Germania: Record istoric de infracțiuni politice pe fondul ascensiunii violențelor de extremă stânga

Ministerul german de Interne a anunțat că în 2025 au fost înregistrate 85.837 de infracțiuni motivate politic, cu aproximativ 2% mai multe decât în anul precedent, când se înregistrase un salt masiv de 40%, informează Politico

„Majoritatea infracțiunilor au fost comise de autori de extremă dreapta și extremă dreapta, ceea ce demonstrează încă o dată că cel mai mare pericol provine în prezent din extremismul de extremă dreapta”, a spus ministrul Alexander Dobrindt, punctând totuși că fost observată o creștere de aproximativ 42% a infracțiunilor violente atribuite extremismului de stânga. 

Această intensificare a violențelor de stânga a fost înregistrată în principal în timpul protestelor și demonstrațiilor, cum au fost cele organizate împotriva convenției partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD). 

Autoritățile consideră că nivelul ridicat al infracțiunilor motivate politic este alimentat de radicalizarea și polarizarea tot mai accentuate din societate, din cauza rețelelor de socializare. 

„Rețelele de socializare, prin intermediul cărora se răspândesc discursul instigator la ură, incitarea și propaganda, sunt factori majori ai polarizării sociale. Acest lucru accelerează, de asemenea, radicalizarea și, în cel mai rău caz, duce la infracțiuni grave în lumea reală”, a declarat Holger Münch, șeful Biroului Federal de Poliție Criminală. 

Raportul arată și și o creștere puternică a incidentelor de spionaj. Numărul acestora a crescut cu 558% față de anul precedent, ajungând la 474 de cazuri înregistrate în 2025. 

Autoritățile germane au observat o utilizare tot mai frecventă a „agenților de unică folosință”, recrutați prin intermediul rețelelor sociale și folosiți strict pentru operațiuni punctuale de spionaj sau sabotaj. 

The post Germania: Record istoric de infracțiuni politice pe fondul ascensiunii violențelor de extremă stânga first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Vicepreședintele Parlamentului European cere compensații pentru românii care au plătit rate mai mari prin manipularea ROBOR

Eurodeputatul Nicu Ştefănuţă, vicepreşedinte al Parlamentului European, a adresat...

Bruxelles-ul avertizează Albania: Proiectele imobiliare asociate ginerelui lui Donald Trump pot bloca aderarea la UE

Comisia Europeană a avertizat că realizarea unui complex turistic...

Cristoiu: Dacă trece guvernul Tomac, vom fi prima țară din lume în care nimeni nu e la putere

Jurnaliștii Ion Cristoiu și Ionuț Cristache au analizat jocurile...

Economia Germania dă semne de redresare

Producția industrială și exporturile Germaniei au crescut în aprilie,...

Nova Lines participă la conferința internațională „Transportation Without Borders” de la Bruxelles

În perioada 8-10 iunie, fondatorul Nova Lines, Mihai Sava, participă la conferința internațională „Transportation Without Borders” de la Bruxelles, un eveniment care reunește lideri, experți...

VIDEO | Liliana Iaconi acuză Guvernul că blochează un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorarea impozitelor pe bunurile imobile

Deputata Liliana Iaconi acuză Guvernul că a blocat un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorările semnificative ale impozitelor pe bunurile imobile,...

Important

Nova Lines participă la conferința internațională „Transportation Without Borders” de la Bruxelles

În perioada 8-10 iunie, fondatorul Nova Lines, Mihai Sava, participă la conferința internațională „Transportation Without Borders” de la Bruxelles, un eveniment care reunește lideri, experți și reprezentanți ai industriei transportului și logisticii din întreaga lume. În cadrul conferinței, fondatorul Nova Lines, Mihai Sava a vorbit despre potențialul Republicii Moldova de a deveni un centru regional de excelență în domeniul logisticii și dispatch-ului, despre investițiile în educație și dezvoltarea forței de...

Bulgaria va suspenda ajutorul militar pentru Ucraina

Bulgaria va suspenda ajutorul militar pentru Ucraina. Anunțul a fost făcut de ministrul bulgar al apărării, Dimitar Stoyanov, la scurt timp după instalarea noului guvern condus de premierul Rumen Radev, transmite IPN, care citează Politico. Potrivit ministrului bulgar al apărării, războiul din Ucraina nu poate fi soluționat pe câmpul de luptă, iar continuarea livrărilor de armament nu face decât să prelungească conflictul și să agraveze pierderile de vieți omenești. Oficialul...

Vicepreședintele Parlamentului European cere compensații pentru românii care au plătit rate mai mari prin manipularea ROBOR

Eurodeputatul Nicu Ştefănuţă, vicepreşedinte al Parlamentului European, a adresat Comisiei Europene o întrebare privind accesul efectiv al consumatorilor români la despăgubiri în urma sancţiunilor anunţate de Consiliul Concurenţei împotriva mai multor bănci pentru încălcarea normelor de concurenţă.The post Vicepreședintele Parlamentului European cere compensații pentru românii care au plătit rate mai mari prin manipularea ROBOR first appeared on Nexta.ro.

Bruxelles-ul avertizează Albania: Proiectele imobiliare asociate ginerelui lui Donald Trump pot bloca aderarea la UE

Comisia Europeană a avertizat că realizarea unui complex turistic de lux asociat cu Jared Kushner, ginerele preşedintelui american Donald Trump, ar putea pune în pericol procesul de aderare a Albaniei la UE.The post Bruxelles-ul avertizează Albania: Proiectele imobiliare asociate ginerelui lui Donald Trump pot bloca aderarea la UE first appeared on Nexta.ro.

Decizie surpriză. Bulgaria a decis să oprească ajutorul militar pentru Ucraina. Ministrul Apărării: ”A sosit momentul”

Guvernul bulgar a anunţat marţi că va înceta să trimită ajutor militar Ucrainei, argumentând că negocierea este singura cale de ieşire din războiul acestei ţări cu Rusia, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.The post Decizie surpriză. Bulgaria a decis să oprească ajutorul militar pentru Ucraina. Ministrul Apărării: ”A sosit momentul” first appeared on Nexta.ro.