Aproape 15.000 de apeluri la ambulanță de la începutul verii. Urgențele cardiovasculare, cele mai frecvente

De la începutul lunii iunie, ambulanța a fost solicitată pentru 14.716 persoane, dintre care 1.765 de copii. După acordarea primului ajutor, 6.208 pacienți, inclusiv 1.088 de copii, au fost transportați la spital.

Potrivit datelor Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, alte 427 de apeluri nu au întrunit criteriile unei urgențe medico-chirurgicale.

Cele mai multe intervenții au fost înregistrate în cazul urgențelor cardiovasculare – 3.599 de cazuri, dintre care 63 cu sindrom coronarian acut. Au urmat urgențele neurologice, cu 2.095 de solicitări, inclusiv 282 de accidente vasculare cerebrale.

Echipajele medicale au intervenit, de asemenea, la 1.513 cazuri traumatologice și la 1.499 de urgențe respiratorii.

În aceeași perioadă, au fost înregistrate 134 de cazuri provocate de factori de mediu, inclusiv 105 mușcături de animale și înțepături de insecte, precum și 25 de arsuri.

Totodată, ambulanța a intervenit la 79 de accidente rutiere, soldate cu 96 de victime. Dintre acestea, 79 de persoane, inclusiv 28 de copii, au fost transportate la spital.

În plus, medicii au acordat ajutor în 40 de cazuri de intoxicații: 15 cu medicamente, 13 de altă natură, 11 cu alcool și unul cu droguri.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Aproape 15.000 de apeluri la ambulanță de la începutul verii. Urgențele cardiovasculare, cele mai frecvente apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Discuții despre pace pe aeroportul din Chișinău: ce le-a transmis Zelenski emisarilor lui Trump

În timpul unei escale pe aeroportul din Chișinău, în...

Procurorul-șef al CPI, vizat de o procedură de demitere în urma acuzațiilor de hărțuire sexuală

Curtea Penală Internațională a ordonat demiterea din funcție a...

Elevii de clasa a XII-a susțin marți proba la limbă străină

Absolvenții de clasa a XII-a susțin luni, 9 iunie,...

Elevii de clasa a XII-a susțin marți proba la limbă străină

Absolvenții de clasa a XII-a susțin luni, 9 iunie,...

Doina Gherman, despre drona explodată la Orhei: „Nu contează proveniența, unicul vinovat este Rusia”

Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, afirmă că responsabilitatea pentru incidentul...

ULTIMA ORĂ

George Simion solicită suspendarea lui Nicușor Dan: „Pentru anularea voinței românilor. Soluția ieșirii din criză nu e Tomac ci Anticipatele”

Liderul AUR, George Simion, solicită suspendarea președintelui Nicușor Dan, pe motiv că ar ignora rezultatul votului de la Parlamentare, prin propunerea premierului tehnocrat, Eugen Tomac....

Proiectul Partidului Nostru privind digitalizarea proceselor electorale, blocat în Parlament de către PAS. Alexandr Berlinschii acuză majoritatea de rea-voință

Deputatul Alexandr Berlinschii denunță blocarea intenționată de către majoritatea parlamentară a proiectului de hotărâre, inițiat de Partidul Nostru, privind crearea unui Grup de lucru...

Important

George Simion solicită suspendarea lui Nicușor Dan: „Pentru anularea voinței românilor. Soluția ieșirii din criză nu e Tomac ci Anticipatele”

Liderul AUR, George Simion, solicită suspendarea președintelui Nicușor Dan, pe motiv că ar ignora rezultatul votului de la Parlamentare, prin propunerea premierului tehnocrat, Eugen Tomac. Președintele partidului consideră că singura soluție viabilă, la acest moment, sunt alegerile anticipate. „Nicușor Dan – suspendat! Pentru anularea voinței românilor. Soluția ieșirii din criză nu e Tomac ci Anticipatele. Lăsați în comentarii (Da/Nu)”, a scris George Simion pe Facebook, într-o postare care a adunat peste...

Rusia pregătește „controlul pașaportului” pentru accesul la internet

Autoritățile ruse intenționează să înăsprească controlul asupra accesului cetățenilor la internet, inclusiv prin introducerea unei verificări obligatorii a vârstei pe site-uri și servicii online, a declarat ministrul Dezvoltării Digitale, Maksut Șadaev, citat de publicația The Moscow Times.

Lumea trăiește cele mai violente vremuri de la Al Doilea Război Mondial. Atacată de toți, Europa rămâne cea mai pașnică

Lumea trăiește cele mai violente vremuri de la Al Doilea Război Mondial încoace, cu sute de mii de oameni uciși doar anul trecut, un număr record de războaie și atacuri care vizează civili. Atacată de toți, Europa rămâne cel mai pașnic spațiu. The post Lumea trăiește cele mai violente vremuri de la Al Doilea Război Mondial. Atacată de toți, Europa rămâne cea mai pașnică first appeared on Nexta.ro.

Brazilia suspendă primul vaccin cu doză unică împotriva febrei dengue după două decese aflate în investigaţie

Guvernul brazilian a suspendat folosirea primului vaccin mondial cu doză unică împotriva febrei dengue, după două morţi suspecte, relatează AFP.The post Brazilia suspendă primul vaccin cu doză unică împotriva febrei dengue după două decese aflate în investigaţie first appeared on Nexta.ro.

Investiție strategică în România de 65 milioane euro. Danezii de la Eurowind Energy au primit autorizațiile de construire pentru primul parc hibrid eolian–fotovoltaic al...

Eurowind Energy, dezvoltator și operator danez de proiecte regenerabile a primit autorizațiile de construire pentru Centrala Electrică Fotovoltaică și Centrala Eoliană Siminoc, în județul Constanța.The post Investiție strategică în România de 65 milioane euro. Danezii de la Eurowind Energy au primit autorizațiile de construire pentru primul parc hibrid eolian–fotovoltaic al companiei din țara noastră first appeared on Nexta.ro.

3,5 milioane de lei despăgubire plătită după ce un șofer a intrat pe contrasens și a provocat un accident grav. Date OMNIASIG

Despăgubirea a fost acordată în urma unui accident produs în județul Olt, după ce șoferul vinovat a intrat pe contrasens într-o curbă. În urma coliziunii, o persoană a fost grav rănită și a rămas cu infirmitate permanentă. A doua cea mai mare despăgubire RCA, de aproximativ 995.000 lei, a fost plătită după un accident produs în județul Prahova, în care două autoturisme s-au ciocnit și s-au răsturnat. Șoferul păgubit a...

3,5 milioane de lei despăgubire plătită după ce un șofer a intrat pe contrasens și a provocat un accident grav. Date OMNIASIG

Despăgubirea a fost acordată în urma unui accident produs în județul Olt, după ce șoferul vinovat a intrat pe contrasens într-o curbă. În urma coliziunii, o persoană a fost grav rănită și a rămas cu infirmitate permanentă. A doua cea mai mare despăgubire RCA, de aproximativ 995.000 lei, a fost plătită după un accident produs în județul Prahova, în care două autoturisme s-au ciocnit și s-au răsturnat. Șoferul păgubit a...