ULTIMA ORĂ: Partidul MAN cere examinarea de urgență a problemei tarifelor – primul subiect pe ordinea de zi a Parlamentului

Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a organizat o acțiune publică în fața Parlamentului Republicii Moldova, pentru a cere examinarea imediată a problemei tarifelor la energie și includerea acestui subiect ca prim punct pe ordinea de zi a Legislativului.

În cadrul protestului, reprezentanții MAN au transmis deputaților din alte fracțiuni copii ale facturilor reale achitate de cetățeni – facturi recepționate de partid de la oameni din întreaga țară – cu scopul de a sensibiliza clasa politică asupra poverii insuportabile puse pe umerii populației.

MAN cere ferm:

– micșorarea substanțială a tarifelor;
– aplicarea retroactivă a tarifelor micșorate;
– recalcularea facturilor deja emise, în special pentru lunile decembrie și ianuarie.

Reprezentanții MAN au subliniat că decizia recentă a guvernării privind tarifele este tardivă și insuficientă. Reducerile trebuiau operate cu cel puțin două luni în urmă, înainte de debutul sezonului rece. În forma actuală, măsurile anunțate sunt considerate „praf în ochi” și o batjocură la adresa oamenilor, care continuă să primească facturi enorme.

„Când a fost vorba de majorări, tarifele au fost aplicate retroactiv și oamenii au plătit fără întârziere. Astăzi, când există premise clare pentru reducerea tarifelor, procesul este tergiversat intenționat, în detrimentul cetățenilor. Din cauza inacțiunii deliberate a guvernării PAS, oamenii vor achita și în luna ianuarie facturi uriașe”, a declarat președintele fracțiunii „Alternativa”, deputatul MAN, Gaik Vartanean.

MAN anunță că va depune toate eforturile legale pentru a obține recalcularea tarifelor la căldură și pentru a opri ceea ce partidul consideră a fi furtul sistematic al populației și al instituțiilor publice.

„Deputații sunt aleși pentru a lucra în interesul oamenilor. Oamenii nu mai au cu ce să plătească facturile. Astăzi, practic fiecare cetățean este pus în fața unei alegeri dramatice: să stea în frig sau să intre în datorii. Cerem să încetați să vă bateți joc de oameni și să aveți grijă de ei”, a transmis deputatul MAN, Olga Ursu, în fața Parlamentului.

„De ce atunci când au scumpit tarifele, decizia a fost aplicată pentru o lună în urmă, iar această mică ieftinire, nu doresc să o aplice de la începutul sezonului de încălzire? Deoarece au obrazul gros! Sunt fără rușine, iar oamenii continuă să achite facturi exagerat de mari, a declarat la rândul său Victor Pruteanu, consilier în Cabinetul primarului general al Municipiului Chișinău.

„Noi continuăm campania de colectare a facturilor în toată țara și invităm cetățenii să ni le transmită! Le vom depersonaliza și le vom transmite celor de la guvernare cu mesajul – „Plătește tu!”, a conchis Victor Pruteanu.

Olga Ursu: Cerem examinarea problemei tarifelor ca prim subiect pe ordinea de zi a Parlamentului, micșorarea substanțială a tarifelor, aplicarea retroactivă a tarifelor micșorate și recalcularea facturilor de mii și mii de lei pentru lunile decembrie și ianuarie.

ULTIMA ORĂ

Ion Ceban: „Tinerii noștri sunt cei mai tari!” Premii pentru implicare și spirit civic la Chișinău

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că...

The Economist | După ce „a salvat țara de ruși”, Maia Sandu a salvat Moldova și de democrație

Conform analizei realizate de The Economist Intelligence Unit, Moldova...

Doru Petruți: Sprijin pentru integrarea europeană există, dar cresc rezervele populației

Directorul IMAS, Doru Petruți, a prezentat Barometrul Socio-Politic –...

ULTIMA ORĂ

(video) „Dacă veți scoate ceva de acolo, noi vom ști.” Violeta Gașițoi, către MS: Prezentați urgent raportul pe investigația de la Spitalul Hîncești în...

Violeta Gașițoi, una dintre cele două avocate care au preluat cazul Ludmilei Vartic,a venit cu un mesaj către Ministerul Sănătății, în contextul în care...

Cele mai bogate și cele mai sărace țări din UE în 2025: doar 10 state peste medie, Estul rămâne în urmă

PIB-ul pe cap de locuitor exprimat în standarde de putere de cumpărare (SPC) arată diferențe majore între statele europene. În 2025, Luxemburg și Irlanda...

Important

(video) „Dacă veți scoate ceva de acolo, noi vom ști.” Violeta Gașițoi, către MS: Prezentați urgent raportul pe investigația de la Spitalul Hîncești în...

Violeta Gașițoi, una dintre cele două avocate care au preluat cazul Ludmilei Vartic,a venit cu un mesaj către Ministerul Sănătății, în contextul în care până astăzi, 13 aprilie, instituția nu a prezentat raportul privind investigația efectuată la Spitalul Hîncești, în contextul decesului victimei, în condiții suspecte. „Chiar dacă veți scoate ceva de acolo, noi știm ce ar fi trebuit să fie. Vă solicităm respectuos transmiterea raportului în termen...

Aplicațiile Android care îți consumă bateria pe furiș: Cum le identifici și le oprești rapid

Dacă bateria telefonului tău nu mai ține ca înainte, problema nu este întotdeauna hardware-ul. De multe ori, aplicațiile care rulează în fundal sunt cele care consumă energie fără să-ți dai seama. Sistemul de operare Android permite aplicațiilor să funcționeze chiar și atunci când nu sunt deschise, dar unele abuzează de această funcție, potrivit Playtech.ro.

Aplicațiile Android care îți consumă bateria pe furiș: Cum le identifici și le oprești rapid

Dacă bateria telefonului tău nu mai ține ca înainte, problema nu este întotdeauna hardware-ul. De multe ori, aplicațiile care rulează în fundal sunt cele care consumă energie fără să-ți dai seama. Sistemul de operare Android permite aplicațiilor să funcționeze chiar și atunci când nu sunt deschise, dar unele abuzează de această funcție, potrivit Playtech.ro.

Rory McIlroy a câștigat Mastersul de golf de la Augusta

Jucătorul de golf Rory McIlroy a câștigat Mastersul de la Augusta pentru a doua oară consecutiv. El l-a învins în partida decisivă pe liderul mondial, Scottie Scheffler. Sportivul din Irlanda de Nord a câștigat astfel primul turneu de Mare Șlem după o pauză de 11 ani.

Nucile: Beneficii pentru sănătate și dietă echilibrată

Miezul de nucă, bogat în acizi grași, proteine și vitamine, aduce beneficii semnificative sănătății, în special pentru inimă și creier. Specialiștii recomandă un consum zilnic de aproximativ 30-40 de grame, echivalentul a 5-6 nuci, pentru a sprijini digestia, a preveni bolile cardiovasculare și a menține o dietă echilibrată.

(foto) Gigi Becali a rămas fără permis în prima zi de Paște: Latifundiarul din Pipera a gonit cu mult peste limita admisă

Paștele este sărbătoarea care ne determină să fim mai liniștiți, mai echilibrați sufletește și mai aproape de familie. Însă, uneori, realitatea nu ține cont de tradiții, iar Gigi Becali a aflat asta pe pielea lui. Latifundiarul din Pipera a început Paștele cu stângul. În verva pregătirilor spirituale, acesta s-a trezit într-o situație neplăcută. A fost prins în timp ce circula cu viteză, , iar consecințele au fost pe...

„Adio schimbării ceasului?”: Lituania va promova eliminarea orei de vară și de iarnă în UE”

Ministrul lituanian al transporturilor și comunicațiilor, Juras Taminskas, a cerut miniștrilor din regiunea baltică să își coordoneze eforturile pentru eliminarea schimbărilor sezoniere ale orei în Uniunea Europeană, relatează LRT. Oficialul a declarat că este momentul pentru decizii care să pună capăt practicii schimbării orei de două ori pe an, pe care a descris-o ca fiind o problemă de lungă durată pentru populație. „Nu putem rămâne observatori pasivi ai unei situații care...