Cadrul unitar de desfășurare a lecțiilor online, atât pentru profesori, cât și pentru elevi, va fi reglementat pentru prima dată printr-un proiect elaborat de Ministerul Educației și Cercetării propus pentru consultări, transmite IPN.
Potrivit MEC, elevii care participă la ore online vor trebui să aibă camera video activată și să fie vizibili pe tot parcursul lecției, prezența la ore va fi obligatorie, cursurile online nu pot depăși 50% din totalul de ore, iar absențele vor fi consemnate în catalog exact ca în cazul lecțiilor cu prezență fizică.
MEC precizează că lecțiile vor fi planificate astfel încât să nu depășească timpul regulamentar, iar tema pentru acasă va fi distribuită în format digital. Înregistrarea lecțiilor, fotografierea sau distribuirea imaginilor și materialelor video este interzisă fără acordul tuturor participanților.
Potrivit proiectului, învățământul la distanță poate fi activat doar în situații excepționale – calamități, lucrări de renovare, epidemii sau alte circumstanțe aprobate de fondatorul instituției.
Proiectul urmează să fie supus consultărilor publice și, după aprobare, va deveni obligatoriu pentru toate instituțiile de învățământ general și profesional tehnic.
The post Reguli la lecții online: camerele incluse obligatoriu, distribuirea interzisă a materialelor appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN