Șeful Centrului Național de Management al Crizelor, Sergiu Diaconu, anunță modificări privind modul de instituire a stării de urgență în Republica Moldova. Potrivit acestuia, autoritățile pregătesc o inițiativă prin care durata stării de urgență nu va mai fi una fixă, ci va varia între 30 și 90 de zile, în funcție de gravitatea riscurilor.
„În majoritatea statelor, starea de urgență se instituie pe o perioadă de 60 sau 90 de zile. Uitați-vă chiar și în România, unde aceasta a fost instituită pentru 90 de zile”, a declarat Diaconu.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/Design-f%C4%83r%C4%83-titlu-(2).mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]
Oficialul a precizat că proiectul de modificare este deja în pregătire și va fi prezentat Guvernului și Parlamentului. Noul mecanism ar urma să permită o mai mare flexibilitate în gestionarea situațiilor de criză.
„Vom propune ca starea de urgență să fie instituită de la 30 la 90 de zile, în dependență de riscurile prezentate către Guvern și Parlament”, a explicat șeful CNMC.
În prezent, durata stării de urgenţă poate fi instituită pe o perioadă care nu va depăşi 60 de zile. În funcție de evoluţia situaţiei, Preşedintele Republicii Moldova sau Guvernul poate solicita Parlamentului prelungirea sau reducerea duratei stării de urgenţă, precum şi extinderea sau restrângerea ariei de acțiune a acesteia.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Legea cu privire la starea de urgență ar putea codificată: Va dura între 30 și 90 de zile apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA