Cea mai mare Curte de Apel din România refuză controlul politic și legea salarizării. Ce solicită CSM

Judecătorii Curții de Apel Bucureşti, întruniți în Adunarea Generală, astăzi, 09 iunie 2026, fiind prezenţi 202 din 240 judecători în funcţie, au stabilit, în unanimitate, în cadrul Adunării generale a judecătorilor convocate de către Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii următoarele:

  • Judecătorii denunță degradarea constantă a statului de drept în România prin încercarea susţinută de subordonare a puterii judecătoreşti de către puterea politică.
  • Judecătorii solicită Consiliului Superior al Magistraturii, în calitatea sa de garant al independenţei justiției, să efectueze toate demersurile instituționale la nivel intern şi internațional în vederea restabilirii echilibrului specific statului de drept prin oprirea de îndată a campaniei de discreditare a puterii judecătoreşti și prin recunoaşterea de către celelalte puteri a independenței reale a judecătorului, ca cerință esențială într-o societate democratică.
  • Judecătorii resping, ca inacceptabile, dispozițiile cuprinse în propunerea legislativă privind salarizarea judecătorilor, susținând în integralitate observațiile înaintate de Înalta Curte de Casaţie şi justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii având acest obiect.
  • Judecătorii amână pentru viitoarea şedință a Adunării Generale luarea unei hotărâri privind oprirea integrală a activității instanței.

 Secţiile pentru procurori și judecători ale Consiliului Superior al Magistraturii au hotărât convocarea Adunărilor Generale ale magistraților pentru astăzi, 09 iunie 2026, în vederea exprimării unui punct de vedere faţă de Proiectul de Lege privind salarizarea pentru personalul plătit din fonduri publice.

The post Cea mai mare Curte de Apel din România refuză controlul politic și legea salarizării. Ce solicită CSM first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Cod roșu de ploi, vijelie și grindină pentru județul Tulcea

Avertizarea Cod roșu este în vigoare marți între orele...

Suedia ar putea confisca proprietățile deținute de cetățeni ruși în apropierea bazelor militare

Un nou instrument împotriva spionajului Executivul de la Stockholm a...

Avertizarea Cod roșu este în vigoare marți între orele 13.10 și 14.30. Sunt vizate localitățile Baia, Topolog, Casimcea, Slava Cercheză, Nalbant, Mihai Bravu, Izvoarele, Stejaru, Ciucurova,...

Proiectul Partidului Nostru privind digitalizarea proceselor electorale, blocat în Parlament de către PAS. Alexandr Berlinschii acuză majoritatea de rea-voință

Deputatul Alexandr Berlinschii denunță blocarea intenționată de către majoritatea parlamentară a proiectului de hotărâre, inițiat de Partidul Nostru, privind crearea unui Grup de lucru...

Important

Cod roșu de ploi, vijelie și grindină pentru județul Tulcea

Avertizarea Cod roșu este în vigoare marți între orele 13.10 și 14.30. Sunt vizate localitățile Baia, Topolog, Casimcea, Slava Cercheză, Nalbant, Mihai Bravu, Izvoarele, Stejaru, Ciucurova, Beidaud și Horia din județul Tulcea. În aceste zone se vor semnala averse torențiale care vor acumula peste 40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie puternică (cu viteze de 70…80 km/h), grindină mare, peste 4 cm.The post Cod roșu de ploi, vijelie și...

Un nou instrument împotriva spionajului Executivul de la Stockholm a anunțat formarea unei comisii de anchetă pentru modificarea Legii Exproprierii, comisie ce va fi prezidată de un judecător al Curții de Apel și urmează să prezinte concluziile până la sfârșitul lunii martie 2027.  „Scopul este de a se asigura că Guvernul Suediei poate acționa atunci când o proprietate riscă să fie utilizată într-un mod care amenință securitatea națională. Deteriorarea situației de...