Reforma APL va însemna mai puține primării, dar servicii mai bune pentru cetățeni, deputată PAS

Mai multe știri pe https://t.me/telexmd

Reforma administrației publice locale (APL) urmărește consolidarea capacității autorităților locale și creșterea eficienței acestora, nu dispariția localităților. Potrivit deputatei PAS Larisa Voloh, vicepreședinta Comisiei administrație publică, noul model administrativ va permite investiții mai mari și servicii publice mai accesibile pentru cetățeni, chiar dacă numărul primăriilor va fi redus. 

Autoritățile mizează pe comasarea primăriilor, pentru a crea unități administrative mai puternice, capabile să gestioneze proiecte mari de infrastructură și dezvoltare locală. 

„Ideea este că vom avea mai puține autorități publice locale, dar vor fi autorități mai puternice, eficiente, consolidate. Vom investi în localități. Avem două fonduri mari. Fondul Național de Dezvoltare Locală și Regională, care, în ultimii ani, este direcționat expres pentru dezvoltarea infrastructurii rurale, în special, în sate. Peste 7 miliarde de lei au fost investiți în ultimii ani în localitățile rurale, apă, sanitație, drumuri, reparație de școli, grădinițe. În plus, avem și fondul de stimulare a amalgamării”, a declarat vicepreședinta comisiei administrație publică și dezvoltare regională, Larisa Vohoh, în cadrul unei emisiuni la TV8. 

Totodată, deputata PAS a subliniat că reforma are ca obiectiv apropierea serviciilor publice de cetățean, inclusiv prin crearea unor centre moderne de deservire, care să reducă birocrația și timpul pierdut de oameni. 

„Localitatea de reședință va avea un Centru Unic de Prestare a Serviciilor. Acolo cetățeanul de rând va putea accesa toată gama de servicii de care are nevoie. Oamenii care nu au posibilitatea să se deplaseze până la localitatea de reședință, vor avea un reprezentant al primăriei care-i va deservi, în centrul comunitar din acea localitate”, a precizat deputata PAS.  

Recent, guvernarea PAS a anunțat reforma administrației publice locale. Potrivit decidenților din Guvern și Parlament, reforma nu presupune dispariția localităților, ci comasare primăriilor. Mai mult, în cadrul reformei ar urma să aibă loc și reducerea numărului raioanelor.  

The post Reforma APL va însemna mai puține primării, dar servicii mai bune pentru cetățeni, deputată PAS appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN
Mai multe știri pe https://t.me/telexmd

Recomandăm și ..

Ion Ceban: Primăria Chișinău își reconfirmă deschiderea pentru cooperare cu organizațiile din România și sprijinirea diasporei

Primarul General, Ion Ceban, a avut o întrevedere cu reprezentanții Asociației ROUNIT din România, în cadrul căreia a semnat Protocolul de cooperare dintre Primăria Chișinău și Asociația ROUNIT. Potrivit edilului, Protocolul stabilește un cadru oficial de colaborare pentru sprijinirea reîntoarcerii și reintegrării persoanelor din diaspora, atragerea investițiilor și a capitalului financiar din afara țării, susținerea...

Ultima orǎ ..

Ion Ceban: Primăria Chișinău își reconfirmă deschiderea pentru cooperare cu organizațiile din România și sprijinirea diasporei

Primarul General, Ion Ceban, a avut o întrevedere cu reprezentanții Asociației ROUNIT din România, în cadrul căreia a semnat Protocolul de cooperare dintre Primăria Chișinău și Asociația ROUNIT. Potrivit edilului, Protocolul stabilește un cadru oficial de colaborare pentru sprijinirea reîntoarcerii și reintegrării persoanelor din diaspora, atragerea investițiilor și a capitalului financiar din afara țării, susținerea afacerilor locale și conectarea acestora la piețe internaționale. Acordul mai prevede promovarea culturii și identității naționale, precum și recunoașterea competențelor profesionale...

Fostul șef al Direcției 5, Valeriu Cojocaru, solicită azil politic în Germania

Fostul șef al Direcției 5 din cadrul Inspectoratului General al Poliției, Valeriu Cojocaru, condamnat luni la trei ani de închisoare, anunță că a inițiat procedura de solicitare a azilului politic în Germania. Declarația a fost făcută într-un mesaj public, transmis de la Berlin, transmite IPN. Potrivit lui Valeriu Cojocaru, acesta se află legal pe teritoriul Germaniei, unde are loc de trai permanent și este angajat, iar autoritățile germane ar fi informate despre situația sa. El...

Militarul din Florești, rănit cu arma din dotare, a decedat

Militarul din Florești, care s-a rănit în urma unei împușcături cu arma din dotare, a decedat. Anunțul fost făcut de Ministerul Apărării într-un comunicat. Potrivit sursei citate, militarul s-a stins din viață astăzi, 24 ianuarie, ora 03:50, la spital. Tânărul avea 24 de ani și executa serviciul militar în Armata Națională din 2020. „Ministerul Apărării The post Militarul din Florești, rănit cu arma din dotare, a decedat appeared first on NewsMaker.

Speakerul Igor Grosu: „167 de ani de la Mica Unire, primul pas spre statul român modern”

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a transmis astăzi un mesaj cu ocazia împlinirii a 167 de ani de la Mica Unire, marcată la 24 ianuarie, eveniment istoric prin care Moldova și Țara Românească l-au ales ca domnitor pe Alexandru Ioan Cuza, punând bazel...

Soldatul care s-a rănit cu arma din dotare a decedat la spital. Avea doar 24 de ani

Soldatul Armatei Naționale, care s-a rănit cu arma din dotare, a decedat la spital. Tânărul avea doar 24 de ani, conform informațiilor publicate de Ministerul Apărării. Decesul a fost constatat la ora 3:50. Conform autorității, bărbatul rănit era încorporat la serviciu militar prin contract începând cu anul 2020. Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM! „Ministerul Apărării regretă profund acest caz tragic şi exprimă condoleanţe familiei îndurerate”, se arată în mesajul publicat de către...

A decedat militarul care s-a rănit cu arma din dotare. Anunțul Ministerului Apărării

Militarul Armatei Naționale, care s-a rănit marți prin împușcare, a decedat în noaptea spre sâmbătă la spital. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării, transmite IPN. Ministerul Apărării a precizat că va oferi sprijin pentru organizarea funeraliilor militarului și a transmis condoleanțe familiei sale. Tânărul, în vârstă de 24 de ani, își executa serviciul militar prin contract în Armata Națională, din anul 2020.  Incidentul s-a produs pe 20 ianuarie. De atunci, militarul a fost internat în stare...

Ultima oră! Militarul din Florești, care s-a împușcat la serviciu, a decedat la spital: Acesta avea 24 de ani

Ministrul Apărării anunță că militarul prin contract care s-a rănit prin împușcare cu arma din dotare, la data de 20 ianuarie, curent, a decedat, astăzi, la ora 3.50, la spital. Tânărul avea 24 de ani și executa serviciul militar în Armata Națională din 2020.