De la cel mai înalt nivel, Parisul a subliniat că intențiile SUA privind preluarea Groenlandei trebuie luate în serios, în vreme ce a trimis un mesaj administrației Trump și a asigurat că Franța va fi alături de Danemarca, scriu Reuters și BFMTV.
O încălcare a suveranității Groenlandei ar avea „consecințe în cascadă fără precedent”, a avertizat Emmanuel Macron miercuri, în cadrul Consiliului de Miniștri, în contextul în care Donald Trump și-a intensificat apelurile privind preluarea controlul asupra teritoriului autonom danez.
„Nu subestimăm declarațiile privind Groenlanda. Dacă suveranitatea unei țări europene și aliate ar fi afectată, consecințele în cascadă ar fi fără precedent. Franța urmărește situația cu cea mai mare atenție și va acționa în deplină solidaritate cu Danemarca și suveranitatea acesteia”, a spus Macron, potrivit declarațiilor transmise presei de purtătorul de cuvânt al guvernului, Maud Bregeon.
Premierul francez a avertizat și el că declarațiile lui Trump cu privire la Groenlanda ar trebui luate în serios.
„Este clar că intențiile administrației Trump sunt serioase și trebuie luate foarte în serios; nu trebuie să subestimăm în niciun caz cuvintele președintelui american”, a declarat premierul Sebastien Lecornu în camera inferioară a parlamentului.
Trump a insistat miercuri că SUA trebuie să dețină Groenlanda și că oricare altă variantă este „inacceptabilă”, reiterând intențiile privind teritoriul danez cu doar câteva ore înaintea unei reuniuni la Casa Albă pe această temă.
„Statele Unite au nevoie de Groenlanda în scopul securității naționale. Este vital pentru Cupola de Aur (scutul antirachetă, n.r.) pe care o construim. NATO ar trebui să ne arate calea pentru a o obține”, a scris Trump într-o postare pe rețelele sociale.
„NATO devine mult mai redutabilă și eficientă cu Groenlanda în mâinile Statelor Unite. Orice altceva este inacceptabil”, a adăugat el.
Într-o postare ulterioară în care a menționat Rusia și China, Trump a scris: „NATO: Spuneți Danemarcei să-i scoată de aici, ACUM! Două sănii trase de câini nu vor fi suficiente! Numai SUA pot face asta!!!”, a spus el.
Declarațiile au venit în ziua în care miniștrii de externe ai Danemarcei și Groenlandei urmează să se întâlnească cu vicepreședintele SUA, JD Vance, și cu secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, la Casa Albă.
Groenlanda și Danemarca spun că insula nu este de vânzare, că amenințările cu forța sunt imprudente și că problemele de securitate ar trebui rezolvate între aliați. Țări importante din UE au susținut Danemarca.
Ministrul de externe al Danemarcei, Lars Lokke Rasmussen, și omologul său din Groenlanda, Vivian Motzfeldt, urmează să prezinte un front comun în cadrul întâlnirii cu Vance și alți oficiali americani, printre care secretarul de stat Marco Rubio.
„Alegem Groenlanda pe care o cunoaștem astăzi – ca parte a Regatului Danemarcei”, a declarat Motzfeldt într-un comunicat emis marți de ambasadorul danez în SUA.
Prim-ministrul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, a reiterat, de asemenea, angajamentul Groenlandei față de Danemarca, calificând situația drept „o criză geopolitică” și respingând perspectiva de a deveni teritoriu al SUA.


