De ce a fost ajustată formula de calcul a compensațiilor la încălzire

Deputatul PAS Radu Marian, președintele Comisiei parlamentare economie, finanțe și buget, a declarat că autoritățile au lucrat la ajustarea formulei de calcul a schemei de compensații la încălzire, astfel încât aceasta să reflecte mai corect realitățile economice și modul în care a funcționat mecanismul anterior. Declarațiile au fost făcute la emisiunea „Rezoomat” de la Realitatea TV.

Marian a explicat că în sezonul trecut foarte puțini beneficiari au ajuns să primească compensația maximă, fapt care au indicat necesitatea modificării criteriilor sau pragurilor utilizate. Oficialul susține că analiza experienței anterioare este un element-cheie în optimizarea noului sistem.

Un alt factor avut în vedere este evoluția veniturilor populației. Deputatul a precizat că salariile și pensiile – atât cele minime, cât și cele medii – au înregistrat o creștere nominală de aproximativ 10%, iar acest lucru trebuie luat în considerare atunci când sunt stabilite nivelurile de compensații.

În același timp, Marian a subliniat importanța menținerii unui deficit bugetar redus și a evitării creșterii datoriei publice. El a menționat că autoritățile trebuie să ia decizii prudente pentru a asigura sustenabilitatea finanțelor statului.

Potrivit acestuia, astfel de considerente stau la baza conceptului de „buget al investițiilor responsabile” promovat de majoritatea parlamentară. Noul buget urmărește să echilibreze sprijinul acordat populației cu necesitatea unei politici fiscale prudente.

Amintim că plafonul la compensații pentru perioada rece a anului a fost redus cu 400 de lei. La fel, pentru anul 2026, cetățenii moldoveni nu vor mai primi ajutor la consumul energiei electrice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Anul electoral a trecut! În 2026, moldovenii NU vor mai primi compensații la energia electrică

Articolul De ce a fost ajustată formula de calcul a compensațiilor la încălzire apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

Recomandăm și ..

Denis Șova, Partidul Nostru: „Energia electrică ar putea costa 2 lei la prețurile actuale de achiziție a gazului”

Energia electrică în Moldova ar putea costa mai puțin de 2 lei pe kilowatt. Însă, din cauza formării netransparente a tarifelor în țară și a adaosului exagerat la prețul gazului, populația este obligată să plătească exagerat mai mult. Această opinie a fost exprimată de consilierul Partidului Nostru în Consiliul Municipal Chișinău, membru al comisiei...

Ultima orǎ ..

Fermierii amenință să blocheze traseele și punctele de trecere a frontierei, dacă Guvernul nu va accepta un dialog cu ei: Termenul limită, dat Executivului

Fermierii amenință că vor organiza proteste și vor bloca traseele din țară, dar și punctele de trecere a frontierei de stat, dacă autoritățile nu vor accepta, până luni, un dialog cu agricultorii și soluțiile pe care le propun, pentru a-i ajuta să iasă din impasul în care s-au pomenit. Anunțul a fost făcut la mitingul de astăzi din fața Guvernului.

VIDEO „Să ne dea o mână de ajutor”. Durerile fermierilor veniți să protesteze în fața Guvernului

Agricultorii din sudul Moldovei au venit în fața Guvernului pentru a cere ajutor. Fermierii din Basarabeasca, Talmaza și Cahul spun că seceta i-a lovit trei ani la rând, le-a distrus recoltele și acum nu mai pot să-și plătească datoriile.   „De la zi la zi, supraviețuiesc, sunt probleme financiare, și cu recolta sunt probleme. Nu facem față cu creditorii, cu vânzători de imputuri. Nu avem cu ce achita, din cauza că roada e foarte mică, foarte...

Atenție, șoferi și pietoni! Meteorologii au emis cod galben de ceață pe întreg teritoriul țării

Meteorologii au emis Cod galben de ceață pentru întreg teritoriul Republicii Moldova. Avertizarea intră în vigoare astăzi, 10 decembrie, la ora 19:00, și va fi valabilă până joi, 11 decembrie, ora 11:00. Pe arii extinse se prevede ceață cu vizibilitatea de 200 m și mai puțin. Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM! În acest sens, șoferii și pietonii sunt sfătuiți să circule cu prudență sporită. Totodată, pietonii sunt rugati să traverseze doar pe...

Vicepremierul Vladimir Bolea, în discuţii cu experții FMI despre investiții și dezvoltarea economică a Moldovei

Analiza evoluțiilor recente din economie, evaluarea riscurilor macroeconomice și discutarea priorităților în materie de politici și reforme cu autoritățile naționale au fost subiectele principale, examinate în cadrul întîlnirii  vicepremierulu...

Germania și Norvegia s-au calificat în semifinalele Campionatului Mondial de handbal feminin

Echipele Germaniei și Norvegiei s-au calificat în semifinalele Campionatului Mondial de handbal feminin. Cele două selecționate au avut prestații solide în fața reprezentativelor Braziliei, și, respectiv, a Muntenegrului. Peste 10 mii de spectatori au asistat la meciul din sferturile de finală dintre Germania și Brazilia, disputat în sala Westfalenhalle din orașul Dortmund. Echipa condusă de Markus Gaugisch a susținut ultima partidă în fața propriilor suporteri la acest Campionat Mondial, asta deoarece semifinalele, finala mică...

Ceban vrea teste antidrog pentru elevii din Chișinău. Perciun: „Idei năstrușnice, care apar, de regulă, pe fundalul unui exces de… inspirație”

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat că va propune introducerea testării antidrog în școli, ca măsură de prevenire a consumului de substanțe narcotice în rândul elevilor. Cu o reacție, în acest sens, a venit ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, care a calificat ideea drept una „năstrușnică”.

VIDEO // Mediul de afaceri, vizat de noi măsuri fiscale. Statul propune reguli simplificate pentru business

Mediul de afaceri ar putea beneficia de un nou pachet de facilități fiscale începând cu anul 2026. Comisia pentru economie, buget și finanțe a Parlamentului a avizat astăzi un proiect de lege care urmărește stimularea investițiilor, reducerea poverii administr...