FOTO Gustă din Republica Moldova! Pasagerii unor curse de zbor au primit broșuri comestibile

Rândurile de roșii erau plantate chiar la intrare în grădină. Mergeai cu ligheanul gol și te întorceai cu el plin. Roșii galbene, roz, rotunde sau lunguiețe. Le tăiai mărunt, adăugai ceapă, ulei, sare și farfuria se umplea de gust. Roșiile slobozeau zeama lor dulce-acrișoară în care înmuiai cu pâine proaspătă. Un prânz de vară la umbra nucului din ogradă – așa scrie pe una dintre broșurile pe care le primeasc pe parcursul zilei pasagerii unor curse de zbor pe Aeroportul Internațional Chișinău. Îndemnul este de a gusta din Republica Moldova și de a urmări documentarul „Flavours” disponibil pe Netflix pentru a ne cunoaște țara.

Mai multe imagini au fost trimise pe adresa redacției Realitatea.md cu aceste cărțulii promoționale, inițiativa aparținând Agenției de Investiții.

Amintim că Agenția lansase campania „Produs în Moldova. Pentru toată lumea” pentru perioada 1 decembrie și până la finalul anului. Pasagerii care tranzitează aeroporturile London Stansted, Milan Malpensa, Berlin Brandenburg, Warsaw Chopin și Aeroportul Internațional Chișinău pot descoperi Republica Moldova prin bannere dedicate promovării exporturilor. Campania are drept obiectiv creșterea vizibilității produselor și serviciilor moldovenești pe piețele externe și consolidarea poziționării Republicii Moldova ca țară exportatoare competitivă, cu o ofertă diversificată și orientată spre calitate. Cu o zi înainte, în cadrul aceleiași campanii, pasagerii din Amsterdam, Düsseldorf și Paris au primit în dar o sticlă de spumant moldovenesc și o felicitare cu mesaj de bun venit în Republica Moldova.

„Flavours of the Republic of Moldova”, ca parte a ultimului sezon „Flavours of Romania”, este pe Netflix din 24 septembrie 2025. Cinefilii pot descoperi nu doar vinurile premiate și gastronomia tradițională, ci și peisajele pitorești, cramele istorice, traseele vitivinicole, precum și comunitățile locale care păstrează vii tradițiile și valorile culturale.

[bzplayer youtube=”https://www.youtube.com/watch?v=9IA6cOZfCW4″ muted=”false”]

Proiectul a fost implimentat de Asociatia Nationala pentru Turism Receptor si Intern (ANTRIM), cu suportul financiar al Ukraine-Moldova American Enterprise Fund, în colaborare cu Ministerul Culturii al Republicii Moldova și a partenerilor Château Purcari, maib, Oficiul Național al Viei și Vinului și Oficiul Național al Turismului, care au susținut promovarea țării ca destinație turistică la nivel internațional.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Articolul FOTO Gustă din Republica Moldova! Pasagerii unor curse de zbor au primit broșuri comestibile apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

Recomandăm și ..

Irina Vlah vine cu un mesaj de Crăciun pe stil nou: Astăzi ne unește sprijinul reciproc și dorința de a vedea Moldova pașnică și prosperă

Irina Vlah, lidera Partidului Republican „Inima Moldovei”, a venit cu un mesaj de felicitare cu prilejul Crăciunului pe stil nou. „Putem sărbători Crăciunul în moduri diferite, dar în inimă împărtășim aceeași credință — credința în bine și într-un viitor mai bun. Astăzi este un prilej frumos de a fi mai aproape unii de alții!”,...

Ultima orǎ ..

Dobânzi peste limită, sancțiuni ferme: OK Credit pierde disputa cu CNPF

OCN „OK CREDIT” SRL a pierdut cererea prealabilă depusă împotriva Hotărârii Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) din 28 octombrie 2025, după ce Consiliul de Administrație al autorității de supraveghere a menținut decizia privind încălcarea legislației în domeniul creditelor pentru consumatori, transmite BANI.MD.  Cazul a fost examinat în luna octombrie, în urma unei petiții depuse de un consumator. În cadrul verificărilor, CNPF a constatat că societatea a aplicat plăți aferente contractelor de credit care au...

Vin scump – vin bun? Alegem corect licoarea potrivită pentru masa de sărbătoare

Vinurile spumante și cele liniștite sunt un răsfăț al gustului și un element esențial al unei mese festive. Somelierul Andrei Cibotaru spune cum alegerea vinului și asocierea corectă cu bucatele pot transforma orice sărbătoare într-o experiență memorabilă. Nu orice vin scump sau vechi poate fi un vin potrivit.

Campioana europeană Sofia Lyskun și-a pierdut bursele prezidențiale după ce a adoptat cetățenia rusă

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a retras bursele prezidențiale campioanei Europei la sărituri în apă, Sofia Lyskun, care a dobândit cetățenia rusă, precum și antrenoarei sale, Alexandra Sendziuk. Bursele le fuseseră acordate în aprilie 2025, însă în noiembrie s-a aflat că sportiva și-a schimbat cetățenia, publicând ulterior fotografii din Moscova. Sofia Lyskun a declarat că în Ucraina „i s-a încetinit dezvoltarea” ca sportivă. Sportiva a fost exclusă din lotul național și a fost privată de toate distincțiile...

(video) Surpriză pentru Ionel Istrati. Ce artist și-a făcut apariția la ziua sa de naștere: „Ascultă atent ce o să îți spun”

Interpretul Ion Suruceanu a fost invitatul-surpriză de la ziua de naștere a lui Ionel Istrati. Artistul și-a făcut apariția la eveniment și i-a cântat sărbătoritului mai multe piese, printre care și „Numai tu”, moment care a emoționat publicul prezent

Atenție, moldoveni care plecați în vacanță! Cod galben de viscol în România. Regiunea unde stratul de nea este 1,4 m

Crăciun a adus ninsoare în România. În mai multe regiuni ninge, iar meteorologii au avertizat că viscolul, poleiul și vântul vor persista.  Drumarii au intervenit cu utilaje și au împrăștia material antiderapant, transmite adevărul.ro. Circulația rutieră se desfășoară în condiții de iarnă, în special în zonele unde ninsorile sunt însoțite de viscol. La nivel național, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a convocat o ședință cu prefecții, în contextul avertizărilor meteorologice în vigoare. Actualmente,...

Sărbătorile între bucurie și anxietate: cum gestionăm emoțiile și tensiunile de Crăciun

Sărbătorile de iarnă aduc bucurie, dar pot fi însoțite și de emoții mai puțin plăcute – de la frica inocentă a copiilor de Moș Crăciun până la tensiunile generate de discuțiile incomode la reuniunile familiale. Psihoterapeutul Ștefan Popov afirmă că toate aceste situații pot fi gestionate și recomandă să manifestăm mai multă grijă și empatie față de cei dragi.

Volodimir Zelenski, în mesajul de Crăciun: „Cerem pace în Ucraina. Luptăm pentru ea și o merităm”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis un mesaj cu ocazia marcării Crăciunului. „Cerem pace în Ucraina. Luptăm pentru ea și o merităm”, a declarat liderul de la Kiev, menționând că în pofida suferințelor provocate de către Ru...