România va construi primii kilometri de autostradă din Republica Moldova, cu fonduri europene

România va construi, cu fonduri europene, primii kilometri de autostradă de pe teritoriul Republicii Moldova. În același contract vor fi realizați și primii 5 kilometri ai Autostrăzii Ungheni-Chișinău, între Podul peste Prut și centura municipiului Ungheni.

Anunțul a fost făcut de Horațiu Cosma, secretar de stat în cadrul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii al României, transmite IPN.

Potrivit acestuia, ultimul tronson al Autostrăzii Unirii A8, Târgu Neamț-Iași-Ungheni, a intrat în licitație. Segmentul are o lungime de 15,5 kilometri și ajunge până la granița cu Republica Moldova.

„Autostrada Unirii nu mai este un proiect pe hârtie, ci o realitate istorică care se înfăptuiește pe zi ce trece și care va uni prin viteză, siguranță și modernizare întreaga Moldovă cu Transilvania și restul Europei”, a scris Horațiu Cosma într-o postare pe pagina sa de facebook.

Secretarul de stat menționează că acest lucru este un nou pas concret în unirea tuturor românilor în Uniunea Europeană. Anunțul de licitație va deveni vizibil în SEAP în următoarele zile, după publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Donald Trump, după un apel telefonic: Iranul „își dorește foarte mult” un acord

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că administrația americană...

„Adio schimbării ceasului?”: Lituania va promova eliminarea orei de vară și de iarnă în UE”

Ministrul lituanian al transporturilor și comunicațiilor, Juras Taminskas, a...

VIDEO Performanță la maximum: un robot chinez aproape de un record mondial la atletism

Startup-ul chinez de robotică Unitree Robotics a publicat un...

VIDEO Performanță la maximum: un robot chinez aproape de un record mondial la atletism

Startup-ul chinez de robotică Unitree Robotics a publicat un...

O adolescentă de 15 ani a dispărut în capitală chiar în ziua de Paște

O adolescentă de 15 ani, identificată ca Melisa Constantinov,...

Doi cetățeni din Republica Moldova, arestați în Spania pentru utilizarea unor pașapoarte românești false

Poliția din orașul Valladolid, Spain, a reținut două persoane...

Incendiu în Polonia, chiar lângă șantierul de construcție al primei centrale nucleare

Un incendiu a izbucnit în satul Choczew, situat în...

ULTIMA ORĂ

Donald Trump, după un apel telefonic: Iranul „își dorește foarte mult” un acord

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că administrația americană a fost contactată de reprezentanți ai Iranului, care și-ar fi exprimat dorința de a încheia un...

Cele mai bogate și cele mai sărace țări din UE în 2025: doar 10 state peste medie, Estul rămâne în urmă

PIB-ul pe cap de locuitor exprimat în standarde de putere de cumpărare (SPC) arată diferențe majore între statele europene. În 2025, Luxemburg și Irlanda...

Important

Donald Trump, după un apel telefonic: Iranul „își dorește foarte mult” un acord

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că administrația americană a fost contactată de reprezentanți ai Iranului, care și-ar fi exprimat dorința de a încheia un acord, scrie „European Pravda”. Declarația a fost făcută în cadrul unei discuții cu jurnaliștii în Biroul Oval, unde liderul de la Casa Albă a fost întrebat despre negocierile recente cu Iranul, desfășurate în weekend. Trump a subliniat că vicepreședintele JD Vance a avut o contribuție importantă...

(video) „Dacă veți scoate ceva de acolo, noi vom ști.” Violeta Gașițoi, către MS: Prezentați urgent raportul pe investigația de la Spitalul Hîncești în...

Violeta Gașițoi, una dintre cele două avocate care au preluat cazul Ludmilei Vartic,a venit cu un mesaj către Ministerul Sănătății, în contextul în care până astăzi, 13 aprilie, instituția nu a prezentat raportul privind investigația efectuată la Spitalul Hîncești, în contextul decesului victimei, în condiții suspecte. „Chiar dacă veți scoate ceva de acolo, noi știm ce ar fi trebuit să fie. Vă solicităm respectuos transmiterea raportului în termen...

Aplicațiile Android care îți consumă bateria pe furiș: Cum le identifici și le oprești rapid

Dacă bateria telefonului tău nu mai ține ca înainte, problema nu este întotdeauna hardware-ul. De multe ori, aplicațiile care rulează în fundal sunt cele care consumă energie fără să-ți dai seama. Sistemul de operare Android permite aplicațiilor să funcționeze chiar și atunci când nu sunt deschise, dar unele abuzează de această funcție, potrivit Playtech.ro.

Aplicațiile Android care îți consumă bateria pe furiș: Cum le identifici și le oprești rapid

Dacă bateria telefonului tău nu mai ține ca înainte, problema nu este întotdeauna hardware-ul. De multe ori, aplicațiile care rulează în fundal sunt cele care consumă energie fără să-ți dai seama. Sistemul de operare Android permite aplicațiilor să funcționeze chiar și atunci când nu sunt deschise, dar unele abuzează de această funcție, potrivit Playtech.ro.

Rory McIlroy a câștigat Mastersul de golf de la Augusta

Jucătorul de golf Rory McIlroy a câștigat Mastersul de la Augusta pentru a doua oară consecutiv. El l-a învins în partida decisivă pe liderul mondial, Scottie Scheffler. Sportivul din Irlanda de Nord a câștigat astfel primul turneu de Mare Șlem după o pauză de 11 ani.

Nucile: Beneficii pentru sănătate și dietă echilibrată

Miezul de nucă, bogat în acizi grași, proteine și vitamine, aduce beneficii semnificative sănătății, în special pentru inimă și creier. Specialiștii recomandă un consum zilnic de aproximativ 30-40 de grame, echivalentul a 5-6 nuci, pentru a sprijini digestia, a preveni bolile cardiovasculare și a menține o dietă echilibrată.

(foto) Gigi Becali a rămas fără permis în prima zi de Paște: Latifundiarul din Pipera a gonit cu mult peste limita admisă

Paștele este sărbătoarea care ne determină să fim mai liniștiți, mai echilibrați sufletește și mai aproape de familie. Însă, uneori, realitatea nu ține cont de tradiții, iar Gigi Becali a aflat asta pe pielea lui. Latifundiarul din Pipera a început Paștele cu stângul. În verva pregătirilor spirituale, acesta s-a trezit într-o situație neplăcută. A fost prins în timp ce circula cu viteză, , iar consecințele au fost pe...