Întâlnire tensionată la Kremlin: Putin îl primește pe trimisul lui Trump și respinge condițiile europene privind pacea

Emisarul special al lui Donald Trump, Steve Witkoff, este primit în această seară de Vladimir Putin la Kremlin, pentru a discuta despre pacea în Ucraina, relatează știrileprotv.ro.

În condițiile în care Parisul, Berlinul ori Londra se tem de o soluţie favorabilă Rusiei, Vladimir Putin a catalogat drept inacceptabile solicitările europenilor pe care i-a acuzat că ar căuta deliberat conflictul cu Moscova.

„Dacă Europa vrea război, Rusia este pregătită să lupte chiar acum” – a declarat liderul de la Kremlin. „(Europenii) sunt de partea războiului. Chiar și atunci când încearcă să introducă, chipurile, unele modificări la propunerea lui Trump… Noi nu intenționăm să intrăm într-un război cu Europa, am spus deja asta. Dar dacă Europa vrea să poarte un război cu noi și îl provoacă, noi suntem pregătiți. Fără nicio îndoială”, a adăugat Putin.

Vladimir Puţin a lansat aceste declarații provocatoare în preambul unei noi runde de negocieri pentru pace.

Pe de altă parte, Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a refuzat să dezvăluie dacă Rusia şi-a modificat în vreun fel „liniile roșii”.

„De dragul reușitei acestui proces, în favoarea căruia suntem pe deplin angajați, nu vrem să purtăm negocierile cu megafonul, nu vrem să ținem discuțiile prin media”, a afirmat Dmitry Peskov.

Prin urmare, jurnaliştii pot doar să speculeze şi să elaboreze tot felul de scenarii.

Pare că Witkoff a adus cu sine un soi de aranjament pentru un fel de schimburi teritoriale acceptate de ucraineni. Nu e clar dacă va fi suficient pentru Puţin, care a avut mereu pretenția maximală de a ocupa întreg Donbasul, inclusiv porțiunea pe care încă o controlează ucrainenii. Dar cu siguranță Witkoff nu s-ar fi obosit să vină la Kremlin dacă nu avea de oferit ceva cu potențial de a-i fi pe plac lui Putin.

În mod foarte convenabil, chiar în ajunul întâlnirii lui Putin cu emisarii lui Trump, comandanții militari ruși i-au comunicat președintelui rus, în faţa camerelor de luat vederi, ca forțele armate ale țării au cucerit orașul Pokrovsk.

„Sud-estul și părți din estul orașului Konstantinovka sunt acum sub controlul nostru. Forțele noastre au eliberat orașul Krasnoarmeisk (Pokrovsk)”, a afirmat generalul rus, Valery Gerasimov.

„În prezent, sunt în curs căutări pentru a distruge orice reziduuri ale forțelor inamice care încearcă să se adăpostească în perimetrul orașului”, a adăugat alt general, Valery Solodchuk.

„Toți înțelegem importanța acestor vești. Cucerirea va contribui la atingerea progresivă a obiectivelor vitale stabilite la începutul operațiunii militare speciale”, a conchis Vladimir Putin.

Chiar şi exagerat în scopuri de propagandă, avansul trupelor ruse pe front nu face decât să complice tratativele.

Delegaţiile americană şi ucraineană au purtat duminică, în Miami, discuţii lungi şi dificile, dar tot nu au găsit rezolvări pentru principalele dosare.

La întâlnirea avută aseară la palatul Elysee, cu Emanuel Macron, Volodimir Zelenski a confirmat blocajul.

„Subiectul teritoriilor este cel mai complicat. Apoi, în ceea ce privește tema banilor și a reconstrucției, să fiu sincer, deciziile nu sunt deloc ușor de acceptat fără prezența (la discuții) a partenerilor europeni, deoarece banii despre care vorbim se află în Europa. Așa că nu mi se pare corect (să negociezi fără europeni)”, a declarat Volodimir Zelenski.

Emmanuel Macron a declarat că SUA și-au asumat rolul de mediator și a lăudat activitatea echipei americane sub conducerea președintelui Trump, subliniind însă că toți actorii implicați trebuie să aibă un cuvânt de spus în privința păcii.

„Ucraina este singura care poate negocia teritoriile. Iar când discutăm de garanțiile de securitate, acestea nu pot fi abordate fără ucraineni, europeni și toți aliații din „coaliția de voință”, din moment ce ei sunt garanții, iar înțelegerile privesc securitatea continentului european”.

Potrivit unor surse citate de presa occidentală, Kievul este descurajat de faptul că administraţia Trump nu acţionează ca aliat de nădejde, ci dintr-o poziţie asumată de mediator neutru intre tabere.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Întâlnire tensionată la Kremlin: Putin îl primește pe trimisul lui Trump și respinge condițiile europene privind pacea apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

Recomandăm și ..

Vlad Plahotniuc: Dosarul nu conține probe care să-i incrimeneze și acuză procurorii că refuză să audieze martorii care știu adevărul despre jaful bancar

Fostul lider democrat Vlad Plahotniuc susține că acuzațiile procurorilor la adresa sa sunt lipsite de logică, dar și de probe. Mai mult, principalii martori care ar putea face lumină în acest caz nu au fost audiați. Acesta a mai atras atenția că principala învinuire din dosar constă în faptul că ar fi fost capul...

Ultima orǎ ..

Furt uriaș de muniție în Germania: 20.000 de cartușe, dispărute peste noapte dintr-un camion militar. Unde era șoferul

Poliția din Germania a deschis o anchetă după ce 20.000 de cartușe de muniție militară au dispărut. Un camion a fost prădat peste noapte, în timp ce șoferul dormea într-un hotel din apropiere. Autoritățile tratează cazul ca pe o breșă majoră de securitate, transmite adevărul.ro. Poliția din Germania a deschis o investigație amplă după ce aproximativ 20.000 de cartușe de muniție militară au dispărut dintr-un camion civil contractat de armata germană. Vehiculul fusese parcat luni seara în...

Horoscop 3 decembrie – SĂGETĂTOR – o să recuperați banii pe care nu i-ați luat la timp

Horoscop 3 decembrie - confirmări azi. Simțim, în sfârșit, stabilitate, atât în plan material, cât și spiritual — plus, minus, mă rog, că nu e nimic perfect. SĂGETĂTOR O să recuperați banii pe care nu i-ați luat la timp și o să vă puteți pregăti pe-ndelete de sărbători, să luați diverse lucruri pentru casă și pentru familie. Se ivește ocazia să plecați pe undeva, fie cu serviciul, fie cu familia, și o să scăpați rapid...

Peste 1300 de morți în Indonezia, Sri Lanka și Thailanda după inundații catastrofale

Bilanțul inundațiilor și alunecărilor de teren din Asia de Sud-Est a urcat la peste 1300 de morți, în timp ce aproape 900 de persoane sunt dispărute, iar echipele de salvare întâmpină dificultăți majore în zonele devastate de ploi, transmite mediafax.ro. Echipele de intervenție au intensificat marți operațiunile de căutare și salvare în Indonezia, Sri Lanka și Thailanda, după ce bilanțul deceselor provocate de inundațiile și alunecările de teren de săptămâna trecută a ajuns la 1.338 de persoane. Alte...

Scandalul Car Vertical. Avocat: Ce s-a întâmplat cu dosarul sau subiectele se discută exact atât timp cât fac gălăgie apoi le uităm?!

Avocatul Andrei Domenco readuce în atenția publicului scandalul Car Vertical, canalul de Telegram, pe care au fost încărcate imagini foto și video în ipostaze intime ale unor fete și femei din Moldova. „Ce s-a mai întâmplat cu dosarul? Subiectele se discută exact atât timp cât fac gălăgie? Trece furtuna din online, rămân victimele și liniștea instituțională”, a scris Domenco.

Caz strigător la cer într-o localitate din Moldova: Un copil a fost violat de un individ în timp ce se întorcea de la școală. Suspectul, reținut

Caz șocant într-o localitate din Republica Moldova. Un copil a fost violat de un bărbat în timp ce se întorcea de la școală. Potrivit informațiilor, suspectul a fost reținut.

(video) PSRM și MAN discută o eventuală colaborare în CMC pentru a vota bugetul 2026. Dodon: Este vorba și despre oferirea unei preturi. Capitala trebuie să intre în noul an cu finanțe

Igor Dodon afirmă că PSRM este gata să colaboreze cu partidul primarului Ion Ceban, MAN, pentru a vota bugetul Chișinăului. „Ar fi o greșeală să intrăm în anul viitor, ca și în anul curent, fără buget pentru capitala țării”, a menționat fostul șef de stat la UNInterviu pentru UNIMEDIA.

Faceți rezerve de apă: Se anunță sistări pe mai multe străzi din capitală. Iată graficul și adresele

Primăria Chișinău informează că S.A. „Apă-Canal Chișinău” va întrerupe furnizarea apei potabile, pe mai multe adrese din capitală, în legătură cu executarea unor lucrări planificate.