Ucraina a înghețat o parte din activele lui Victor Gușan, cofondatorul holdingului „Sheriff”

Autoritățile ucrainene au dispus înghețarea unor active care aparțin lui Victor Gușan, cofondatorul holdingului „Sheriff” din regiunea transnistreană, după ce procurorii au stabilit că firme afiliate acestuia ar fi furnizat bunuri și servicii pentru complexul militar-industrial al Federației Ruse.

Potrivit unei decizii judecătorești din Ucraina, prezentată în premieră în cadrul investigației jurnalistice, structurile apropiate lui Gușan ar fi fost conectate la producția militară rusă, inclusiv prin intermediul uzinei „Moldavizolit” din stânga Nistrului. Anchetatorii ucraineni susțin că, pe durata războiului, această fabrică ar fi jucat un rol important în circuitul de aprovizionare cu materiale destinate industriei de apărare a Rusiei.

Investigația dezvăluie și persoanele-cheie implicate în acest mecanism, modul în care au fost create companiile intermediare din Federația Rusă și legăturile directe care ar conduce către holdingul „Sheriff”.

De asemenea, în material sunt prezentate proprietățile și afacerile din Ucraina asociate companiilor lui Victor Gușan, măsurile prin care acestea au fost blocate de instanță și riscurile identificate de procurori în contextul invaziei ruse.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Ancheta autorităților ucrainene este în desfășurare, iar măsurile de înghețare a activelor rămân valabile pe durata procesului.

Articolul Ucraina a înghețat o parte din activele lui Victor Gușan, cofondatorul holdingului „Sheriff” apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

Recomandăm și ..

Așa cum a promis, deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, a sesizat oficial autoritățile de mediu pentru neregulile și blocajele în proiectul de curățare a râului Răut

Deputatul Fracțiunii Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, a anunțat că a expediat un demers oficial către Ministerul Mediului și Agenția „Apele Moldovei”, solicitând informații detaliate despre lucrările de curățare a râului Răut pe tronsonul Mărculești–Băhrinești–Lunga–Prajila. Inițiativa vine după vizita de joi, 4 decembrie, în localitatea Băhrinești, raionul Florești, unde locuitorii și-au exprimat îngrijorarea profundă privind starea...

Ultima orǎ ..

O mamă a luat la bătaie 6 oameni, inclusiv pe directorul școlii, la Nisa, după ce copilul ei a întârziat la ore

O mamă a fost reținută, după ce a agresat șase persoane la școala Jean Macé din Nisa, Franța, inclusiv pe directorul instituției. Potrivit publicațiilor franceze BFM și Nice Matin, citate de Libertatea, autoritățile au deschis o anchetă, iar primarul orașului, Christian Estrosi, a condamnat incidentul drept o „agresiune insuportabilă”.

Gheorghe Hajder: „Nu e vorba de un caz izolat. Cer sancțiuni și demisii”

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a reacționat ferm după incidentul de la Strășeni, unde un copac a fost smuls cu tot cu rădăcini în plină zi, chiar în mijlocul pădurii. Oficialul a mers la fața locului și a declarat că situația este mult mai gravă decât pare.

(video) „Nu e catastrofic”. Premierul nu vede o problemă în datoria de 27 miliarde lei din Bugetul de stat pentru 2026: Important cum vom folosi banii

Premierul Alexandru Munteanu declară că, nu vede drept catastrofală creșterea datoriei de stat până la 27 de miliarde de lei în 2026. „Nu e problemă să împrumuți, e foarte improtant cum folosești acești bani, noi vrem să îi folosim pentru investiții”, a precizat șeful Guvernului, înainte de ședința în care a fost aprobat proiectul Legii bugetului de stat pentru anul viitor.

Ministrul Mediului cere demisia responsabililor de la Spațiile Verzi Strășeni după tăierea ilicită a unui frasin: „Nu este suficient să fie amendat doar făptașul”

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, solicită demisia persoanelor responsabile de la Spațiile Verzi din Strășeni, după ce un arbore de frasin a fost smuls din rădăcini în plină zi, în pădurea din localitate. Oficialul afirmă că nu doar făptașul trebuie sa...

România, al optulea seism în decembrie: cutremur cu magnitudinea de 3.5 grade în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3.5 pe scara Richter a avut loc sâmbătă dimineață, 6 decembrie, la ora 09:25, în zona seismică Vrancea. Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), seismul s-a produs la adâncimea de 135.2 kilometri și a avut o intensitate de nivelul I, specifică mișcărilor telurice slabe.

Sistemul energetic al R. Moldova a fost afectat în urma atacurilor asupra Ucrainei”. Moldelectrica a solicitat ajutor de avarie din România

Un grup important de producere a energiei a fost deconectat în regiunea aferentă Republicii Moldova, în urma atacurilor asupra sistemului energetic al Ucrainei. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, care a menționat că „Moldelectrica” a solicitat ajutor de avarie din România, preventiv pe următoarele câteva ore.

Chișinău-gaz: peste 41.000 de contoare nu au putut fi citite; controale repetate între 6–8 decembrie

Chișinău-gaz anunță controale repetate după ce peste 41.000 de contoare nu au putut fi citite. „Chișinău-gaz” anunță că procesul de colectare a indicațiilor contoarelor de gaze naturale pentru luna decembrie s-a încheiat pe 5 decembrie, însă o parte considerabilă dintre contoarele casnice nu au putut fi citite. Din totalul de 335.823 de consumatori, la 41.299 de locuri de consum echipele întreprinderii nu au reușit să preia datele.