Declarațiile ministrului Mediului, Gheorghe Hajder, privind apariția unor noi pete de produse petroliere pe râul Nistru ridică tot mai multe semne de întrebare, spune deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju.
Parlamentarul atrage atenți că explicațiile oferite de autorități în ultimele zile sunt neclare și chiar contradictorii, în condițiile în care inițial s-a vorbit despre o poluare venită din amonte și acumulări de reziduuri în zone mai liniștite ale râului, iar ulterior s-a invocat influența ploilor și creșterea nivelului apei, care ar fi spălat resturile de pe maluri.
„Sincer, deja nu e clar ce se întâmplă. Inițial ni s-a spus că a fost o poluare venită din amonte, că s-au acumulat reziduuri, iar situația a fost în mare parte gestionată. Acum apare o altă explicație. Dar logica nu prea se leagă”, a declarat Constantin Cuiumju.
Deputatul Partidului Nostru atrage atenția că, în ultimele zile, nu au fost înregistrate precipitații semnificative care să justifice apariția repetată a petelor vizibile de petrol pe suprafața apei. În acest context, el întreabă dacă problema a fost cu adevărat rezolvată sau dacă există o sursă de poluare nedeclarată.
„Ori nu s-a spus tot de la început, ori există încă o sursă care nu este menționată. Explicația cu spălarea de pe maluri pare mai degrabă o presupunere decât o concluzie bazată pe date”, a adăugat deputatul.
Constantin Cuiumju solicită Ministerului Mediului să prezinte date concrete care au stat la baza concluziilor, inclusiv informații meteorologice, clarificări privind presupusele acumulări anterioare și explicații despre reapariția petelor de petrol. Totodată, parlamentarul cere transparență privind impactul real asupra ecosistemului râului Nistru, menționând lipsa unor evaluări publice clare despre efectele asupra faunei și florei acvatice.
„Ce se întâmplă cu peștele, cu racii, cu vegetația acvatică? Există deja evaluări? Există analize făcute publice? Nu e vorba de politică, e vorba de apă și de încredere”, a subliniat el.
Vineri, 3 aprilie, autoritățile au anunțat că un nou val de pete de produse petroliere a fost depistat în zona podului de la Unguri, raionul Ocnița. A doua zi, Ministrul Mediului Gheorghe Hajder a declarat că În urma inspecției efectuate, s-a constatat o diminuare semnificativă a poluantului în amonte de barajele instalate, comparativ cu seara precedentă și că situația s-a ameliorat.