Cum răspunde Tomac acuzațiilor că ar avea întâlniri ascunse cu PSD

Tomac a spus că vrea o colaborare strânsă cu minoritățile și cu grupurile politice.

După întâlnirea avută cu reprezentanții minorităților naționale, Eugen Tomac a spus că este mulțumit de discuție.

Întrebat despre acuzațiile din partea PNL că ar proteja interesele Partidului Social-Democrat, dar și de acuzațiile primarului general Ciprian Ciucu, potrivit cărora Tomac ar fi avut întâlniri ascunse și neasumate cu PSD, invocând cele patru propuneri făcute la ministerele Dezvoltării, Transporturilor, Energiei și Agriculturii, Tomac a spus că a avut foarte multe întâlniri oficiale și întâlniri informale cu lideri politici din toate formațiunile parlamentare.

Sunt un om care cunoaște foarte bine mediul politic, cunosc foarte bine sensibilitățile care există între partide, prin urmare nu voi răspunde la niciun fel de comentariu făcut de vreun lider politic, indiferent din partidul în care provine. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, în calitate de premier desemnat, am această libertate, de a-mi alege echipa pe care o formez și pe care o susțin și, evident, îmi doresc să o promovez în relația cu partidele cărora le cer votul pentru a învesti un guvern funcțional. România are nevoie în momentul de față de un guvern cu puteri depline și fac apel din nou la toate formațiunile politice să fie deschise în continuare spre dialog pentru că cuvântul cheie în aceste zile este responsabilitatea față de România”, a răspuns Eugen Tomac.

De asemeena, Eugen Tomac a spus că a găsit persoane care să preia Ministerul Finanțelor și Ministerul Fondurile Europene, dar nu va da numele lor până când nu va exista o întâlnire în care să fie stabilit exact modul de colaborare.

„Sunt în grafic, voi veni cu un cabinet de oameni bine pregătiți pentru a face față acestor vremuri”, a mai spus premierul desemnat.

The post Cum răspunde Tomac acuzațiilor că ar avea întâlniri ascunse cu PSD first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Tomac anunță că are ministru pentru Fonduri Europene și mai multe opțiuni la Finanțe. Numărul secretarilor de stat, redus

Eugen Tomac a declarat marţi că a stabilit pe cine își dorește la Fonduri Europene și că are mai multe opțiuni pentru Finanțe. În plus,...

VIDEO | Liliana Iaconi acuză Guvernul că blochează un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorarea impozitelor pe bunurile imobile

Deputata Liliana Iaconi acuză Guvernul că a blocat un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorările semnificative ale impozitelor pe bunurile imobile,...

Important

Tomac anunță că are ministru pentru Fonduri Europene și mai multe opțiuni la Finanțe. Numărul secretarilor de stat, redus

Eugen Tomac a declarat marţi că a stabilit pe cine își dorește la Fonduri Europene și că are mai multe opțiuni pentru Finanțe. În plus, el a dezvăluit că și-ar dori o reducere a numărului de secretari de stat.The post Tomac anunță că are ministru pentru Fonduri Europene și mai multe opțiuni la Finanțe. Numărul secretarilor de stat, redus first appeared on Nexta.ro.

Tomac anunță că are ministru pentru Fonduri Europene și mai multe opțiuni la Finanțe. Numărul secretarilor de stat, redus

Eugen Tomac a declarat marţi că a stabilit pe cine își dorește la Fonduri Europene și că are mai multe opțiuni pentru Finanțe. În plus, el a dezvăluit că și-ar dori o reducere a numărului de secretari de stat.The post Tomac anunță că are ministru pentru Fonduri Europene și mai multe opțiuni la Finanțe. Numărul secretarilor de stat, redus first appeared on Nexta.ro.

Noi studii arată că persoanele cu demență pot rămâne active și independente

Pacienții reclamă prejudecăți persistente și lipsa unor servicii adecvate de sprijin după diagnostic, relatează The Guardian. Critici la adresa stereotipurilor Mai mulți activiști care trăiesc cu demență afirmă că reacțiile celor din jur sunt adesea mai greu de gestionat decât boala în sine. Ei spun că multe persoane, inclusiv unii profesioniști din sănătate, consideră în mod greșit că diagnosticul marchează începutul unui declin rapid și inevitabil. Potrivit acestora, numeroși pacienți primesc puține recomandări...

Gest fără precedent în Guvernul Ungariei: un ministru își donează întreg salariul

„Vreau să dau un exemplu de reținere și de serviciu public într-o perioadă în care multe familii din Ungaria continuă să se confrunte cu dificultăți economice”, a transmis ministrul István Kapitány, citat marți de Daily News Hungary. Ministrul a luat decizia în aceeași zi în care legislativul de la Budapesta a adoptat un pachet amplu de reducere a cheltuielilor politice, care vizează miniștri, parlamentari și alți înalți oficiali ai statului. Salarii...

Două instituții de învățământ din capitală vor fi reorganizate, pentru a oferi oportunități educaționale extinse

Gimnaziul „Dumitru Matcovschi” din capitală va fi transformat în liceu, iar Gimnaziul „Adrian Păunescu” va fi reorganizat în Complex educațional gimnaziu-grădiniță „Adrian Păunescu”, cu implementarea programului educațional ...

Facturi de patru ori mai mici pentru școala din satul Bălțata, raionul Criuleni, care a renunțat la gaz în favoarea încălzirii pe biomasă

Gimnaziul din satul Bălțata, raionul Criuleni, a reușit să reducă de patru ori cheltuielile pentru încălzire după implementarea unui proiect de eficiență energetică și înlocuirea gazelor naturale cu un sistem bazat pe pelete. Rezultatele au fost evaluate de...

Tragedie în lumea sportului: Ben Aziz Zagre a murit la vârsta de 27 de ani

Internaţionalul din Burkina Faso, Ben Aziz Zagre, a murit la vârsta de 27 de ani din cauza unui cancer la genunchi. Acesta se retrăsese din activitate în vara anului trecut, fiind nevoit să îşi întrerupă cariera din cauza bolii. Clubul danez Esbjerg fB a transmis un mesaj de condoleanţe după decesul fostului jucător. „Cu mare tristețe am aflat de trecerea în neființă a fostului nostru fundaș Ben Aziz Zagre, la doar...