Mitropolia Basarabiei reacționează după tensiunile de la mănăstirea din Durlești: „Regretăm foarte mult tulburarea ap ”

Mai multe știri pe https://t.me/telexmd

După incidentul tensionat produs duminică, 15 februarie, la Mănăstirea „Sfântul Andrei” din Durlești, Mitropolia Basarabiei a oferit un răspuns pentru Realitatea.md, precizând că decizia privind îndepărtarea arhimandritului Andrei Caramalău din funcția de stareț ar fi fost luată încă în anul 2021.

Potrivit reprezentanților instituției, prima decizie chiriarhală în privința acestuia ar fi fost emisă pe 30 mai 2021, când acesta a fost „oprit de la săvârșirea celor sfinte și destituit din ascultarea de stareț al mănăstirii”. Oficialii Mitropoliei susțin că, în această perioadă, s-a așteptat îndreptarea situației, iar ulterior a fost numit un alt administrator al comunității religioase – părintele Iurie Saganov.

Conform explicațiilor oferite, noul administrator a fost hirotonit preot pe 14 februarie și a fost desemnat să preia inventarul și patrimoniul mănăstirii, urmând ca pe 15 februarie să oficieze prima liturghie în această calitate. Totodată, reprezentanții Mitropoliei afirmă că Înaltpreasfințitul Petru a preluat oficiul de stareț al mănăstirii, fiind asistat de părintele Iurie Saganov.

„Instituția noastră regretă foarte mult tulburarea apărută în comunitate și degenerarea stării de sănătate a părintelui. În timp ce sevârșea afară un acatist, părintelui i s-a făcut rău, a suferit o problemă medicală, pe care noi o regretăm, însă este nevoie ca în așezămintele monahale să domnească bună rânduială, ascultarea față de chiriarh și ca lucrurile să se așeze într-un firesc.”

Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, la 15 februarie arhimandritul Andrei Caramalău ar fi fost scos forțat din mănăstire, iar în timpul unei slujbe oficiate în aer liber ar fi suferit un atac de cord.

Între timp, în mediul online a fost lansat un apel către enoriași și locuitorii orașului Durlești. Aceștia sunt îndemnați să se adune luni, 17 februarie, la ora 11:00, la Mitropolia Basarabiei, pentru a-l susține pe starețul Andrei, despre care se afirmă că se află în stare critică la Terapie Intensivă.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/incident-manastire-Durlesti-2.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Mitropolia Basarabiei reacționează după tensiunile de la mănăstirea din Durlești: „Regretăm foarte mult tulburarea ap ” apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA
Mai multe știri pe https://t.me/telexmd

Recomandăm și ..

VIDEO | Renato Usatîi: Reforma teritorial-administrativă și comasarea localităților sunt gândite de guvernare nu pentru bunăstarea cetățenilor, ci din interese politice ale PAS

Autoritățile au lansat consultări privind reforma administrativ-teritorială, dar urmăresc interese politice ale PAS: vor să lase aproximativ 12 raioane, „lipite” după propriile criterii. Declarația a fost făcută de președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, la postul de televiziune „Cinema 1”. El a mai precizat că pe aceleași principii este promovată și comasarea localităților. ”Vă dau un...

Ultima orǎ ..

Raportul Fondului Rutier – examinat la ședința Consiliului Fondului Rutier, prezidată de Prim-ministrul Alexandru Munteanu

Modul în care au fost folosite mijloacele Fondului rutier anul trecut, pentru reparații, dar și pentru a întreține rețeaua drumurilor publice naționale, precum și bugetarea pentru 2026 au fost subiectele examinate în ședința Consiliului Fondului Rutier, ...

Rezultatul evaluării Procurorului General interimar va fi făcut public în următoarea lună

Rezultatul evaluării integrității etice și financiare a Procurorului General interimar, Alexandru Machidon, va fi făcut public în termen de până la 30 de zile lucrătoare, comunică MOLDPRES. Potrivit instituției, membrii Completului de evaluare A nu au &ici...

Bugetul Chișinăului, mai mare cu 500 de milioane de lei față de anul trecut. Ceban respinge speculațiile privind lipsa finanțelor

Primarul general al capitalei, Ion Ceban, susține că bugetul municipiului Chișinău pentru anul curent este mai mare cu jumătate de miliard de lei comparativ cu anul 2025. Potrivit edilului, suma suplimentară ar urma să fie direcționată către proiecte de infrastructură, servicii și programe pentru locuitorii orașului. Ceban a condamnat speculațiile potrivit cărora Primăria nu ar avea suficiente resurse pentru dezvoltare și a menționat că în acest an sunt planificate mai multe proiecte decât anul trecut. Potrivit...

Cine este misteriosul om de afaceri german menționat în 7.461 de documente din dosarele Epstein

Un nume aproape necunoscut publicului larg, fără urme consistente în mediul online și fără expunere mediatică, apare de mii de ori în documentele recent declasificate din dosarul defunctului miliardar pedofil Jeffrey Epstein. Este vorba despre un consultant de afaceri german, descris drept o verigă discretă, dar esențială, în relația dintre prințul Andrew și finanțatorul condamnat pentru infracțiuni sexuale, scrie Daily Mail, preluată de adevărul.ro.

(video) Mercedesul lui Grigore Manoli, distrus într-un accident, la Nisporeni: „Polițistul m-a fotografiat și în 15 minute totul a fost postat. Dl. Cernăuțeanu, nu vi-i rușine de așa colaboratori?!”

Antreprenorul Grigore Manoli a fost implicat, în această dimineață, într-un accident rutier în orașul Nisporeni. Mașina acestuia a fost distrusă, după ce nu i s-ar fi cedat trecerea.

Cine este misteriosul om de afaceri german menționat în 7.461 din dosarele Epstein

Un nume aproape necunoscut publicului larg, fără urme consistente în mediul online și fără expunere mediatică, apare de mii de ori în documentele recent declasificate din dosarul defunctului miliardar pedofil Jeffrey Epstein. Este vorba despre un consultant de afaceri german, descris drept o verigă discretă, dar esențială, în relația dintre prințul Andrew și finanțatorul condamnat pentru infracțiuni sexuale, scrie Daily Mail, preluată de adevărul.ro.

VIDEO | Renato Usatîi: Reforma teritorial-administrativă și comasarea localităților sunt gândite de guvernare nu pentru bunăstarea cetățenilor, ci din interese politice ale PAS

Autoritățile au lansat consultări privind reforma administrativ-teritorială, dar urmăresc interese politice ale PAS: vor să lase aproximativ 12 raioane, „lipite” după propriile criterii. Declarația a fost făcută de președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, la postul de televiziune „Cinema 1”. El a mai precizat că pe aceleași principii este promovată și comasarea localităților. ”Vă dau un exemplu: satul Răuțel din raionul Fălești și satul Corlăteni din raionul Râșcani, sunt satele care se află în imediata apropiere...