Sesiunea de examene din 2025 a scos la iveală un scandal de proporții în sistemul educațional. Ministerul Educației și Cercetării și ANCE au depistat multiple cazuri de fraudare a examenelor de absolvire a gimnaziului, după ce comisiile școlare ar fi permis copierea chiar în timpul probelor scrise.
Încălcările au fost identificate în 18 școli din 8 raioane – Briceni, Criuleni, Edineț, Fălești, Orhei, Rezina, Sîngerei, Taraclia, dar și în municipiile Bălți și Chișinău, unde testele prezentau „indici clare de fraudă”, anunță Ministerul Educației.
Comisia Națională de Examene a analizat cazurile și a cerut anchete de serviciu, care au dus la un val de sancțiuni. Șapte direcții raionale de învățământ au pedepsit zeci de persoane, inclusiv directori și profesori-asistenți din sălile în care s-a copiat. Într-o instituție, directorul implicat și-a dat demisia, iar în alte 22 de cazuri au fost aplicate mustrări și avertismente.
Totuși, în unele raioane precum Edineț, Fălești și municipiul Chișinău autoritățile locale au „nuanțat” situația, invocând lipsa dovezilor și evitând sancțiunile, deși MEC subliniază că CNE ia decizii doar pe baza probelor clare.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul SCANDAL ÎN EDUCAȚIE! Demisii și mustrări după copiere masivă la examene, acoperită de directori și profesori apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA