Plățile cu cardul în ultimele 12 luni au ajuns la 225 de miliarde de lei, în creștere cu 25% în ultimii cinci ani. Potrivit expertului Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul”, Veaceslav Ioniță, aceasta cea mai rapidă creștere din istorie și astfel plata cu cardul devine principalul motor al modernizării sectorului financiar, transmite IPN.
Potrivit lui Veaceslav Ioniță, 79% din piață este generată de cardurile moldovenești utilizate în țară (177,5 de miliarde de lei), 10% din cardurile moldovenești folosite peste hotare (23,4 de miliarde de lei), iar 11% de cardurile străine folosite în Republica Moldova (23,9 de miliarde de lei). Lunar piața se extinde cu aproximativ 2,2 miliarde de lei.
Expertul IDIS precizează că în primele nouă luni ale anului, moldovenii au efectuat achitări cu cardurile moldovenești de 98,3 de miliarde de lei și, potrivit estimărilor sale, în acest an va fi depășit pentru prima dată pragul de 100 de miliarde de lei.
Veaceslav Ioniță menționează că în 2015 moldovenii retrăgeau 90% din banii de pe card, dar trimestrul III al acestui an raportul este 57% retrageri și 43% plăți. Expertul prognozează că în 2027 plățile cu cardul vor depăși retragerile, ajungând la un raport de 53% la 47%.
Totodată, moldovenii au achitat 20,6 miliarde de lei prin internet banking, 12,2 miliarde pentru comerț online peste hotare și 3,8 miliarde pentru comerț online intern. Potrivit expertului IDIS, taxarea cu TVA a achizițiilor online externe ar aduce bugetului statului venituri suplimentare de 2,5 miliarde de lei.
The post Plățile cu cardul cresc: achitările moldovenilor pot depăși 100 de miliarde de lei într-un an appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN
