate se numără furtul de identitate și distribuirea mesajelor denigratoare după separarea partenerilor, semne ale unei relații abuzive online. Aceste aspecte au fost discutate în cadrul unei sesiuni informative dedicate violenței împotriva femeilor în mediul digital, transmite IPN. Daniela Dabija, managera Telefonului pentru Femei și Fete al Centrului Internațional „La Strada”, a explicat că, în unele cazuri, unul dintre soți sau parteneri...

Italia, „paralizată” vineri de o nouă grevă generală: Sindicatele protestează față de planurile bugetare ale guvernului

Vineri, în Italia transporturile vor fi blocate din cauza grevei generale anunțate, la care vor participa atât angajații din transportul public, cât și cei din mediul privat. Greve au fost anunțate și în luna decembrie, scrie mediafax.ro.

(video) Scântei între Chicu și Grosu în Parlament: „- Tovarășe, în partid închideți gura, mie nu! – Calm, fără isterie, o să citiți acasă”

Președintele Parlamentului Igor Grosu l-a scos din sărite pe liderul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, Ion Chicu în ședința de astăzi a Parlamentului. Chicu i-a cerut unui funcționar să-i citească un articol din noua lege privind Achizițiile Publice, iar Grosu a intervenit sugerându-i deputatului „să citească acasă”. „Tovarăș Grosu! Nu-mi închideți gura”, a reacționat Chicu, căruia Grosu i-a închis microfonul și a continuat să-i facă observații, chiar dacă într-un final articolul oricum a...

Premierul Alexandru Munteanu, la Conferința Businessul Fructelor în Republica Moldova: „Fructele moldovenești merită să fie pe rafturile magazinelor din Europa și din lume”

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a participat, astăzi, la Conferința Businessul Fructelor în Republica Moldova, organizată de Asociația  Moldova Fruct. Evenimentul a reunit peste 300 de producători, exportatori, experți și furnizori de tehnologii...

VIDEO // Un șofer a decedat după ce a intrat cu automobilul într-o stație de așteptare, în apropiere de Cruglic

Un bărbat de 33 de ani a decedat în această dimineață pe traseul Ohrincea–Cruglic, după ce automobilul pe care îl conducea a intrat în stația de așteptare a transportului public din apropierea satului Cruglic, raionul Criuleni. Impactul a fost urmat...