Președintele fracțiunii PAS din Consiliul Raional Orhei, Alexei Codreanu, a anunțat astăzi, 9 iunie, că demisionează din funcție. Acesta a mai adăugat că își dă demisia din toate funcțiile deținute și renunță la calitatea de membru al formațiunii politice.
„Astăzi am decis să-mi închei activitatea în cadrul Partidului Politic Acțiune și Solidaritate. Am aderat la PAS în iunie 2018, convins că Republica Moldova poate fi schimbată prin meritocrație, integritate și transparență. Opt ani de implicare și activitate politică – cu asumare, convingere și rezultate. Astăzi, valorile care m-au determinat să mă alătur acestui partid nu mai coincid cu realitatea pe care am văzut-o în ultimii ani.
Cred că politica trebuie făcută cu oameni de calitate, cu demnitate, asumare și cu curajul de a spune lucrurilor pe nume, chiar și atunci când adevărul este incomod. Le mulțumesc colegilor și oamenilor care mi-au fost alături în toți acești ani, oameni cu care am împărtăși cu sinceritate și determinare aceleași idei și convingeri. Acest capitol se încheie aici. Urmează altele”, se arată în mesajul lui Codreanu.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a declarat că formațiunea politică respectă decizia luată de Alexei Codreanu și îi mulțumește pentru munca din acești ani, scrie Ziarul de Gardă.
„În același timp, alegerile locale noi din Orhei au arătat că organizația teritoriala PAS Orhei are nevoie de o reorganizare și o resetare, lucru pe care ne vom strădui să îl facem, împreună cu toți colegii din Orhei care își doresc acest lucru”, a spus Vlas.
Articolul Președintele PAS din Consiliul Raional Orhei demisionează: Politica trebuie făcută și atunci când adevărul este incomod apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA




