ULTIMA ORĂ: Proiectul Partidului Nostru privind extinderea scutirii de TVA a fost susținut condiționat de comisiile parlamentare

Comisia economie, buget și finanțe, cu votul unanim al membrilor săi, a susținut conceptual proiectul Partidului Nostru privind extinderea scutirii de TVA pentru companiile cu cifra de afaceri de până la 3,2 milioane de lei, față de plafonul actual de 1,2 milioane. Și Comisia administrație publică și dezvoltare regională a susținut condiționat acest proiect.

Proiectul urmează examinat în prima lectură în plenul legislativului.

Inițiativa a fost prezentată de deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, membru al Comisiei economie, buget și finanțe, unul din autorii proiectului.

Inițiativa legislativă vizează completarea Codului fiscal, astfel încât agenții economici să fie obligați să se înregistreze ca plătitori de TVA doar după depășirea unui volum al livrărilor de bunuri și servicii de 3,2 milioane de lei într-o perioadă de 12 luni consecutive.

Potrivit autorilor, scopul inițiativei este ajustarea plafonului de înregistrare TVA la realitățile economice actuale și crearea unui cadru fiscal mai prietenos pentru întreprinderile mici și mijlocii. Plafonul actual de 1,2 mln de lei a fost instituit în 2018 și este depășit în timp: inflația de atunci a crescut cu 90%.

Printre obiective se numără simplificarea obligațiilor fiscale pentru peste 5.000 de contribuabili activi, reducerea fenomenului de „divizare tehnică” a afacerilor, diminuarea economiei informale, creșterea competitivității microîntreprinderilor și stimularea conformării voluntare.

Pe termen mediu și lung, efectul net s-ar putea materializa în creșterea bazei de impozitare, stimularea investițiilor și crearea de noi locuri de muncă.

Guvernul Republicii Moldova a susținut parțial proiectul, prin majorarea pragului de înregistrare în calitate de plătitor de TVA la 1,7 mln de lei, pentru respectarea angajamentelor de armonizare cu practicile Uniunii Europene.

În acest context, deputatul Constantin Cuiumju a declarat că fiecare stat are propriile realități economice și că Republica Moldova nu poate fi comparată direct cu țările UE

„Republica Moldova nu are aceleași costuri, același nivel de capitalizare și nici același grad de stabilitate economică precum statele Uniunii Europene. În ultimii ani, economia noastră a fost afectată de o serie de șocuri succesive, inclusiv de criza energetică și de inflația ridicată”, a argumentat Constantin Cuiumju.

ULTIMA ORĂ

Ion Ceban: „Tinerii noștri sunt cei mai tari!” Premii pentru implicare și spirit civic la Chișinău

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că...

The Economist | După ce „a salvat țara de ruși”, Maia Sandu a salvat Moldova și de democrație

Conform analizei realizate de The Economist Intelligence Unit, Moldova...

Doru Petruți: Sprijin pentru integrarea europeană există, dar cresc rezervele populației

Directorul IMAS, Doru Petruți, a prezentat Barometrul Socio-Politic –...

ULTIMA ORĂ

Pastorala Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove: „Învierea Domnului este temelia credinței noastre”

„Învierea Domnului este temelia credinței noastre. Ea ne arată că iubirea este mai puternică decât ura, că lumina biruie întunericul și că viața în Hristos...

Cele mai bogate și cele mai sărace țări din UE în 2025: doar 10 state peste medie, Estul rămâne în urmă

PIB-ul pe cap de locuitor exprimat în standarde de putere de cumpărare (SPC) arată diferențe majore între statele europene. În 2025, Luxemburg și Irlanda...

Important

Pastorala Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove: „Învierea Domnului este temelia credinței noastre”

„Învierea Domnului este temelia credinței noastre. Ea ne arată că iubirea este mai puternică decât ura, că lumina biruie întunericul și că viața în Hristos este mai tare decât moartea”, este menționat în Pastorala Îna...

Pastorala la Învierea Domnului a Înaltpreasfințitului Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor: „Fie ca bucuria Învierii Domnului să aducă pace...

Creștinii ortodocși sărbătoresc duminică, 12 aprilie, Sfintele Paști, considerată cea mai mare sărbătoare a creștinătății, care semnifică Învierea Domnului. „Fie ca bucuria Învierii Domnului să aducă pace în familiile tuturor, sănătate ce...

Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns în Republica Moldova

Lumina Sfântă, care s-a aprins în după-amiaza zilei de astăzi în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, a ajuns și în Republica Moldova. Focul Haric a fost adus de două delegații: cea a Mitropoliei Moldovei și cea a Mitropoliei Basara...

O femeie și un copil, loviți de un automobil în timp ce traversau strada regulamentar: Șoferul, reținut

O femeie de 35 de ani și fiica sa de 7 ani au ajuns la spital, după ce au fost lovite de un automobil în timp ce traversau regulamentar strada, pe o trecere de pietoni de pe bulevardul Grigore Vieru din capitală. Accidentul s-a produs în după-amiaza zilei de sâmbătă.

Petrocub Hîncești a zdrobit echipa Zimbru Chișinău și se îndreaptă spre un nou titlu de campioană a Republicii Moldova

Petrocub Hîncești și-a consolidat poziția de lider în clasamentul primei divizii valorice a fotbalului moldovenesc. Echipa antrenată de Șota Maharadze a învins fără drept de apel formația Zimbru Chișinău. Petrocub s-a impus pe teren propriu cu scorul de 3-0 în derby-ul etapei a 5-a a fazei a doua a campionatului.