Cum răspunde Tomac acuzațiilor că ar avea întâlniri ascunse cu PSD

Tomac a spus că vrea o colaborare strânsă cu minoritățile și cu grupurile politice.

După întâlnirea avută cu reprezentanții minorităților naționale, Eugen Tomac a spus că este mulțumit de discuție.

Întrebat despre acuzațiile din partea PNL că ar proteja interesele Partidului Social-Democrat, dar și de acuzațiile primarului general Ciprian Ciucu, potrivit cărora Tomac ar fi avut întâlniri ascunse și neasumate cu PSD, invocând cele patru propuneri făcute la ministerele Dezvoltării, Transporturilor, Energiei și Agriculturii, Tomac a spus că a avut foarte multe întâlniri oficiale și întâlniri informale cu lideri politici din toate formațiunile parlamentare.

Sunt un om care cunoaște foarte bine mediul politic, cunosc foarte bine sensibilitățile care există între partide, prin urmare nu voi răspunde la niciun fel de comentariu făcut de vreun lider politic, indiferent din partidul în care provine. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, în calitate de premier desemnat, am această libertate, de a-mi alege echipa pe care o formez și pe care o susțin și, evident, îmi doresc să o promovez în relația cu partidele cărora le cer votul pentru a învesti un guvern funcțional. România are nevoie în momentul de față de un guvern cu puteri depline și fac apel din nou la toate formațiunile politice să fie deschise în continuare spre dialog pentru că cuvântul cheie în aceste zile este responsabilitatea față de România”, a răspuns Eugen Tomac.

De asemeena, Eugen Tomac a spus că a găsit persoane care să preia Ministerul Finanțelor și Ministerul Fondurile Europene, dar nu va da numele lor până când nu va exista o întâlnire în care să fie stabilit exact modul de colaborare.

„Sunt în grafic, voi veni cu un cabinet de oameni bine pregătiți pentru a face față acestor vremuri”, a mai spus premierul desemnat.

The post Cum răspunde Tomac acuzațiilor că ar avea întâlniri ascunse cu PSD first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Marius Tucă Show începe miercuri, 10 iunie, de la ora 18.00, live pe Gândul. Invitat: Adina Alberts

Invitatul zilei este Adina Alberts, medic. Emisiunea poate fi...

Românii pierd din puterea de cumpărare. Prețurile cresc mai repede decât salariile

Economia stagnează, anul acesta, iar prețurile continuă să crească,...

Invitatul zilei este Adina Alberts, medic. Emisiunea poate fi fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”The post Marius Tucă...

VIDEO | Liliana Iaconi acuză Guvernul că blochează un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorarea impozitelor pe bunurile imobile

Deputata Liliana Iaconi acuză Guvernul că a blocat un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorările semnificative ale impozitelor pe bunurile imobile,...

Important

Marius Tucă Show începe miercuri, 10 iunie, de la ora 18.00, live pe Gândul. Invitat: Adina Alberts

Invitatul zilei este Adina Alberts, medic. Emisiunea poate fi fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”The post Marius Tucă Show începe miercuri, 10 iunie, de la ora 18.00, live pe Gândul. Invitat: Adina Alberts first appeared on Nexta.ro.

LIVE TEXT. Fotbal. Meci amical. Armenia – Republica Moldova. După 75 de minute, scorul este de 0-0

Echipa națională de fotbal a Republicii Moldova joacă un meci amical cu selecționata Armeniei în deplasare. Partida de la Erevan a început la ora 18 și este transmisă în direct și în exclusivitate de postul național de televiziune Moldova 1. Vă invităm să urmăriți pe site-ul nostru transmisiunea în format text a acestui meci.

Pagube în comuna Vărzărești: Viitura a inundat curți, a distrus grădini și a doborât garduri

Sate înghițite de mâl, drumuri distruse și sute de hectare de culturi agricole compromise, sunt urmările ploilor torențiale de săptămâna trecută. Pagube majore s-au înregistrat în raioanele Nisporeni și Căușeni, unde viiturile au intrat în curțile oamenilor și au rupt baraje. În timp ce autoritățile evaluează pierderile, localnicii și fermierii privesc neputincioși cum munca lor de o viață s-a dus pe apa sâmbetei.

VIDEO Trei mașini „s-au pupat” pe strada Calea Orheiului. Polițiștii sunt la fața locului

Trei mașini au fost avariate după ce s-au tamponat violent astăzi, 9 iunie, pe strada Calea Orheiului din municipiul Chișinău. La fața locului a intervenit un echipaj de poliție. Imaginile de la fața locului au fost surprinse de participanții la trafic și ulterior distribuite în mediul online. Redacția Realitatea a solicitat o reacție de la reprezentanții Poliției Capitalei, însă până la publicarea materialului nu a primit niciun răspuns. Pentru cele mai importante...

Alertă în Japonia: Un urs a închis 94 de școli. Animalul a fost prins după ce a terorizat un oraș întreg

Un urs negru asiatic care a fost văzut de zeci de ori pe străzile unui oraș cu jumătate de milion de locuitori din apropierea Tokyo a fost capturat după o operațiune care a durat aproape două ore. În același timp, autoritățile din Japonia continuă căutările unui alt urs care a rănit mai multe persoane și care reușește să evite capturarea în prefectura Fukushima. Ursul a fost observat de peste 20...