Ion Ceban: Economia Republicii Moldova a fost distrusă după 5 ani de guvernare PAS

Mai multe știri pe https://t.me/telexmd

Primarul General, Ion Ceban, președintele Mișcarea Alternativă Națională (MAN), declară că nu soarta celor din PAS mă interesează, pentru că ei sunt un accident pentru Republica Moldova și, la prima bătaie de vânt geopolitic, vor pleca, dar mă interesează țara, cetățenii și ce va trebui de făcut pentru a scăpa de moștenirea urâtă pe care ne-o lasă cei din PAS.

Starea reală a economiei Republicii Moldova după 5 ani de guvernare PAS.

În realitate, economia țării a crescut cumulativ doar cu 0,4%.

Situația nu se va schimba semnificativ nici dacă se va adeveri prognoza potrivit căreia, pentru 2025, vom avea o creștere economică de doar circa 1%, constată Primarul General, Ion Ceban.

Vorbind mai simplu, știți ce înseamnă aceasta?

Economia Republicii Moldova a fost distrusă de PAS în acești ani!

Și cel mai grav este că guvernarea nici măcar nu este conștientă de consecințele devastatoare ale acțiunilor sale.

Pe ei îi interesează doar PR-ul, imaginea pe care o au, nu și starea reală a economiei.

Știți ce au făcut cei din PAS, „kenți” ai zilelor noastre?

Au început să umble la statistica oficială, astfel încât aceasta să arate așa cum le convine lor.

Ei spun că au schimbat metodologia de calcul.

Nu știu ce metodologie au schimbat ei acolo, dar este de râs și de plâns, în același timp, când intri pe site-ul Biroului Național de Statistică.

În ultimii ani s-a atestat o descreștere constantă pe dimensiunile, agricultură, producție industrială, forță de muncă, exporturi, persoane ocupate etc.

Și, brusc, în 2025, totul a început să crească, și încă într-un ritm vertiginos.

Să-i lăsăm pe cei din PAS să se joace cu statistica lor, dacă aceasta îi face fericiți doar aparent.

Realitatea însă este alta și nu poate fi ascunsă, ea este simțită în fiecare zi de cetățeni, de oamenii de afaceri, de absolut toți cei care trăiesc în Republica Moldova, chiar dacă nu toți sunt încă gata să spună lucrurilor pe nume, constată Primarul General, Ion Ceban.

Deci, despre starea reală a lucrurilor în economie, în ultimii ani:

Ion Ceban susține că producția industrială s-a redus cu 1,3%, iar cea agricolă — cu 2,8%. Exporturile, numai în 2024, au scăzut cu peste 12% și, chiar dacă „noua metodologie” a celor de la Statistică încearcă să ne convingă că în 2025 situația s-a ameliorat, lucrurile nu stau așa, o spun chiar exportatorii.

Moldova se află pe ultimul loc în Europa de Est la capitolul investiții străine directe.

Și mai grav, Moldova este unica țară vecină cu Ucraina a cărei economie nu a revenit la nivelul de până la război.

Ca să nu mai vorbim despre numărul populației ocupate, care a ajuns la circa 800 de mii de persoane.

Apropo, „noua metodologie” a celor de la Statistică încearcă să ne convingă că și aici situația se schimbă în bine, ceea ce evident nu corespunde realității.

Este exact ca în bancul acela: „Dle prim-ministru, specialiștii noștri spun că situația s-a îmbunătățit. Este adevărat că populația nu este de acord, dar ei nu sunt specialiști.”

O altă catastrofă este situația gravă legată de datoria externă, care a depășit deja 130 de miliarde de lei, iar atunci când vom avea datele finale pentru 2025 s-ar putea să constatăm că aceasta a depășit 135 de miliarde de lei.

De când este la guvernare, PAS practic a dublat datoria de stat și abia acum, în ceasul din urmă, a început să conștientizeze gravitatea acțiunilor sale.

Dovadă este faptul că, în premieră, guvernarea PAS a aprobat, cu câteva săptămâni în urmă, un program privind managementul datoriei de stat.

Situația este extrem de gravă, dacă adăugăm că în 2026 Moldova urmează să atragă noi împrumuturi externe de circa 21 miliarde de lei, circa o treime din care va merge la plata dobânzilor pentru creditele contractate anterior, mai declară Primarul General, Ion Ceban, președintele Mișcarea Alternativă Națională (MAN).

Mai multe știri pe https://t.me/telexmd

Recomandăm și ..

Olesea Stamate: Îl invit public pe Valeriu Pașa la o discuție în cadrul ședinței de judecată!

Olesea Stamate acuză organizația WatchDog.MD și pe analistul Valeriu Pașa că evită în mod deliberat să răspundă unei cereri prealabile privind dezmințirea unor afirmații făcute despre ea într-o emisiune TV din 4 decembrie 2025. Potrivit acesteia, cererea expediată la 23 decembrie 2025 a fost returnată pe 12 ianuarie 2026 cu mențiunea „nereclamată”, fiind a...

Ultima orǎ ..

Horoscop 14 ianuarie – Veți face și unele achiziții pentru casă

Horoscop 14 ianuarie - o zi cu rezolvări. Se îmbină frumos lucrurile astăzi și vom avea spor la ce ne-am propus să facem, având parte de succes. CAPRICORN Este agitație și mult de lucru, interacționați cu diverși oameni de afaceri, poate aveți și examene. Se poate să recuperați bani și să faceți o listă a cheltuielilor, rate, impozite și alte dări ce urmează a fi achitate. VĂRSĂTOR Vă mobilizați să dați drumul unui business la care visați de...

Un cuib de dinozaur, descoperit pe o plajă din Portugalia. Ce arată analizele preliminare

Un cuib de dinozaur, care conţine ouă vechi de 150 de milioane de ani, din Jurasicul târziu, a fost descoperit în zona stâncilor de pe plaja Santa Cruz, în apropiere de oraşul Torres Vedras, la aproximativ 50 kilometri nord de Lisabona, a anunţat Societatea de Istorie Naturală din acest oraş portughez, informează dcnews.ro. Agenţia de presă Lusa a citat comunicatul dat publicităţii de Societatea de Istorie Naturală, potrivit căreia fosilele vor fi studiate în curând în laborator,...

Un bărbat a încercat să-și urce în avion soția decedată, pe aeroportul din Tenerife. Femeia se afla în scaun cu rotile

O femeie de 75 de ani a fost găsită moartă într-un scaun cu rotile pe Aeroportul Tenerife Sud, după ce soțul ei de 85 de ani a încercat să o îmbarce, relatează știrileprotv.ro. Soțul ei, octogenar, încercase să o dea drept vie, plasând-o într-un scaun cu rotile. Ideea lui a funcționat inițial, până când un agent a observat că femeia era inconștientă în timpul unui control de securitate. Cum au descoperit agenții trupul Un angajat al aeroportului...

(video) „E un cămin vechi, preluat de la fosta Universitate Agrară”. Rectorul UTM despre imaginile cu invazia de gândaci: E o campanie împotriva Universității

Rectorul Universității Tehnice a Moldovei (UTM), Viorel Bostan, respinge informațiile apărute pe rețelele de socializare despre o presupusă invazie de gândaci într-un cămin al instituției și susține că imaginile ar putea face parte dintr-o campanie de discreditare. „Fotografiile ar putea fi vechi sau din altă locație. E un cămin mai vechi, pe care l-am preluat de la fosta Universitate Agrară, iar în acest semestru nu au fost plângeri din partea locatarilor”, a precizat...

Operațiune uriașă de căutare în India, după ce un elefant vagabond a omorât cel puţin 20 de oameni şi a rănit alţi 15

Agenţii indieni din departamentul pentru faună sălbatică au lansat marţi, 13 ianuarie curent, operaţiunea de căutare a unui elefant vagabond şi dezlănţuit, aflat probabil în perioada de rut, care a omorât cel puţin 20 de oameni şi a rănit alţi 15 de la începutul lunii ianuarie în pădurile din statul Jharkhand din estul Indiei, au raportat sătenii şi autorităţile din această ţară, relatează Digi24. Acel mascul solitar a terorizat populaţia din districtul rural West Singhbhum,...

Serviciile trag prețurile în sus: Scumpiri de 0,9% în ultima lună a anului 2025

Prețurile medii de consum în Republica Moldova au crescut cu circa 0,9% în decembrie 2025 față de noiembrie 2025 — majorări susținute de creșterea prețurilor la servicii, în timp ce produsele alimentare și bunurile nealimentare au înregistrat scăderi sau stagnări, arată datele Biroului Național de Statistică.

Peste 6600 de cetățeni ucraineni beneficiază de drept de ședere sau azil în Moldova

Peste 6600 de cetățeni ucraineni au drept de ședere sau se află în sistemul de azil din Moldova. Dintre ei, 3717 dețin drept de ședere provizorie, alți 2577 au drept de ședere permanentă, transmite IPN cu referire la datele oficiale ale Inspectoratului General pentru Migrație. Drept de ședere pentru reîntregirea familiei a fost acordat la 3043 de persoane. Alte 334 au venit în Moldova cu scop de muncă, indică raportul IGM. Datele oficiale mai arată că...