Guvernul promovează educația acasă: mii de tineri, încurajați să aleagă studiile din Moldova

Săptămâna Educației s-a încheiat cu evenimentul „Învață în Moldova” și campania „Fii PRO! Alege să fii Profesor!”. Evenimentul, desfășurat cu participarea Premierului Alexandru Munteanu, a reunit peste 4.000 de absolvenți din întreaga țară și a avut drept scop promovarea oportunităților de studii din țara noastră, precum și încurajarea tinerilor să aleagă profesia de profesor.

În discursul său, Premierul Alexandru Munteanu le-a transmis absolvenților un mesaj de încurajare, recunoștință și încredere în viitorul lor. Șeful Executivului i-a îndemnat pe tineri să le mulțumească profesorilor și familiilor care le-au fost alături, să își găsească mentori și să învețe unii de la alții.

„Sunteți din Republica Moldova – fiți mândri de țara voastră. Sper să vă regăsiți aici, acasă. Faceți-ne mândri pe noi – mentorii voștri, familiile voastre – dar mai ales faceți-vă mândri pe voi înșivă!”, a declarat Premierul.

Guvernul susține tinerii care aleg să își continue studiile acasă prin majorarea burselor, care vor ajunge până la 4.565 de lei, dar și prin acoperirea integrală cu bursă pentru cei care vor opta pentru domenii precum matematica, fizica, chimia și biologia.

Totodată, absolvenții vor avea acces la programe noi de studii, inclusiv programe comune cu România, care oferă posibilitatea obținerii a două diplome și beneficierea de două burse. Programele duale le vor permite studenților să lucreze în domeniul ales și să își dezvolte competențele practice, iar prin programele Erasmus aceștia vor putea combina studiile de acasă cu experiențe academice internaționale.

Investițiile în modernizarea infrastructurii educaționale vor continua prin renovarea sălilor de curs și a laboratoarelor, astfel încât elevii și studenții să beneficieze de condiții moderne de studii.

Evenimentul „Învață în Moldova” și campania „Fii PRO! Alege să fii Profesor!” reconfirmă angajamentul Guvernului de a moderniza sistemul educațional, de a susține tinerii și de a consolida prestigiul profesiei de pedagog în Republica Moldova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Guvernul promovează educația acasă: mii de tineri, încurajați să aleagă studiile din Moldova apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Trump despre Iran: dialog în curs, dar fără grabă pentru acord

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că nu...

Ordinul Onoarei pentru Matei Vișniec: apreciere pentru o operă dedicată libertății spiritului

Scriitorul și dramaturgul Matei Vișniec a fost decorat cu...

Dmitri Medvedev: Rusia a folosit racheta Oreșnik în Ucraina ca răzbunare pentru atacul din Lugansk

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei şi fostul preşedinte...

Chișinăul pe biciclete: „Velohora 2026” a adunat aproximativ 2.500 de persoane

Aproximativ 2.500 de persoane au participat astăzi la „Velohora...

Chișinăul celebrează tradițiile moldovenești: Evenimentul poate fi urmărit LIVE pe Rlive.md

Mii de oameni participă, în aceste momente, la Festivalul...

ULTIMA ORĂ

Insulă grecească, la vânzare cu preț mult redus. Și Suedia oferă 5 insule gratuit celor care vor să se relocheze un an

Insula grecească Makri a fost scoasă la vânzare, prin licitație, cu un preț de pornire de 247.000 de euro.The post Insulă grecească, la vânzare cu...

ULTIMA ORĂ | Procurorul General Machidon rupe tăcerea despre cei 75.000 de euro

Procurorul General Alexandru Machidon a publicat sâmbătă un mesaj personal prin care răspunde controversei publice legate de suma de 75.000 de euro descoperită în...

Important

Insulă grecească, la vânzare cu preț mult redus. Și Suedia oferă 5 insule gratuit celor care vor să se relocheze un an

Insula grecească Makri a fost scoasă la vânzare, prin licitație, cu un preț de pornire de 247.000 de euro.The post Insulă grecească, la vânzare cu preț mult redus. Și Suedia oferă 5 insule gratuit celor care vor să se relocheze un an first appeared on Nexta.ro.

Anunțul Ministerului Culturii după ce filmul lui Mungiu a fost premiat cu Palme d’Or: „Fjord” va fi inclus pe listă

Ministerul Culturii a introdus filmul „Fjord”, recent premiat cu trofeul Palme d’Or la Festivalul de film de la Cannes, pe lista proiectelor culturale strategice care să beneficieze de finanţarea campaniei pentru Premiile Oscar. „La sosirea în ţară a câştigătorului premiului Palme d’Or (Cristian Mungiu, n.r.), Ministerul Culturii completează lista proiectelor culturale strategice în vederea asigurării …The post Anunțul Ministerului Culturii după ce filmul lui Mungiu a fost premiat cu...

Vicepremierul Tánczos Barna: E presiune maximă pentru finalizarea PNRR. Tehnocrația în România și nu a adus lucruri foarte bune

Vicepremierul Tánczos Barna a declarat că perioada până la sfârșitul lunii august este una cu presiune foarte mare în privința implementării PNRR și că este necesar ca toate părțile implicate să colaboreze strâns pentru atingerea obiectivelor. El a adăugat însă, într-o formulare plastică, că acest efort comun este dificil de susținut în condițiile actuale, afirmând că „nu mai putem, pentru că am rămas fără cai”.The post Vicepremierul Tánczos Barna:...

Blocada impusă de SUA porturilor iraniene din strâmtoarea Ormuz rămâne în vigoare, anunță Donald Trump. Ce spune despre semnarea acordului

Preşedintele american Donald Trump a afirmat duminică pe reţeaua sa Truth Social că blocada impusă porturilor iraniene din strâmtoarea Ormuz va rămâne “pe deplin în vigoare” până la semnarea unui acord cu Teheranul pentru a pune capăt războiului.The post Blocada impusă de SUA porturilor iraniene din strâmtoarea Ormuz rămâne în vigoare, anunță Donald Trump. Ce spune despre semnarea acordului first appeared on Nexta.ro.