Moldovenii care se întorc din diasporă, scutiți de taxe la import și în 2026

Cetățenii Republicii Moldova, care revin cu traiul permanent în țară, vor continua să beneficieze de scutire la plata drepturilor de import pentru bunurile personale și un autovehicul. Guvernul a avizat pozitiv inițiativa legislativă care prevede extinderea acestui mecanism pentru încă un an.

În baza cererilor depuse, până la 31 decembrie 2026, de privilegii vor putea beneficia persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani, au cetățenia Republicii Moldova, s-au aflat în afara țării cel puțin 36 de luni în ultimii 5 ani și au un permis de ședere permanentă sau temporară în afara Republicii Moldova.

În cazul importului unui automobil, al cărui termen de exploatare nu depășește 10 ani valoarea de 550 mii lei și capacitatea cilindrică a motorului nu mai mare de 3000 cm3, beneficiarii trebuie să dețină un permis de conducere valabil pentru categoria din care face parte vehiculul.

Vânzarea, dăruirea, închirierea, leasingul sau orice altă formă de transmitere în posesie sau folosință a unui vehicul importat vor fi interzise până la o perioadă de 3 ani de la data importului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Moldovenii care se întorc din diasporă, scutiți de taxe la import și în 2026 apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

Recomandăm și ..

Denis Șova, Partidul Nostru: „Energia electrică ar putea costa 2 lei la prețurile actuale de achiziție a gazului”

Energia electrică în Moldova ar putea costa mai puțin de 2 lei pe kilowatt. Însă, din cauza formării netransparente a tarifelor în țară și a adaosului exagerat la prețul gazului, populația este obligată să plătească exagerat mai mult. Această opinie a fost exprimată de consilierul Partidului Nostru în Consiliul Municipal Chișinău, membru al comisiei...

Ultima orǎ ..

Căpitanul care a uimit Europa: Și-a luat liber în plin sezon pentru un pelerinaj la Ierusalim

Ronald Araujo, fundașul cotat la 35 de milioane de euro și al doilea căpitan al echipei, a solicitat clubului un concediu special pentru a-și regăsi echilibrul după o serie de meciuri sub așteptări. Catalanii au acceptat cererea și i-au oferit o perioadă de absență nedeterminată, scrie adevarul.ro.

Atenție în trafic! Meteorologii anunță Cod galben de ceață, astăzi și mâine, în toată țara

Meteorologii au emis Cod galben de ceață, valabil pe întreg teritoriul țării. Alerta intră în vigoare astăzi, 10 decembrie, de la ora 19:00, până mâine, 11 decembrie, ora 11:00.

(video) „Și-au ieșit din bălămăli”. Banii din schimbul valutar, virați din bugetul municipal către stat. Eugenia Ceban: PAS a luat tot ce a putut, exact ca acel cu teracota din subterană

Consiliera MAN, Eugenia Ceban, a venit cu noi acuzați către partidul de guvernământ, după ce fondurile din schimbul valutar au fost virate din bugetul municipal către stat. „Acești bani au putut merge la bătrâni și veterani de război. PAS a luat tot ce a putut, exact ca acel cu teracota din subterană”, a declarat Ceban la ședința CMC din 10 decembrie.

Vecinii au decis! România introduce taxe pentru coletele sub 150 de euro de la Temu, Shein sau Trendyol

De la data de 1 ianuarie 2026 în România va intra în vigoare noua taxă pentru coletele comandate de pe platformele din afara Uniunii Europene. Măsura vizează comenzile de pe platforme precum Shein sau Temu, din China, sau Trendyol, din Turcia, anunță antena3 CNN. Astfel, de la începutul anului viitor, toate coletele sub 150 de euro vor fi taxate cu 25 de lei. Proiectul de lege prevede introducerea unei taxe fixe de 25 de lei...

Cod galben de ceață în toată țara

Meteorologii au emis cod galben de ceață pentru întreaga țară. Avertizarea intră în vigoare miercuri seara, la ora 19:00, și va fi valabilă până joi, la ora 11:00, transmite IPN. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, pe arii extinse se prevede ceață cu vizibilitatea de 200 de metri și mai puțin. Joi și vineri, izolat, vor cădea ploi slabe și de scurtă durată, iar duminică sunt posibile ninsori izolate. Temperaturile maxime vor fi între +6 și +11...

Cobza a ajuns în patrimoniul UNESCO. Este al cincilea dosar depus de Moldova și România

Cobza românească și meșteșugul de creare al acestui vechi instrument muzical au fost incluse în Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO. Decizia a fost luată miercuri, la New Delhi, la cea de-a 20-a sesiune a Comitetului Interguvernamental UNESCO, printr-un dosar comun al Republicii Moldova și României, transmite IPN. Ministerul Culturii subliniază că prin dosarul „Cobza, cunoștințe, tehnici și muzici tradiționale” continuă cooperarea culturală între cele două maluri ale Prutului. „Înscrierea cobzei în...

Activiști avertizează că rușii deportați din SUA riscă persecuție și mobilizare forțată

Un avion care transporta cetățeni ruși deportați din Statele Unite a aterizat marți la Moscova, pe fondul temerilor că unii dintre pasageri ar putea fi încarcerați pe nedrept. Președintele organizației diasporei americane, Dmitri Valuev, a declarat că unii dintre pasagerii aveau opinii antiguvernamentale care i-ar putea transforma într-o țintă a persecuției politice, transmite The Moscow Times. „Au existat oameni care, din păcate, au fost deportați pentru că nu au primit azil”, a spus Valuev. „Aceștia sunt...