Victoria Furtună critică modul în care autoritățile au procedat după recuperarea dronei rusești căzute în satul Cuhureștii de Jos, raionul Florești, în urma incidentului din 25 noiembrie, când șase drone lansate de Rusia au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova.
Liderul Partidului Moldova Mare, Victoria Furtună, susține că nu ar fi fost respectate procedurile legale care asigură integritatea unui obiect cu potențial statut de probă.
Într-o postare pe rețelele sociale, Furtună afirmă că drona „nu a fost sigilată, ambalată și înregistrată conform procedurii” și că accesul necontrolat la obiect ar compromite orice utilizare a acestuia în cadrul unei eventuale anchete. Ea declară că „a avut acces oricine” și acuză autoritățile că ar fi folosit obiectul „în scopuri de manipulare și instigare la ură”, transmite Știri.md.
Potrivit explicațiilor prezentate, legislația stabilește reguli clare privind ridicarea, documentarea și păstrarea unui obiect cu potențial impact asupra securității statului, inclusiv trasabilitatea persoanelor care îl manipulează. Furtună susține că, în lipsa respectării acestor proceduri, „autenticitatea ei nu poate fi demonstrată”, iar obiectul ar trebui exclus din orice dosar.
Furtună pune în discuție răspunderea celor implicați și afirmă că situația ar reprezenta un „spectacol politic”, solicitând procurorilor și judecătorilor să evalueze legalitatea acțiunilor autorităților.
Declarațiile au fost făcute la două zile după ce ambasadorul agreat al Federației Ruse, Oleg Ozerov, a fost invitat la Ministerul Afacerilor Externe pentru a oferi explicații cu privire la dronele rusești intrate ilegal în spațiul aerian. Drona recuperată din Florești a fost adus la sediul MAE în aceeași zi.
