Negocierile de pace dintre SUA și Iran s-au rezumat la patru puncte ce țin de programul nuclear. Redeschiderea Strâmtorii Ormuz nu este pe listă

În cadrul negocierilor actuale de pace dintre Statele Unite și Iran, cele două părți s-au concentrat pe patru chestiuni majore în privința programului nuclear al Teheranului pentru a pune bazele unui acord, scrie The New York Times.
Pe zi ce trece, armistițiul încheiat la începutul lunii aprilie se dovedește fragil, iar negocierile dintre cele două țări sunt în continuă schimbare. Cu toate acestea, s-a înregistrat un progres care poate contura câteva potențiale căi de urmat în chestiunile legate de programul nuclear.

În zilele dinaintea ultimelor ciocniri din Orientul Mijlociu între Iran și Israel, consilierii președintelui Trump negociau cu Teheranul patru elemente majore ale unui acord nuclear despre care americanii susțin că ar opri programul nuclear timp de aproximativ 15 ani.

Discuțiile se află într-o stare precară în contextul în care Iranul și Israelul au avut schimburi de focuri duminică și luni, iar Trump a declarat că un elicopter de luptă Apache al armatei americane a fost doborât luni în largul coastei Omanului, fapt pentru care SUA își rezervă dreptul de a riposta.

Aceste negocieri, potrivit oficialilor și diplomaților americani care au fost informați despre discuțiile confidențiale, au depășit considerabil discuțiile despre redeschiderea Strâmtorii Hormuz, pe care iranienii au închis-o aproape complet timp de 101 zile.

Care sunt cele patru puncte principale în negocierile dintre SUA și Iran

Suspendarea programului nuclear al Iranului

Încă de la începutul negocierilor de pace, Statele Unite au cerut ca Iranul să întrerupă procesul de îmbogățire a uraniului timp de cel puțin 20 de ani. Iranienii au ripostat în schimb cu propunerea de oprire a programului pentru 10 ani, dar în cele din urmă s-a ajuns la un compromis de 15 ani.

Înainte de încheierea armistițiului, Donald Trump a menționat că o interdicție de 20 de ani ar fi insuficientă, dar după întoarcerea din China, președintele american le-a spus reporterilor că ar accepta o ofertă dacă ar fi vorba de „20 de ani reali”.

Stocul actual de uraniu îmbogățit al Iranului să fie distrus

Statele Unite ar urma să colaboreze cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică, organismul de inspecție al ONU, pentru a dilua sau „amesteca” stocul de uraniu îmbogățit al Iranului, potrivit a doi oficiali americani familiarizați cu negocierile.

În acest proces, americanii vor să participe activ, lucru pe care Iranul l-a respins încă de la început. Cu toate acestea, Teheranul ar fi de acord ca SUA să joace doar rolul de observator în acest proces. Secretarul de stat Marco Rubio a afirmat în repetate rânduri în ultimele săptămâni că orice acord ar trebui să acopere toate cele 11 tone de uraniu îmbogățit aflate în posesia Iranului.

Iranul trebuie să își demonteze siturile nucleare.

Negociatorii americani au cerut Iranului să demonteze cele trei instalații nucleare majore ale sale de la Natanz, Fordo și Isfahan, care au fost atacate de aviația Statelor Unite încă de anul trecut prin operațiunea Midnight Hammer. Pe de altă parte, Teheranul vrea să demonteze doar două dintre aceste instalații și insistă să lase una deschisă, parțial, pentru a demonstra că nu a renunțat la ceea ce consideră a fi un „drept” pentru poporul iranian.

Iranul este de acord cu inspecțiile inopinate

SUA doresc ca inspectorii internaționali să poată efectua inspecții „instantanee” în Iran oricând și oriunde. În ceea ce privește acest punct, nu este clar dacă guvernul iranian va fi de acord. Multe dintre siturile nucleare se află în interiorul bazelor militare ale Gărzilor Revoluționare, unde inspectorii internaționali au fost frecvent împiedicați să intre.

Dacă Iranul ar fi de acord cu cele patru limite ale programului nuclear, ar marca un progres semnificativ față de unele dintre concesiile obținute de la Teheran în negocierile din 2015.


Recomandările autorului:

Incident în Strâmtoarea Ormuz. Trump își rezervă dreptul la ripostă după ce Iranul a doborât noaptea trecută un elicopter Apache

Cooperarea europeană în domeniul apărării este pusă sub semnul întrebării. Merz și Macron au renunțat la un program militar ambițios

Atentat cu bombă lângă Moscova. Încă un general rus a fost ucis într-o explozie de mașină

The post Negocierile de pace dintre SUA și Iran s-au rezumat la patru puncte ce țin de programul nuclear. Redeschiderea Strâmtorii Ormuz nu este pe listă first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Serena Williams, după revenirea în circuitul profesionist de tenis: Per ansamblu, cred că a fost decent

Întrebată în conferința de presă cum își evaluează prestația, Serena Williams s-a notat destul de sever, apreciind că evoluția sa a fost doar „satisfăcătoare”, având...

VIDEO | Liliana Iaconi acuză Guvernul că blochează un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorarea impozitelor pe bunurile imobile

Deputata Liliana Iaconi acuză Guvernul că a blocat un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorările semnificative ale impozitelor pe bunurile imobile,...

Important

Serena Williams, după revenirea în circuitul profesionist de tenis: Per ansamblu, cred că a fost decent

Întrebată în conferința de presă cum își evaluează prestația, Serena Williams s-a notat destul de sever, apreciind că evoluția sa a fost doar „satisfăcătoare”, având în vedere perioada lungă de inactivitate și dificultatea revenirii pe iarbă. „Revenirea pe iarbă nu este probabil cel mai ușor lucru după patru ani. Per ansamblu, cred că a fost decent”, a declarat americanca în vârstă de 44 de ani. Williams a revenit în competiție alături...

Serena Williams, după revenirea pe teren: A fost atât de distractiv. Nu aveam nimic mai bun de făcut, m-am săturat să stau acasă

Serena Williams a revenit în tenis la turneul de la Queen’s cu o victorie, după 1.375 de zile de absenţă. „A fost atât de distractiv”, a spus Williams în interviul de după meci, conform BBC.The post Serena Williams, după revenirea pe teren: A fost atât de distractiv. Nu aveam nimic mai bun de făcut, m-am săturat să stau acasă first appeared on Nexta.ro.

Ce se ştie despre dronele marine care i-au salvat pe cei doi piloţi ai elicopterului Apache doborât de Iran

Salvarea a doi membri ai echipajului unui elicopter al armatei SUA de către o dronă a Marinei a adus în prim-plan Task Force 59, prima unitate dedicată sistemelor fără pilot a Marinei SUA, cu sediul în Bahrain şi parte a Comandamentului Central al Forţelor Navale (NAVCENT), care supervizează operaţiunile navale ale SUA în Orientul Mijlociu, relatează Reuters.The post Ce se ştie despre dronele marine care i-au salvat pe cei...

Impresia pe care i-a lăsat-o Eugen Tomac lui Kelemen Hunor: „Am avut impresia că e un om singuratic”

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marţi seară, că are impresia că premierul desemnat, Eugen Tomac, este un om singuratic care caută majoritate pentru un guvern tehnocrat, din care probabil vor face parte oameni fără experienţă politică.The post Impresia pe care i-a lăsat-o Eugen Tomac lui Kelemen Hunor: „Am avut impresia că e un om singuratic” first appeared on Nexta.ro.

Întâlnire-surpriză între Papa Leon și Bad Bunny pe stadionul Bernabéu din Madrid. Punctul comun al celor doi: Donald Trump

Papa Leon a avut luni seară o scurtă întâlnire privată cu cântărețul portorican Bad Bunny, pe stadionul Bernabéu din Madrid, în timp ce amândoi se aflau în Spania, a anunțat marți Vaticanul, precizând că nu intenționează să publice fotografii de la întâlnire. Potrivit unui comunicat al Vaticanului, papa s-a întâlnit cu starul reggaetonului, al cărui …The post Întâlnire-surpriză între Papa Leon și Bad Bunny pe stadionul Bernabéu din Madrid....

Întâlnire-surpriză între Papa Leon și Bad Bunny pe stadionul Bernabéu din Madrid. Punctul comun al celor doi: Donald Trump

Papa Leon a avut luni seară o scurtă întâlnire privată cu cântărețul portorican Bad Bunny, pe stadionul Bernabéu din Madrid, în timp ce amândoi se aflau în Spania, a anunțat marți Vaticanul, precizând că nu intenționează să publice fotografii de la întâlnire. Potrivit unui comunicat al Vaticanului, papa s-a întâlnit cu starul reggaetonului, al cărui …The post Întâlnire-surpriză între Papa Leon și Bad Bunny pe stadionul Bernabéu din Madrid....

EuroCup se extinde la 32 de echipe din sezonul 2026-2027. U-BT Cluj, trei ani la rând în sferturi

Potrivit deciziilor adoptate la reuniunea Consiliului de Administrație, cele 32 de formații vor fi împărțite în patru grupe a câte opt echipe. Primele 16 clasate se vor califica în faza eliminatorie, care va cuprinde optimi de finală, sferturi de finală, semifinale și finală, toate disputate în sistem „cel mai bun din trei meciuri”. Oficialii Euroleague Basketball au precizat că noua structură urmărește să ofere mai multă stabilitate competițională și financiară....