Fermierii au protestat la Guvern: cer măsuri de sprijin pentru agricultură

Reprezentanții asociației Forța Fermierilor au protestat în fața Guvernului, cerând mai multe măsuri de sprijin pentru agricultură, inclusiv rambursarea integrală a accizelor la motorină și menținerea cotelor reduse de TVA. Agricultorii susțin că revendicările au fost discutate în ultimele luni cu autoritățile, însă fără rezultate concrete, transmite IPN.

Directorul executiv al asociației, Alexandru Slusari, a declarat că fermierii cer preluarea practicilor europene și a menționat că discuțiile cu autoritățile din ultimele două luni nu s-au soldat cu rezultate. Potrivit lui, revendicările vizează rambursarea integrală a accizei la carburanți din 2026, introducerea plăților directe per hectar din 2027, menținerea cotelor reduse de TVA și compensarea scumpirilor la fertilizanți.

Totodată, Alexandru Slusari a menționat că actualul model de administrare a agriculturii favorizează marii producători, în timp ce fermierii mici și mijlocii se confruntă cu dificultăți financiare. Potrivit acestuia, din circa 3 200 de companii agricole înregistrate, aproximativ 250 sunt în insolvabilitate, iar alte circa 470 au probleme de plată și nu mai au acces la credite sau împrumuturi.

Solicitată de presă să comenteze acțiunea fermierilor, ministra agriculturii și industriei alimentare, Ludmila Catlabuga, a declarat că fermierii au dreptul la protest, însă soluțiile trebuie identificate prin dialog. Potrivit ei, sunt deja în derulare măsuri de sprijin, inclusiv peste 600 de cereri pentru rambursarea accizei la motorină, ajutor pentru fermierii afectați de secetă etc. Totodată, ea a mai spus că ministerul susține menținerea cotelor reduse de TVA pentru produsele agroalimentare și facilitățile pentru investițiile în agricultură.

Ministra a invitat reprezentanții agricultorilor la o discuție la MAIA, la care va participa și ministrul finanțelor, Andrian Gavriliță, pentru a discuta revendicările înaintate.

The post Fermierii au protestat la Guvern: cer măsuri de sprijin pentru agricultură appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Conferința supraveghetorilor bancari BSCEE, organizată în premieră la Chișinău

Banca Națională a Moldovei va găzdui, la Chișinău, conferința...

Importatorii de turbine eoliene și baterii ar putea fi scutiți de taxe vamale

Importul turbinelor eoliene și al bateriilor utilizate pentru stocarea...

Securitatea democratică începe de acasă. Op-Ed de Markus Wiechel

Parcursul european al Moldovei, președinția Consiliului Europei și decalajul...

Moldovenii care muncesc legal în Canada și Ucraina vor putea cumula stagiul de muncă pentru pensie

Moldovenii care muncesc legal în Canada sau în Ucraina...

Fraude telefonice de peste un milion de lei, raportate într-o singură zi

Oamenii legii au înregistrat 14 cazuri de fraude telefonice...

SUA refuză acordarea vizei pentru viceministrul rus de externe, pentru participarea la Consiliul de Securitate al ONU

SUA au refuzat acordarea vizei de intrare pentru viceministrul...

Cod galben de vânt și instabilitate atmosferică în toată țara

Meteorologii au emis cod galben de intensificări ale vântului...

ULTIMA ORĂ

Ce spune Ilie Bolojan despre unirea Republicii Moldova cu România: „Dacă ar depinde de votul meu, da”

Întrebat la Digi FM dacă susține unirea cu Republica Moldova, Ilie Bolojan a răspuns: „Dacă ar depinde de votul meu, da”. Întrebat dacă unirea este posibilă...

Renato Usatîi: Procuratura Generală trebuie să stabilească cum au ajuns datele despre misiunea celor doi ofițeri SIS reținuți la Moscova în mâinile serviciilor speciale...

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a declarat în cadrul emisiunii „Новая неделя” de la TV8 că Procuratura Generală a Republicii Moldova trebuie să investigheze...

Important

Ce spune Ilie Bolojan despre unirea Republicii Moldova cu România: „Dacă ar depinde de votul meu, da”

Întrebat la Digi FM dacă susține unirea cu Republica Moldova, Ilie Bolojan a răspuns: „Dacă ar depinde de votul meu, da”. Întrebat dacă unirea este posibilă acum, premierul interimar a spus că nu știe, dar a subliniat importanța parcursului european al Republicii Moldova. „Cred că cel mai important lucru pentru Moldova este să-i fie deschise negocierile pentru intrarea în Uniunea Europeană. E foarte important acest lucru pentru frații noștri. Pentru că...

Bolojan: „L-am mandatat pe ministrul Pîslaru să negocieze cu Comisia Europeană creșterea eșalonată a salariilor demnitarilor”

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, miercuri, la Digi FM, că l-a mandatat pe ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, să solicite Comisiei Europene acordul pentru eșalonarea creșterilor salariale prevăzute pentru demnitari în noua lege a salarizării. Bolojan a explicat că, deși aceștia trebuie incluși în ierarhia salarială a sistemului public, majorarea veniturilor lor nu reprezintă o prioritate în actualul context economic.The post Bolojan: „L-am mandatat pe ministrul Pîslaru...

Proiecte majore de infrastructură din sudul Moldovei și din Dobrogea, finalizate de firma gălățeană Citadina 98

Compania gălățeană Citadina 98 și-a consolidat în ultimii ani prezența în marile proiecte de infrastructură din sudul Moldovei și Dobrogea. Printre realizările recente se numără lucrări de anvergură în Portul Mineralier Galați și în Portul Tulcea — două noduri logistice esențiale pentru economia regională — unde compania a executat extinderi de platforme, consolidări și modernizări operaționale menite să crească capacitatea și siguranța acestor obiective. Pe segmentul rutier, Citadina 98 a...