Parteneriat pentru consolidarea accesului la 112 pentru persoane cu dizabilități senzoriale

Serviciul 112 dispune de posibilitatea tehnică de a recepționa mesaje text ca alternativă la apelurile vocale – funcționalitate care permite persoanelor cu deficiențe de auz sau de vorbire să solicite ajutor în situații critice. Îmbunătățirea accesului la Serviciul 112 a fost asumată printr-un nou acord de colaborare, semnat pe 10 decembrie cu asociația obștească „AudiViz”, transmite IPN.

„Prin acest parteneriat, ne propunem să consolidăm mecanismele de comunicare ale Serviciului 112 și să asigurăm că numărul unic de urgență este accesibil tuturor, răspunzând eficient nevoilor persoanelor cu deficiențe senzoriale”, a declarat Anatolie Viniciuc, directorul Serviciului 112.

Administratoarea asociației „AudiViz”, Angela Moiseeva, a menționat că acordul va permite valorificarea expertizei organizației în lucrul cu persoanele cu deficiențe senzoriale, pentru crearea unor soluții care să asigure un acces sigur la raportarea situațiilor de urgență.

Parteneriatul este sprijinit de Ambasada Regatului Unit în Republica Moldova. Lorna Hicks, directoare de proiect, a evidențiat importanța colaborării în promovarea accesibilității și incluziunii sociale, precum și impactul pozitiv asupra comunităților vulnerabile.

Serviciul 112 se află în proces de implementare a unei soluții de tip NG-SOS, care va permite transmiterea rapidă a informațiilor, inclusiv a coordonatelor geografice și a detaliilor vizuale, facilitând raportarea urgențelor într-un mod accesibil.

The post Parteneriat pentru consolidarea accesului la 112 pentru persoane cu dizabilități senzoriale appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

Recomandăm și ..

Primarul orașului Drochia, Nina Chereteu, aleasă din partea Partidului Nostru, a prezentat rezultatele reabilitării drumurilor în 2025 și a promis că infrastructura va rămâne prioritară și în 2026

Primarul orașului Drochia, Nina Chereteu, aleasă din partea Partidului Nostru, împreună cu o comisie specială, a inspectat sectoarele de drumuri reparate în 2025 de pe străzile Mircea cel Bătrân, Marinescu, Decebal, Ștefan cel Mare și Nicolae Iorga. „Aceste lucrări au fost planificate încă din 2024, odată cu aprobarea bugetului, pentru a fi realizate în 2025....

Ultima orǎ ..

Experți: recrutările de iarnă reprezintă o etapă ascunsă a mobilizării în Rusia

Chemarea rușilor la recrutări, inițiată de Vladimir Putin prin decret, ar putea reprezenta o nouă etapă „mobilizării ascunse” pentru completarea armatei care luptă în Ucraina, avertizează experții militari.

Jurnalist DW, despre eventuale alegeri în Ucraina: „Un referendum asupra cedării de teritorii”

Cu milioane de refugiați, soldați care nu pot vota, teritorii aflate sub ocupație și riscul major al ingerinței rusești, organizarea unor alegeri în Ucraina rămâne improbabilă fără garanții solide de securitate și un armistițiu pentru care nu există siguranță că Moscova l-ar accepta, afirmă jurnalistul de la Deutsche Welle (DW), Vlad Drăghicescu. Într-un interviu oferit postului Moldova 1, Drăghicescu a avertizat că, în aceste condiții, scrutinul riscă să se transforme într-un referendum distorsionat privind...

Bulgaria: Premierul Rosen Jeleazkov demisionează pe fondul protestelor masive din Sofia

Premierul bulgar a demisionat după protestele uriașe de miercuri de la Sofia. Rosen Jeleazkov a făcut anunțul chiar înainte de votarea moțiunii de cenzură în Parlament, a șasea la număr, și după săptămâni de proteste stradale împotriva politicilor economice și a eșecului în lupta cu corupția. Demisia survine și cu puțin timp înainte ca Bulgaria să adere la zona euro, la 1 ianuarie.

Experții avertizează: recrutările de iarnă în Rusia marchează o etapă ascunsă a mobilizării

Chemarea rușilor la recrutări, inițiată de Vladimir Putin prin decret, ar putea reprezenta o nouă etapă „mobilizării ascunse” pentru completarea armatei care luptă în Ucraina, avertizează experții militari.

Zahărul moldovenesc se ieftinește, iar economia crește când producem acasă

Cu depozitele pline, producătorii de zahăr anunță că ieftinesc zahărul produs în Moldova. Deși sfecla de zahăr se recoltează greu, zahăr avem suficient pentru toată țara, dau asigurări aceștia, care afirmă că prețurile mai mici la zahăr sunt primele efecte ale protejării pieței, scrie agrobook.md.

Scandal în Italia! Autoritățile au decis să aducă zăpada cu elicopterul pentru ca pârtiile să fie gata pentru turişti

La Trento, în Italia, autoritățile au efectuat 40 de zboruri cu elicopterul, fiecare durând aproximativ patru ore, pentru a transporta zăpada artificială în partea superioară a Monte Bondone. În acest sens, au fost pregătite pistele de schi care trebuiau să fie gata cu ocazia sărbătorii L’Immacolata, perioadă în care italienii merg la munte ca să schieze. În acea zonă a domeniului schiabil, nu exista aproape deloc zăpadă naturală din cauza vânturilor puternice, iar nici măcar...

(video) Peste 10 tone de margarină – la nimicire, nu pe piață: ANSA distrus produsul din cauza nivelului ridicat de contaminanți

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a anunțat nimicirea unui lot de 10.720 kg margarină de import, după ce analizele au arătat depășirea nivelului maxim admis de contaminanți 3-MCPD și esterii acestora cu acizi grași. Nivelul depistat a fost de 8.600 µg/kg, în timp ce limita legală este de 2.500 µg/kg.