Cazul împușcăturilor la poliție, cercetat de Procuratura Generală pentru a evita mușamalizarea

Cauza penală cu privire la împușcăturile din sediul Inspectoratului de Poliție Centru a fost inițiată de Procuratura Generală pentru a evita orice interpretări de mușamalizare a cazului. Declarația a fost făcută de ministra afacerilor interne, după ședința Guvernului, transmite IPN.

Daniella Misail-Nichitin a anunțat că au fost demarate anchete de serviciu și că polițistul vizat în acest caz, șeful și adjunctul Inspectoratului de Poliție Centru au fost eliberați din funcție.

Întrebată dacă, după incidentul produs în noaptea de 18 spre 19 decembrie, urmează și alte concedieri, inclusiv a șefului Inspectoratului General al Poliției, ministra a declarat că „sunt trei zile de la inițierea anchetei de serviciu, suficient timp pentru a elucida toate circumstanțele, pentru a lua decizii obiective”.

Conform informațiilor prezentate anterior de Vasile Costiuc, președintele fracțiunii parlamentare Democrația Acasă, un angajat al poliției ar fi deschis focul la IP Centru, iar pe pereții din interior ar fi rămas urme de gloanțe, după ce s-au tras aproape 30 de focuri de armă.

Astăzi ministra a concretizat că „este vorba de arma personală, deci nu s-a tras din arma de dotare, arma o deținea legal. Au fost 3 împușcături, și nu 30”.

Ca urmare a incidentului cu împușcături la sediul Inspectoratului de Poliție Centru, au fost eliberați polițistul vizat și conducerea Inspectoratului: șeful, Lilian Luca, și șeful adjunct, Sergiu Muruz.

The post Cazul împușcăturilor la poliție, cercetat de Procuratura Generală pentru a evita mușamalizarea appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

IPN | Agenda culturală | 10 iunie

Teatrul Republican de Păpuşi „Licurici” prezintă spectacolul „Fata babei...

Agenda evenimentelor pentru miercuri, 10 iunie

Consiliul de Integritate al Autorității Naționale de Integritate se...

Două spații de joacă pentru copii, amenajate în Chișinău

Două terenuri de joacă au fost amenajate în sectoarele...

BSC Nistru, a treia înfrângere consecutivă la Euro Winners Cup

Campioana Moldovei la fotbal pe plajă, BSC Nistru, a...

BSC Nistru, a treia înfrângere consecutivă la Euro Winners Cup

Campioana Moldovei la fotbal pe plajă, BSC Nistru, a...

ULTIMA ORĂ

Întâlnire-surpriză între Papa Leon și Bad Bunny pe stadionul Bernabéu din Madrid. Punctul comun al celor doi: Donald Trump

Papa Leon a avut luni seară o scurtă întâlnire privată cu cântărețul portorican Bad Bunny, pe stadionul Bernabéu din Madrid, în timp ce amândoi se...

VIDEO | Liliana Iaconi acuză Guvernul că blochează un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorarea impozitelor pe bunurile imobile

Deputata Liliana Iaconi acuză Guvernul că a blocat un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorările semnificative ale impozitelor pe bunurile imobile,...

Important

Întâlnire-surpriză între Papa Leon și Bad Bunny pe stadionul Bernabéu din Madrid. Punctul comun al celor doi: Donald Trump

Papa Leon a avut luni seară o scurtă întâlnire privată cu cântărețul portorican Bad Bunny, pe stadionul Bernabéu din Madrid, în timp ce amândoi se aflau în Spania, a anunțat marți Vaticanul, precizând că nu intenționează să publice fotografii de la întâlnire. Potrivit unui comunicat al Vaticanului, papa s-a întâlnit cu starul reggaetonului, al cărui …The post Întâlnire-surpriză între Papa Leon și Bad Bunny pe stadionul Bernabéu din Madrid....

EuroCup se extinde la 32 de echipe din sezonul 2026-2027. U-BT Cluj, trei ani la rând în sferturi

Potrivit deciziilor adoptate la reuniunea Consiliului de Administrație, cele 32 de formații vor fi împărțite în patru grupe a câte opt echipe. Primele 16 clasate se vor califica în faza eliminatorie, care va cuprinde optimi de finală, sferturi de finală, semifinale și finală, toate disputate în sistem „cel mai bun din trei meciuri”. Oficialii Euroleague Basketball au precizat că noua structură urmărește să ofere mai multă stabilitate competițională și financiară....

Dr. Lorelei Nassar: Preţul în stomatologie este dictat de câţiva factori: consumabilele, experienţa medicului, locaţia / Preţurile mici pot ascunde materiale proaste, foarte ieftine,...

Dr. Lorelei Nassar, chirurg oro maxilo-facial, implantolog la Clinica dr Lorelei Nassar, a explicat că preţurile mici din stomatologie pot ascunde materiale de proastă calitate, posibil obţinute de pe piaţa neagră sau online din China.The post Dr. Lorelei Nassar: Preţul în stomatologie este dictat de câţiva factori: consumabilele, experienţa medicului, locaţia / Preţurile mici pot ascunde materiale proaste, foarte ieftine, obţinute direct de pe piaţa neagră sau direct online...

O casă de 3 metri lățime, construită în locul unui garaj, se vinde cu peste 630.000 de euro

O casă „ultra-îngustă” din Londra, puțin mai lată decât un vagon de metrou, a fost scoasă la vânzare pentru aproximativ 643.500 de euro.The post O casă de 3 metri lățime, construită în locul unui garaj, se vinde cu peste 630.000 de euro first appeared on Nexta.ro.

Un câine celebru pe TikTok a fost gătit într-un restaurant din China, după ce a fost răpit

Un câine celebru pe rețelele de socializare ar fi fost servit ca fel de mâncare într-un restaurant chinezesc, după ce a fost răpit de la o fermă și sacrificat.The post Un câine celebru pe TikTok a fost gătit într-un restaurant din China, după ce a fost răpit first appeared on Nexta.ro.

Kelemen Hunor: Avea dreptate Nicușor Dan când a venit cu Eugen Tomac. Partidele nu au oferit nimic la consultări

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că preşedintele Nicuşor Dan a avut dreptate în privinţa nominalizării lui Eugen Tomac pentru funcţia de premier, deoarece partidele politice care au participat la consultări nu au oferit nicio variantă de prim-ministru. The post Kelemen Hunor: Avea dreptate Nicușor Dan când a venit cu Eugen Tomac. Partidele nu au oferit nimic la consultări first appeared on Nexta.ro.