Guvernul avizează pozitiv noua Lege privind mass-media, dar cere ajustări

Guvernul a dat aviz pozitiv proiectului noii Legi privind mass-media, însă a propus mai multe modificări și clarificări, invocând probleme de tehnică legislativă, suprapuneri normative și formulări considerate neclare sau imprecise. Inițiativa legislativă aparține unui grup de deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate, transmite IPN.

Avizul a fost prezentat de ministrul culturii, Cristian Jardan. Potrivit lui, proiectul urmărește transpunerea parțială în legislația Republicii Moldova a Regulamentului european privind libertatea mass-mediei și instituirea unui cadru juridic unitar aplicabil tuturor serviciilor mass-media. Autorii proiectului își propun consolidarea independenței editoriale, transparenței proprietății și surselor de finanțare ale instituțiilor media, precum și protejarea pluralismului mediatic și a activității jurnalistice.

Executivul are obiecții legate de unele noțiuni considerate prea generale sau neclare, precum „influență determinantă”, „prejudiciu public”, „responsabilitate editorială” sau „conflict de interese”, avertizând că acestea pot genera interpretări arbitrare și aplicare neuniformă a legii.

Totodată, Guvernul propune introducerea noțiunii de „conținut sponsorizat”, definit ca orice conținut media promovat în schimbul unei contraprestații financiare sau de altă natură, prezentat într-o formă similară conținutului editorial fără a fi identificat clar drept publicitate.

În ceea ce privește protecția surselor jurnalistice, executivul atrage atenția că unele prevederi din proiect se suprapun cu normele deja existente în legislația privind libertatea de exprimare și în Codul de Procedură Penală. Guvernul consideră că anumite interdicții legate de interceptare, supraveghere sau utilizarea programelor de spionaj trebuie reglementate exclusiv prin legislația specială în materie penală și de securitate națională.

Avizul mai prevede necesitatea clarificării procedurilor privind evaluarea concentrărilor pe piața media și delimitarea competențelor dintre Consiliul Concurenței, Ministerul Culturii și Consiliul Audiovizualului.

Executivul solicită și introducerea unor norme tranzitorii clare privind abrogarea actualei Legi a presei din 1994 și reglementarea situației instituțiilor media deja existente după intrarea în vigoare a noii legi.

The post Guvernul avizează pozitiv noua Lege privind mass-media, dar cere ajustări appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Moldovenii care muncesc legal în Canada și Ucraina vor putea cumula stagiul de muncă pentru pensie

Moldovenii care muncesc legal în Canada sau în Ucraina...

Fermierii au protestat la Guvern: cer măsuri de sprijin pentru agricultură

Reprezentanții asociației Forța Fermierilor au protestat în fața Guvernului,...

Fraude telefonice de peste un milion de lei, raportate într-o singură zi

Oamenii legii au înregistrat 14 cazuri de fraude telefonice...

SUA refuză acordarea vizei pentru viceministrul rus de externe, pentru participarea la Consiliul de Securitate al ONU

SUA au refuzat acordarea vizei de intrare pentru viceministrul...

Cod galben de vânt și instabilitate atmosferică în toată țara

Meteorologii au emis cod galben de intensificări ale vântului...

Polonia va putea produce rachete Patriot pe teritoriul său, cu acordul SUA

Polonia a primit acordul SUA pentru a fabrica rachete...

Prețul motorinei scade sub 29 de lei pe litru

Prețul motorinei standard coboară sub 29 de lei pe...

ULTIMA ORĂ

Bolojan întoarce spatele crizei din România și pleacă la Chișinău. Premierul demis merge în Moldova la un eveniment dedicat primarilor de peste Prut

Chiar dacă la București avem o criză politică uriașă, care a dus la dărâmarea Guvernului prin votul covârșitor al Parlamentului, premierul demis Ilie Bolojan întoarce...

Renato Usatîi: Procuratura Generală trebuie să stabilească cum au ajuns datele despre misiunea celor doi ofițeri SIS reținuți la Moscova în mâinile serviciilor speciale...

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a declarat în cadrul emisiunii „Новая неделя” de la TV8 că Procuratura Generală a Republicii Moldova trebuie să investigheze...

Important

Bolojan întoarce spatele crizei din România și pleacă la Chișinău. Premierul demis merge în Moldova la un eveniment dedicat primarilor de peste Prut

Chiar dacă la București avem o criză politică uriașă, care a dus la dărâmarea Guvernului prin votul covârșitor al Parlamentului, premierul demis Ilie Bolojan întoarce spatele și pleacă la Chișinău. Vineri, 29 mai, liderul PNL va fi în Republica Moldova, acolo unde a răspuns „prezent” invitației de a lua parte la un eveniment dedicat primarilor și administrațiilor publice locale de peste Prut. Anunțul vizitei lui Bolojan la Chișinău a fost...

Bolojan: Nu mi-am imaginat că să minți poate să fie a doua natură a unor oameni

Întrebat, miercuri, la Digi FM, care este omul pe care nu îl mai crede deloc în politica românească, Bolojan nu a vrut să dea nume, dar a afirmat că a fost surprins în cele 10 luni cât a fost premier de „lipsa de responsabilitate”. Bolojan: Minciunile continuă fără niciun fel de rezervă „Lipsa de responsabilitate a oamenilor din conducerea Partidului Social-Democrat, în primul rând…. Nu mă apuc să dau note. Gândiți-vă...

Ilie Bolojan, despre stricarea relației cu SUA în raport cu proiectul de la Doicești: Resping orice fel de asociere de acest tip

„Faptul că unul din proiectele pe care l-a susținut Nuclearelectrica, cum este cel de la Doicești, pare să se ducă într-o zonă în care vom constata că am alocat o sumă mare de bani și nu avem prea multe rezultate, nu are nicio legătură cu parteneriatul strategic cu Statele Unite”, explică Ilie Bolojan la Digi FM.  Critici din partea PSD Premierul României a criticat săptămâna trecută Proiectul Reactoarelor Modulare Mici susținând...

Subiecte Evaluare Națională clasa a VI-a 2026. Ce au avut de rezolvat elevii la proba de Matematică și Științe ale naturii

Elevii de clasa a VI-a au susținut miercuri, 27 mai, proba la Matematică și Științe ale naturii din cadrul Evaluării Naționale 2026. Testarea a început la ora 13:00 și a durat 60 de minute. Potrivit Edupedu, care a publicat subiectele, elevii au avut de rezolvat mai multe exerciții, printre care cerințe despre adaptarea mamiferelor și …The post Subiecte Evaluare Națională clasa a VI-a 2026. Ce au avut de rezolvat...

Bolojan, despre alimentarea cu gaz a Europei: „România este avantajată, trebuie să susțină transportul de gaz”

Invitat, miercuri, la Digi FM, premierul demis Ilie Bolojan a vorbit despre alimentarea cu gaz a Europei, care trebuie să își găsească surse alternative de alimentare cu energie. În acest context, Bolojan a declarat că au existat discuții cu reprezentanții Transgaz. El a precizat că alimentarea din surse alternative de gaz a Europei este o problemă ce trebuie discutată „la modul cel mai serios”. România, „într-o situație avantajată” „România este într-o situație mai...