Pastorala mitropolitului Vladimir, de sărbătoarea Învierii: Credința a ajutat poporul să înfrunte vitregiile istoriei

„Credința a ajutat poporul să înfrunte vitregiile istoriei”, transmite mitropolitul Vladimir de sărbătoarea Învierii. Clericul susține că Hristos a biruit păcatul și moartea, deschizând pentru toți oamenii calea spre mântuire, iar mesajul sărbătorii de Paște este că speranța, iubirea și lumina biruie ura, întunericul și moartea.

Mitropolitul Moldovei face referire la istorie și îndeamnă credincioșii să rămână uniți și responsabili pentru viitorul țării. Totodată, îndemnul său pentru clerici este că păstreze valorile neamului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„În aceste vremuri marcate de multe încercări și frământări, privim cu încredere și cu nădejde către poporul nostru dreptcredincios din Republica Moldova, care de-a lungul istoriei a dovedit tărie de caracter, răbdare în suferință și statornicie în credință. Deși a trecut prin numeroase greutăți, prin vremi de lipsuri, nedreptăți și încercări, acest popor nu și-a pierdut niciodată demnitatea și nădejdea în Dumnezeu.

Puterea neamului nostru nu stă doar în răbdarea sa, ci mai ales în credința vie pe care a păstrat-o din generație în generație. În casele noastre s-a păstrat rugăciunea, în familiile noastre s-a păstrat respectul față de valorile creștine, iar în inimile oamenilor a rămas aprinsă frica de Dumnezeu, cel răstignit și înviat din morți și dragostea față de Biserică

Această credință l-a ajutat să înfrunte vitregiile istoriei și să rămână statornic pe calea adevărului. De aceea, avem convingerea că, sprijiniți de harul Domnului nostru Iisus Hristos, cel înviat a treia zi după scripturi și întăriți de rugăciunile Bisericii, vom putea depăși și încercările timpului nostru.

Să rămânem, așadar, uniți în credință, în iubire și în responsabilitate față de viitorul acestui pământ binecuvântat. Să păstrăm cu sfințenie valorile care ne-au format ca neam: credința în Dumnezeu, dragostea de familie, respectul pentru tradiție și grija față de aproapele”, transmite mitropolitul.

Fiecare credincios este chemat să fie „purtător de lumină” în lume și să se roage lui Hristor pentru pace, binecuvântare, nădejde, dragoste și mântuirea sufletelor.

Articolul Pastorala mitropolitului Vladimir, de sărbătoarea Învierii: Credința a ajutat poporul să înfrunte vitregiile istoriei apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Premierul Munteanu, mesaj de Paște pentru moldoveni: Să primim Lumina Învierii cu smerenie și cu nădejde

„Să primim Lumina Învierii cu smerenie și cu nădejde”,...

Alegeri istorice în Ungaria. Scrutinul ar putea pune capăt guvernării lui Viktor Orban

În Ungaria au loc alegeri istorice pe 12 aprilie....

Pompierii: Incendii în biserici nu s-au produs în noaptea Învierii. Peste 400 de salvatori au fost la datorie

Peste 400 de angajați ai Inspectoratului General pentru Situații...

Mitropolitul Basarabiei, adresare către creștini de Paște: Învierea Domnului ne cheamă la o viață nouă

„Învierea Domnului străbate veacurile, chemându-ne la o viață nouă”,...

Meteorologii anunță ploi în ziua Paștelui. Ce se crede în popor că prevestesc

Meteorologii anunță ploi pe parcursul zilei de duminică. Precipitațiile...

ULTIMA ORĂ

Premierul Munteanu, mesaj de Paște pentru moldoveni: Să primim Lumina Învierii cu smerenie și cu nădejde

„Să primim Lumina Învierii cu smerenie și cu nădejde”, îndeamnă premierul Alexandru Munteanu moldovenii de Paște. Șeful Guvernului a sugerat cât de important este să...

Cele mai bogate și cele mai sărace țări din UE în 2025: doar 10 state peste medie, Estul rămâne în urmă

PIB-ul pe cap de locuitor exprimat în standarde de putere de cumpărare (SPC) arată diferențe majore între statele europene. În 2025, Luxemburg și Irlanda...

Important

Premierul Munteanu, mesaj de Paște pentru moldoveni: Să primim Lumina Învierii cu smerenie și cu nădejde

„Să primim Lumina Învierii cu smerenie și cu nădejde”, îndeamnă premierul Alexandru Munteanu moldovenii de Paște. Șeful Guvernului a sugerat cât de important este să ne reunim de sărbători cu familia, să manifestăm grijă și răbdare. Oficialul sugerează populației să redescopere „lucrurile simple care ne țin împreună și ne dau puterea să mergem mai departe”. Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM! „Să primim Lumina Învierii cu smerenie și...

Conducerea țării îndeamnă la solidaritate de Paști: „Când suntem uniți, suntem de neînvins”

Liderii de vârf ai Republicii Moldova au transmis mesaje de felicitare cu prilejul Sfintelor Paști, îndemnând cetățenii la credință, unitate și solidaritate, dar și la grijă față de cei din jur. În mesajele publicate pe rețelele sociale, președinta Maia Sandu, președintele Parlamentului Igor Grosu și premierul Alexandru Munteanu au subliniat semnificația sărbătorii ca moment de reflecție, speranță și apropiere între oameni.

O nouă dronă de atac a fost găsită în Finlanda. Este al patrulea incident în câteva săptămâni

Poliţia finlandeză a anunţat sâmbătă descoperirea unei noi drone prăbuşite şi a unui dispozitiv exploziv nedetonat care ar fi aparţinut acesteia, al patrulea astfel de incident din ultimele săptămâni, scrie protv.ro.

(video) „Lupta a fost una strânsă”. Cum comentează Perciun acuzațiile de favoritism, după ce Otilia Dandara, mama unei foste deputate PAS, a câștigat fotoliul...

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a comentat alegerea noii conduceri a Universității de Stat din Moldova, după ce în spațiul public au apărut discuții legate de faptul că mama fostei deputate PAS, Otilia Dandara, a câștigat funcția de rector. „În cazul USM-ului au votat aproape 1000 de oameni. Doamna Dandara s-a bucurat de mare sprijin în rândul angajaților, cadrelor didactice din universitate”, a declarat Perciun la emisiunea...

(video) „Lupta a fost una strânsă”. Cum comentează Perciun acuzațiile de favoritism, după ce Otilia Dandara, mama unei foste deputate PAS, a câștigat fotoliul...

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a comentat alegerea noii conduceri a Universității de Stat din Moldova, după ce în spațiul public au apărut discuții legate de faptul că mama fostei deputate PAS, Otilia Dandara, a câștigat funcția de rector. „În cazul USM-ului au votat aproape 1000 de oameni. Doamna Dandara s-a bucurat de mare sprijin în rândul angajaților, cadrelor didactice din universitate”, a declarat Perciun la emisiunea...

Alegeri istorice în Ungaria. Scrutinul ar putea pune capăt guvernării lui Viktor Orban

În Ungaria au loc alegeri istorice pe 12 aprilie. Scrutinul ar putea pune capăt celor 16 ani de putere ai prim-ministrului Viktor Orban, ar putea zgudui Rusia şi ar putea provoca valuri de şoc în cercurile de dreapta din Occident, inclusiv la Casa Albă. Orban, un naţionalist eurosceptic, a creat un model de „democraţie iliberală”, fiind considerat un tipar urmat de mişcarea Make America Great Again (MAGA) a lui Trump...

Arabia Saudită a anunțat că oleoductul Petroline este din nou operațional

Conducta de petrol care traversează Arabia Saudită de la est la vest, cunoscută și ca Petroline, crucială pentru exporturile de țiței în timpul blocadei impuse de Teheran Strâmtorii Ormuz, este din nou „operațională” după atacuri, au anunțat dum...