Grevă japoneză în spitale față de proiectul noii legi a salarizării. SANITAS amenință cu grevă generală dacă revendicările sunt ignorate

Federația SANITAS a declanșat marți greva japoneză în spitalele și unitățile de asistență socială din România. Sindicaliștii sunt nemulțumiți de proiectul noii legi a salarizării unitare.

Potrivit organizației sindicale, acțiunea se va desfășura prin purtarea de banderole de către membrii de sindicat, însă activitatea din spitale și din unitățile de asistență socială nu va fi întreruptă.

„Dorim să transmitem un mesaj clar autorităților, un avertisment și un apel la dialog. Acest demers nu este scopul final al acțiunilor noastre”, se arată în mesajul transmis de reprezentanții SANITAS pe Facebook.

Organizația sindicală avertizează că în cazul în care revendicările angajaților din sănătate și asistență socială vor continua să fie ignorate, va fi declanșată greva generală.

„Dacă revendicările angajaților din sănătate și asistență socială vor continua să fie ignorate, Sanitas intenționează declanșarea unei greve generale, cu întreruperea activității, în condițiile prevăzute de lege. Ne dorim soluții, nu conflicte!”, mai transmite SANITAS.

Principalele revendicări formulate de Federația Sanitas sunt:

  • valoare de referință 4.325 lei;
  • coeficienți salariali corecți și echitabili;
  • spor de tură menținut la 15%;
  • spor pentru sâmbătă și duminică menținut la 100 %;
  • personalul TESA să fie în aceeași Anexă cu personalul sanitar.

Sindicaliștii au ieșit în stradă săptămâna trecută

Câteva mii de sindicaliști ai Federației SANITAS din întreaga țară au protestat miercuri în Piața Victoriei, nemulțumiți de proiectul noii legi a salarizării unitare. Reprezentanții angajaților din sănătate și asistență socială susțin că forma actuală a actului normativ este inechitabilă și avertizează că ar putea conduce la plafonarea sau chiar diminuarea veniturilor pentru o mare parte dintre salariații din sistem.

Protestatarii au venit din mai multe județe ale țării și cer Guvernului să renunțe la actuala formă a proiectului aflat în dezbatere publică.

The post Grevă japoneză în spitale față de proiectul noii legi a salarizării. SANITAS amenință cu grevă generală dacă revendicările sunt ignorate first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

De ce revine România mereu în pragul crizei energetice. O analiză pe ultimii 36 de ani

România nu a trecut printr-o singură criză energetică în...

O țară a interzis utilizarea smartphone-urilor de către funcționarii guvernamentali

Țara care a interzis utilizarea smartphone-urilor este Afganistan. Potrivit...

Hugh Laurie sare în apărarea serialului „Doctor House”, criticat dintr-un motiv neobișnuit

Hugh Laurie rămâne un apărător înfocat al serialului „Doctor...

ULTIMA ORĂ

Moldova mizează pe noi interconexiuni energetice cu România. Dorin Junghietu: „Am trecut de la dependență la diversificare”

Republica Moldova își consolidează rolul pe harta energetică regională prin proiecte majore de interconectare cu România și integrarea în piața energetică europeană. Declarația a fost făcută...

Proiectul Partidului Nostru privind digitalizarea proceselor electorale, blocat în Parlament de către PAS. Alexandr Berlinschii acuză majoritatea de rea-voință

Deputatul Alexandr Berlinschii denunță blocarea intenționată de către majoritatea parlamentară a proiectului de hotărâre, inițiat de Partidul Nostru, privind crearea unui Grup de lucru...

Important

Moldova mizează pe noi interconexiuni energetice cu România. Dorin Junghietu: „Am trecut de la dependență la diversificare”

Republica Moldova își consolidează rolul pe harta energetică regională prin proiecte majore de interconectare cu România și integrarea în piața energetică europeană. Declarația a fost făcută de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în cadrul...

Ultima oră! CSM nu își schimbă conducerea. Sergiu Caraman a fost reales în funcția de președinte

Sergiu Caraman a fost reales astăzi în funcția de președinte al Consiliului Superior al Magistraturii. Candidatura acestuia a fost susținută 8 de membri.

De ce revine România mereu în pragul crizei energetice. O analiză pe ultimii 36 de ani

România nu a trecut printr-o singură criză energetică în ultimii 36 de ani, ci printr-o succesiune de dezechilibre care au scos treptat la iveală slăbiciunile sistemului energetic, de la infrastructura moștenită din comunism și lipsa investițiilor, până la liberalizarea pieței și criza facturilor.The post De ce revine România mereu în pragul crizei energetice. O analiză pe ultimii 36 de ani first appeared on Nexta.ro.

Volodimir Zelenski propune ca banii lui Abramovici din vânzarea clubului Chelsea să finanțeze apărarea antiaeriană a Ucrainei

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a lansat o propunere în cadrul discuțiilor cu premierul britanic Keir Starmer, sugerând ca fondurile rezultate din vânzarea clubului de fotbal Chelsea, deținut anterior de oligarhul rus Roman Abramovici, să fie redirecționate către consolidarea apărării anThe post Volodimir Zelenski propune ca banii lui Abramovici din vânzarea clubului Chelsea să finanțeze apărarea antiaeriană a Ucrainei first appeared on Nexta.ro.

Criza combustibilului se extinde în Rusia: benzinării fără carburanți în Krasnodar, autoritățile invocă „panica artificială”

Locuitorii din regiunea Krasnodar au început să semnaleze probleme în aprovizionarea cu carburanți la benzinării, relatează publicația „Govorit NeMoskva”, citată de canale locale de Telegram, informează publicația independentă Meduza. The post Criza combustibilului se extinde în Rusia: benzinării fără carburanți în Krasnodar, autoritățile invocă „panica artificială” first appeared on Nexta.ro.

Criza combustibilului se extinde în Rusia: benzinării fără carburanți în Krasnodar, autoritățile invocă „panica artificială”

Locuitorii din regiunea Krasnodar au început să semnaleze probleme în aprovizionarea cu carburanți la benzinării, relatează publicația „Govorit NeMoskva”, citată de canale locale de Telegram, informează publicația independentă Meduza. The post Criza combustibilului se extinde în Rusia: benzinării fără carburanți în Krasnodar, autoritățile invocă „panica artificială” first appeared on Nexta.ro.

Impact Days 2026: antreprenori, experți și organizații s-au reunit la Chișinău pentru a transforma ideile cu impact în soluții

Peste 140 de antreprenori, reprezentanți ai organizațiilor societății civile, companiilor, instituțiilor publice, partenerilor de dezvoltare și inițiativelor locale au participat, în perioada 5-6 iunie, la cea de-a patra ediție a Impact Days, eveniment dedicat antreprenoriatului social, inovației, incluziunii și dezvoltării sustenabile. Organizat de HUB-ul Antreprenorilor Sociali, inițiativă a Asociației Obștești EcoVisio, evenimentul a creat un spațiu de dialog, învățare și conectare pentru oamenii și organizațiile care dezvoltă afaceri și inițiative...