„Adio schimbării ceasului?”: Lituania va promova eliminarea orei de vară și de iarnă în UE”

Ministrul lituanian al transporturilor și comunicațiilor, Juras Taminskas, a cerut miniștrilor din regiunea baltică să își coordoneze eforturile pentru eliminarea schimbărilor sezoniere ale orei în Uniunea Europeană, relatează LRT.

Oficialul a declarat că este momentul pentru decizii care să pună capăt practicii schimbării orei de două ori pe an, pe care a descris-o ca fiind o problemă de lungă durată pentru populație.

„Nu putem rămâne observatori pasivi ai unei situații care a fost o adevărată bătaie de cap pentru locuitori timp de decenii. Prin urmare, iau inițiativa de a pune capăt schimbării sezoniere a orei și de a uni țările din regiunea baltică în jurul unui obiectiv comun. Anul viitor, Lituania va deține președinția Consiliului Uniunii Europene, așa că aceasta este o oportunitate de a lua măsuri reale și de a pune capăt schimbării orei”, a declarat Taminskas.

În context, ministrul a anunțat că intenționează să abordeze subiectul în cadrul unor reuniuni cu omologii din alte state membre ale Uniunii Europene, în perioada următoare.

În paralel, Comisia Europeană a demarat un studiu pentru a evalua impactul schimbărilor sezoniere ale orei, fiind analizate mai multe scenarii, iar concluziile sunt așteptate în perioada verii. Totodată, instituția a reamintit recent că decizia privind eliminarea trecerii la ora de iarnă sau de vară aparține statelor membre.

Ministerul Transporturilor și Comunicațiilor din Lituania participă activ la discuțiile pe această temă în cadrul Consiliului Uniunii Europene.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul „Adio schimbării ceasului?”: Lituania va promova eliminarea orei de vară și de iarnă în UE” apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Producția divinului moldovenesc a crescut cu 8 milioane de litri în ultimii trei ani

Producția de divin în Moldova a înregistrat o creștere...

Caz șocant în Italia: O moldoveancă ar fi încercat să omoare bătrâna pe care o îngrijea

O îngrijitoare originară din Republica Moldova a fost arestată...

Donald Trump, după un apel telefonic: Iranul „își dorește foarte mult” un acord

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că administrația americană...

VIDEO Performanță la maximum: un robot chinez aproape de un record mondial la atletism

Startup-ul chinez de robotică Unitree Robotics a publicat un...

VIDEO Performanță la maximum: un robot chinez aproape de un record mondial la atletism

Startup-ul chinez de robotică Unitree Robotics a publicat un...

O adolescentă de 15 ani a dispărut în capitală chiar în ziua de Paște

O adolescentă de 15 ani, identificată ca Melisa Constantinov,...

Doi cetățeni din Republica Moldova, arestați în Spania pentru utilizarea unor pașapoarte românești false

Poliția din orașul Valladolid, Spain, a reținut două persoane...

ULTIMA ORĂ

A doua zi de Paște la pensiune: Familiile redescoperă farmecul sărbătorilor de altădată

Sărbătorile aduc familiile împreună. De pe ambele maluri ale Prutului, familia Bostan a sărbătorit a doua zi de Paște la o pensiune turistică din Mileștii...

Cele mai bogate și cele mai sărace țări din UE în 2025: doar 10 state peste medie, Estul rămâne în urmă

PIB-ul pe cap de locuitor exprimat în standarde de putere de cumpărare (SPC) arată diferențe majore între statele europene. În 2025, Luxemburg și Irlanda...

Important

A doua zi de Paște la pensiune: Familiile redescoperă farmecul sărbătorilor de altădată

Sărbătorile aduc familiile împreună. De pe ambele maluri ale Prutului, familia Bostan a sărbătorit a doua zi de Paște la o pensiune turistică din Mileștii Mici. Turiștii și-au dorit o atmosferă rustică, autentică, ca altădată. Așa că au ales o pensiune amenajată într-o casă bătrânească.

Producția divinului moldovenesc a crescut cu 8 milioane de litri în ultimii trei ani

Producția de divin în Moldova a înregistrat o creștere semnificativă în ultimii trei ani. Dacă în 2023 s-au produs peste 1 milion de litri, în 2025 volumul a depășit 9 milioane de litri. Anul trecut, peste 2 milioane de litri au fost exportați, principale piețe fiind Ucraina, Belarus și Franța, transmite IPN. Potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor în 2023, în Moldova au fost produse aproximativ 1,4 milioane de litri...

Nucile: Beneficii pentru sănătate și o dietă echilibrată

Miezul de nucă, bogat în acizi grași, proteine și vitamine, aduce beneficii semnificative sănătății, în special pentru inimă și creier. Specialiștii recomandă un consum zilnic de aproximativ 30-40 de grame, echivalentul a cinci-șase nuci, pentru a sprijini digestia, a preveni bolile cardiovasculare și a menține o dietă echilibrată.

Un geniu al satirei: Gheorghe Urschi, omul care a vorbit cu sufletul poporului

Gheorghe Urschi fost primul actor comic care a venit în fața publicului cu texte proprii, deschizând un drum nou în teatrul moldovenesc. Un mare artist, care a făcut și cinematografie, și televiziune și texte pentru romanțe. Prietenii și colegii spun că maestrul era de o cumsecădenie rară, mereu gata să le sară în ajutor tinerilor actori.

Trump: „Flota iraniană zace pe fundul mării”; avertisment pentru navele care se apropie de blocadă

La scurt timp de la intrarea în vigoare a blocadei SUA asupra porturilor iraniene, Donald Trump a afirmat că flota Teheranului „zace pe fundul mării, complet distrusă”, lansând și un avertisment: „Dacă vreuna dintre aceste nave se apropie de BLOCADA noastră, va fi ELIMINATĂ imediat”, transmite Digi24.ro.